Am un ușor sentiment că prin ceea ce urmează să scriu stric corola de minuni a ”fericitei” zile de 8 martie, despre care oricum nu mai știe nimeni ce reprezintă. ”Știm doar că trebuie să oferim flori femeilor de 2 ori în luna Martie”. Ok. Nu despre asta e vorba. Dar, uneori, anumite lucruri sunt inconfortabile și iată-mă, voit, în această poziție de a suci perspectiva asupra acestei zile.
Înainte, însă, trebuie să fac, ca de obicei, niște precizări. Sunt ipocrită că mi-am făcut nșpe mii de cadouri cu scuza că e ”luna femeilor”? Sunt o prefăcută că deși voi scrie ce urmează să scriu, mă bucur de flori și atenția primită? Faptul că scriu dintr-o poziție absolut privilegiată mă face mai puțin îndreptățită să întind această față de masă de pe care servesc preparate reci cu voi? Nu știu. Aș vrea să cred că una nu o exclude pe cealaltă.
Mă gândisem la acest articol de când citisem, relativ recent, despre cum este percepută ziua de 8 martie în Spania. Acolo femeile ies în stradă să protesteze pentru egalitate socială (PUTEM, VĂ ROG, SĂ NU ADUCEM ÎN DISCUȚIE TRADIȚIONALUL ”DAR FEMEILE SUNT DEJA EGALE CU BĂRBAȚII / FEMEILE NU AU CUM SĂ FIE EGALE CU BĂRBAȚII, MULȚUMESC), împotriva violenței, discriminării rasiale de gen și altor probleme care le afectează. Cu toate că am mai spus-o și în alte dăți, asta nu este genul meu de comunicare neapărat, celebrez și apreciez aceste eforturi care sper să le ofere femeilor spaniole ce își doresc.
M-am gândit, inevitabil, la societatea noastră. Coroborând asta cu cartea Sofiei Nădejde ”Despre creierul femeii și alți demoni”, am simțit cum sucul primordial de nervi se încinge și efectiv riscam să mă înec în el dacă nu scriam asta. Totuși, nu îmi doresc să fie un articol violent. 😀 Sper doar să conștientizăm împreună ce probleme (mai) avem în această țară legate de ce rol ar trebui să joace femeia și cum e ea privită.
Cine a fost Sofia Nădejde? Pe cât de mult îmi place numele ei de familie, pe atât de mult mă încântă faptul că am reușit să aflu despre contribuția ei la ce înseamnă feminism azi în România. A scris și a publicat numeroase articole și texte despre starea femeii, ba chiar i-a ars vreo două lui Titu Maiorescu, ilustrul om care susținea că din păcate creierul femeii e mic și deci inferior bărbatului. Antologia despre care menționez aici adună toate aceste texte valoroase și absolut delicioase ale Sofiei, din care voi lăsa părți presărate în articol. Unele lucruri nu mai sunt valabile, dar între altele e posibil să regăsiți anumite aspecte ce se aplică. Mi se pare important să conștientizăm aceste moșteniri culturale, ca să înțelegem de unde vin anumite lucruri.
Asemenea legi n-ar trebui să aibă fiinţă în secolul al XIX-lea și sint o adevărată deriziune. Mă întristez gindindu-mă că ele vor rămine ca acte ale despotismului bărbătesc. Ele sînt tot aşa de ridicule față cu progres, cum ar fi de ridicul cineva îmbrăcat în frac și cu mănuși albe, în cap purtînd însă un işlic*) colosal şi în picioare nişte sandale.
Să răscolim puțin legea și ne vom convinge. Art. 195: „Bărbatul e dator protecțiune femeii, femeia ascultare„.
Cred că mai îngîmfată frază și totodată mai poruncitoare nici nu se poate. Aici se dă pe față gustul bărbaților, de a o avea femeie, dacă nu sclavă, cel puțin protejată.
Doar protecțiune nu încape unde este dreptate, de aceea nici femeia în drepturile ei nu are nevoie de protecțiunea bărbatului. Dar ,,femeia ascultare“; aici se înțelege mult, bărbatul bate din picior și zice: trebuie să mă asculți, sînt bărbat, legea îți porunceşte. Se poate zice că în acest articol legitorul nu s-a urcat cu rațiunea mai sus decît cavalerii din evul mediu, care pentru un cal bun erau în stare să dea şi 20 de femei, şi cărora femeile trebuiau să se scoale înainte, cînd se apropiau, şi să-i servească chiar la masă. Poporul fără să fi citit legea o urmează ad litteram, și poate chiar o întrece, căci nu trebuie să uităm, că dacă minoritatea femeilor se bucură de oarecare favoruri şi stimă aparentă, nu e tot așa și cu majoritatea femeilor, adică cu femeile din popor. Aici, adevărat, găsim legea aplicată în toată rigoarea ei; aici bărbatul să ştie că el e stăpîn, el e capul tuturor din casă; şi cum n-ar fi? Nu a apucat aşa de la părinți? Nu a auzit, de mic copil că,femeia nebătută, ca moara nefereacă, că cocoșul trebuie să cînte la casă și nu găina? La cununia civilă, primarul nu i-a spus că femeia să asculte de bărbat! Din contra, ştie el ce să facă-și mai presus de toate, părintele, la cununie n-a zis: femeia să se teamă de bărbat. Şi la finele cununiei nu i-a sărutat femeia mîna? Actul de supunere e făcut; femeia recunoaște singură prioritatea bărbatului, ea se construiește, oarecum, ca sclavă a lui.”
O să spuneți…. ”Păi da, dar în ziua de azi nu mai avem astfel de probleme. Fetele merg la școală, primesc educație, sunt egale în drepturi cu bărbații etc.” Da, ok, avem o lege care reglementează egalitate de șanse dintre femei și bărbați. Vi se pare că asta rezolvă o mentalitate săpată în psihicul colectiv de sute de ani? Adică de la textele Sofiei Nădejde au trecut mai puțin de 100 de ani. Cine credeți că și-a crescut odraslele cu aceleași principii și filosofii, într-o comunitate profund creștin-ortodoxă în toți acești ani? Tot oamenii care l-au crezut pe Titu Maiorescu acum 100 de ani. (mă văd nevoită să citez, deși îmi displace profund)
”Dacă în treacăt vom deschide aici chestiunea emancipării femeii, noi observăm atît numai, că ideea, cu toată frumusețea ei teoretică, în starea de azi a lucrurilor, este precipitată și…cam nerealizabilă. Cum am putea în adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mîna unor ființe a căror capacitate cranieană e cu 10 la sută mai mică?… Abia ajung astăzi creierii cei mai desvoltați pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și a prosperității materiale. Individual însă nu putem nega că vom găsi întotdeauna o femeie mai cuminte ca noi….”
Să nu credeți că astfel de etichete se schimbă așa ușor, când anumite ”valori” se împrumută din generație în generație și se dau mai departe așa cum sunt. Da, poate că mie, fata privilegiată din orașul dezvoltat nu mi-a insuflat nimeni ideea (Doamne-ajută) că femeia trebuie să fie supusă bărbatului, mulțumesc părinților mei că m-au crescut așa. Poate că nici vouă. Dar aveți impresia că nu există numeroase astfel de exemple în părți mai puțin norocoase? În părți unde pare că locul femeii e deja predestinat de la naștere. Nimic nou, dar uitați-vă ce se întâmplă când fetele minore rămân gravide sau sunt violate. Majoritatea degetelor arătătoare tot înspre victimă au acul busolă. Bărbațiiiiiiiii… au pofte și fetele-s provocatoare și asta este! Pot să vă mai dau un exemplu? De fiecare dată când merg la un eveniment în care trebuie să prezint ceva, încerc să mă gândesc dacă să mă îmbrac cum vreau eu (într-o rochie, de exemplu), sau într-un mod anost, ca să fie lumea atentă la ce zic, și nu la cum arăt… Dar poate astea nu sunt probleme așa grave…
”Educația care s-a dat până acuma femeii a fost totdeauna dictată de modă, niciodată de rațiune, niciodată nu s-a căutat, dacă educația care i se dădea, sau ce i se dă, îi va fi folositoare pentru fericirea ei; altele au fost totdeauna scopurile pe care le-a urmărit.
Aşa d. ex. Moda – educație care se obişnuia și încă se obişnuiește era următoarea (vorbim de acele clase în care se crede că se dă femeii o educație): înainte de toate fata trebuie să ştie să se facă frumoasă şi atrăgătoare, pentru aceasta e de nevoie să ştie să joace, să cînte, să gingiie franțuzește; ca și cum aceasta ar fi culmea civilizaţiei; ca şi cum prostiile şi nimicurile spuse in romaneşte sau în franțuzește, fie chiar în chinezește, nu ar fi tot prostii!”
Dacă nu scăpăm odată de reprezentările astea nesănătoase ale femeilor, nevoilor sexuale neadresate din cauza pudibonderiei, percepțiile toxice ale rolului bărbaților de macho, nu prea o să reușim mare lucru la nivel de asigurare a demnității în tratamentul egal al femeilor și bărbaților în drepturi și oportunități. Din nou asta nu înseamnă că nu cedezi locul gravidelor în autobuz sau că femeile pot lovi înapoi bărbații. Am auzit comentariile astea de atâtea ori că mi-e lehamite. Detalii aiurea care să deturneze de la subiect. Cum o fac și eu acum.
Femeile au un rol major în societate, iar aprecierea asta nu se rezolvă o dată pe an, de 8 martie. O mare parte din munca de casnică (total sau parțial) este neplătită, cu atât mai mult dacă nu este împărtășită cu un partener. Femeile sunt peste tot în straturile societății, cu precădere în cele de jos, că mai sus… mai trebuie niște schimbări făcute. Pe principiul ideii de 8 Martie din Spania, dacă femeile mâine ar decide să ”intre în grevă” în România, adică să nu facă nimic timp nu doar de o zi, dar timp de o săptămână… toată munca invizibilă, neapreciată și privită inferior ar fi mult mai vizibilă.
După cele repetate de Dl. Teiuleanu în Cultura, m-am încredințat încă mai mult că închipuirea D-sale despre emanciparea femeii, nu e numai un capriciu trecător, ci o idee pe atîta de înrădăcinată, pe cît şi de falsă. De multe ori ideile greșite sînt cele mai molipsitoare; de aceea cred că e bine să dăm oarecare lămuriri.
Dl. Teiuleanu zice: ,,Femei, lăsați luxul, lăsați balurile, lăsați emanciparea și luați-vă copilul în brațe…”.
Vedem că Dl. pune emanciparea pe aceeași treaptă cu luxul și balurile; D-lui, în fantastica-i emancipare, crede că femeile emancipate nu se vor mai ocupa de copii. Ce naivitate sau ce rea credinţă! D-sa sau se face, sau nu înțelege deloc această chestiune. Noi am arătat că tocmai femeile emancipate, adică femei cu educație serioasă vor putea da cetăţeni cinstiţi. D-sa fără să studieze chestiunea, ci băzîndu-se numai, poate, pe ideile auzite în mahalaua D-sale, luînd ca exemplu cîteva femei pe care le-a cunoscut, se apucă de scris sau mai bine de falsificat lucrurile. D-sa face întocmai ca acei care formulează reguli generale după două-trei cazuri.
Dacă eu aș fi văzut trei sau patru bărbați cumințti și cu judecată dreaptă, și aș zice că toți bărbații sînt înțelepți și juști, nu aș fi oare ridicolă? Fiecare din D-voastră știe că sînt o mulțime de bărbați proști ca noaptea, cum zice românul; și că, cît e vorba de dreptate, nu țin mai niciodată casa împreună.”
Așa că, vedeți voi, nu e vorba doar despre legi: dai o lege și te speli pe mâini, ai rezolvat treaba egalității. Când este cazul a ceva ce afectează în esență fibra societății, trebuie refăcute multe structuri pentru a evolua într-o versiune mai bună. Cât timp continuăm să hrănim circul ce ni se dă, în orice formă este el, fără a ne uita dedesubt, suntem cu toții părtași... Problema nu este la pițipoancele umblate de golani în BMW, femeile CEO care se chinuie cu balansul familiei fericite sau a femeilor din politică competente sau incompetente. Singura mea întrebare este: Se simte oare fiecare fată, fiecare femeie româncă LIBERĂ să fie așa cum își dorește, fără condiționări sociale, fără frică de consecințe? Dacă pe bună dreptate credeți că răspunsul la această întrebare este ”Da”, cred că ușa e pe-acolo –>.
Aș sumariza condiția femeii în societatea din România ca una subapreciată, subminată și deloc de interes pentru a fi schimbată. Antologia de texte a Sofiei Nădejde (cu toate că nu sunt 100% de acord cu unele perspective ale ei, e firesc) e deschizătoare de ochi la cum s-au format anumite mentalități și de ce azi suntem așa cum suntem. Sper să vă bucurați de această zi așa cum vă doriți, și poate vă gândiți la rândurile de mai sus și cum vi se pare vouă că e condiția femeii în societatea românească azi, ce greutăți poartă pe umeri și cum i le putem ridica. 🙂 Un 8 martie… rebel, ca de obicei.
Iar dacă doriți să sprijiniți în vreun fel forțele care încearcă totuși să schimbe ceva, puteți să vă uitați la Iele Sînziene, Sexul vs Barza, Girl Up Romania. Dacă mai știți și altele, vă rog să le împărtășiți. 🙂
