De 8 martie, se pare că de ceva vreme sunt prinsă între rebeliune și răsfăț, neuitând ce semnifică de fapt, ziua aceasta, și totodată zăbovind în reveria plăcerilor frivole de Ziua Femeii. Îmi doresc simultan să onorez lupta femeilor dinaintea mea pentru egalitate și drepturi, dar și să mă bucur de privilegiile pe care le am azi. În colțul minții, mă gândesc mereu și la cele care nu au aceste posibilități, sau dimpotrivă, duc vieți încă subjugate de legi sau bărbați.
Mă uitasem peste ce am mai scris în trecut și, dincolo de o mulțime de nerozii, cumva gândurile mele au roit în ultimii ani în jurul solidarității, părților din istorie sau literatură care vorbesc despre această mișcare până la urmă feministă, sprijinului reciproc și încurajării femeilor.
Cu toate că îmi e indiferent, în general, sexul unui om sau genul cu care se identifică, pot să rezonez de o mie de ori mai bine cu o femeie decât cu un bărbat. (sper să nu fiu crucificată pentru paradoxul acestor rânduri) Un bărbat nu va înțelege niciodată frumusețea și teroarea menstruației, angoasei despre sănătatea sânilor sau necesitatea controlului Babeș-Papanicolau și ciudățenia lui, nevoia unei ”camere doar a ta”, cum e să se uite mereu lumea la cum arăți și nu la ce gândești și, unde e cazul, nașterii și hrănirii copiilor (și multe altele). Cu toții suntem oameni, evident și avem deseori aceleași frici, griji și probleme, dar unele realități, bucurii sau greutăți doar femeile le pot înțelege.
Am întâlnit în viața aceasta femei extraordinare și sunt înconjurată de femei minunate, una și una în felul ei, de la mama mea, sora mea, prietenele mele sau colegele mele. Admir femei pe internet sau în viața reală. Nu e vorba doar despre munca sufragetelor, răsfrânsă în timp, pentru cine sunt azi, dar și munca acestor femei din timpul vieții mele – care m-au îndrumat, m-au ”corectat”, dar mai ales, m-au sprijinit. Nu cred că este mesaj mai bun pe care să-l pot scrie azi decât despre încercarea de a nu schimba femeia de lângă noi. Avem noi o obsesie cu asta, cumva, vrem ca oamenii să fie într-un anumit fel, dar mai ales femeile, și mai ales noi între noi. Nu mă refer ideologic, ci la prezența femeii în sine. Să nu ne dorim să fie mai așa, mai puțin așa, mai mult așa.
Apreciați femeia care sunteți, apreciați femeile din jurul vostru AȘA cum sunt ele. Nu vor fi altfel doar pentru că voi vreți asta sau pentru că vă imaginați cine știe ce. Fie că e mama, partenera, iubita, prietena, colega…toate femeile MERITĂ să fie celebrate pentru că sunt. Nu doar de 8 martie, dar în fiecare zi. Nu îmi pot închipui alt cadou mai frumos decât acela de a fi iubită și respectată pentru cine ești.
Iar pentru mine, cel mai important pentru mine în această zi este să aduc poate un mic omagiu (oricare ar fi el) strămoașelor mele, fără de care eu nu aș fi existat astăzi, dar să și savurez lucrurile pe care acestea nu le-au avut. (așa este, nu pot scăpa de frivolități) Recunosc că lucrez la un volum de poezii feministe, în stilul meu, care să reflecte gândurile mele pe subiect. Astăzi, voi lăsa una aici, pentru a onora activismul feminist și a pune poate, ceva, în mișcare. ???? La mulți ani, femei dragi!
Lanțul nostru cel de toate zilele
Am crezut că lanțul care ne sugrumă este
Subțire, fragil ca oasele unui copil,
O coardă de saltimbanc,
Ceva ce poți risipi cu mintea;
Dar am descoperit, amar, că lanțul
E strâns de mâini feroce, înfometate,
Metal peste metal forjat de ani de zile,
Nu poți evada numai cu gândul…
Totuși, cum îl rupi?
***Știu că e mereu confuzie, dar Ziua Mamei în România a fost legiferată în România pentru prima duminică a lunii mai.
****Fotografia este preluată de aici.
