Women empowerment at work – sau încurajarea femeilor la locul de muncă

E o zi ploioasă de luni, și, printre toate schițele de articole pe care le-am început de ceva vreme, am lăsat totul deoparte ca să scriu 2-3 cuvinte despre subiectul de azi – cum încurajăm femeile la locul de muncă. Și îl scriu pentru femei (mai ales), din perspectiva unei femei. Nu există mod mai bun în românește de a descrie ”empowering women at work” – adică atunci când femeile se simt susținute și abilitate să facă anumite alegeri la serviciu – de aceea am lăsat titlul în oglindă.

Scriu acest articol dintr-un loc mai degrabă de recunoștință, în primul rând, și în al doilea, de recunoaștere a privilegiului de care mă bucur. Recunoștință pentru că am trecut recent printr-o perioadă în care am luat niște decizii importante pentru carierea mea, și pe lângă sprijinul moral primit de la partenerul meu, m-am simțit încurajată și de sprijinul a trei femei importante din jurul meu la lucru. Un suport altruist, venit dintr-o reală bucurie și impulsionare.. 

Mi s-a părut atât de valoros acest aport psihologic încât, pe lângă gratitudine, nu am putut să nu mă gândesc: Dar cum o fi pentru alte femei care nu au în jur alte femei care să le susțină?

Nu zic să le împingă de la spate, nu să le țină în puf când incompetența tronează, ci atunci când femeia muncește și merită. Iar dacă nu are abilități 100% necesare, cum facem să le aibă? Și nu doar să le aibă, dar cum facem să se simtă suficient de curajoasă să le ceară, să își exprime nevoile? Cum recompensăm, nu doar fizic, dar și psihic, femeile la locul de muncă?

Foarte multă lume crede (în general), că banii sunt suficienți. ”Te plătesc, ar trebui să fie îndeajuns”. În secolul 21, nu, nu este, pentru că societatea nu mai este de așa natură, hai să pricepem odată asta. Și atunci trebuie să intervină alte pârghii pentru a motiva oamenii. Iar femeile sunt poate un pic mai greu de motivat dacă:

  1. Sunt discriminate din cauza genului (”ești femeie, deci automat nu știi, nu gândești, nu ai voie să vorbești”)
  2. Sunt vorbite ”peste” sau nu sunt lăsate să contribuie, sunt eclipsate.
  3. Dacă încearcă să se afirme poate un pic mai mult (un ton diferit, o abordare mai pragmatică), sunt judecate că devin ”bossy” sau ”prea serioase”.
  4. Muncesc într-o șerparniță unde, în principal, femei vorbesc la spate alte femei.
  5. Sunt criticate/comentate zilnic despre cum arată, dar nu despre ceea ce fac, gândesc sau cred. 

Acum spuneți-mi voi mie, cum să te simți, ca femeie, susținută să avansezi, să aplici pentru oportunități, să construiești relații de încredere sau respect, când nu ai nici un imbold MAI ALES din partea altor femei (în putere) din jurul tău? 🙂 

Întrebarea pe care am pus-o mai sus este una relativ retorică – anume, cum facem ca femeile să se simtă emancipate la locul de muncă. Dincolo de un nivel individual de încredere de sine care e în afara controlului oricui, răspunsul nu e ”rocket science”. O vorbă bună face mai mult decât o vorbă. Iar o FAPTĂ bună, ca urmare a vorbei, valorează cât un lingou de aur. Atunci când femeile văd că alte femei se luptă pentru ele, le stimulează, le recunosc munca și le MULȚUMESC, toate lucrurile se schimbă. Atunci când nu simți invidie sau ipocrizie de la cele din jur, știi că ai de-a face cu oameni de calitate.

Iar ca o femeie să fie capabilă să susțină alte femei fără interese ascunse, frici că ”îmi ia locul” (LOCURI sunt pentru toată lumea, dragilor, masa e mare, scaune sunt), trebuie ca ea însăși să aibă o relație bună cu sinele său, cu nivelul de respect pentru propria persoană. Îmi permit să adaug: și care înțelege dinamicile schimbătoare ale generației în care trăim, unde ”textbook” management e defazat, și unde conversațiile reale, umane, și autentice joacă un rol mult mai important

O femeie care are succes la locul de muncă, are succes și în alte aspecte ale vieții, fără ca asta să o facă mai puțin ”femeie” sau alte asemenea absurdități – e un fapt bine stabilit deja. În Românica o fi mai greu să ne aliniem la ”noutățile astea” și să lăsăm departe sintagme precum ”nu îndrăzni să visezi mai mult, pentru că nu poți”, dar încet, încet, mi-ar plăcea să reușim. Sigur, pașii de melc nu sunt ideali, dar poate dacă scăpăm ușor de cultura de inferioritate care ne caracterizează poporul și obiceiul vorbelor goale și false, reușim ceva.

Nu-s perfectă, zic și eu. Mi-ar plăcea să mă uit către femeile care azi au putere și să le întreb… cum se simt față de abordarea aceasta, poate să se uite un pic în oglindă. Și mă uit către femeile care azi se simt descurajate, dorindu-le să își găsească oamenii potriviți la job care să le susțină fără răutate, și să nu se lase influențate detrimental de proiecțiile altora din jur.

Puteți înlocui ”femei” cu oameni în general, nu e ca și când nu ni s-ar aplica tuturor. Dar… știu că, deseori, femeile au un punct diferit de plecare decât jumătatea cealaltă de specie.

Da, e plin de întrebări articolul, dar numai prin întrebări putem să începem orice proces de cercetare interioară. 🙂 Poate v-am făcut să vă gândiți la ceva azi. Să avem o săptămână bună!

4 comentarii

  1. la alea 5 puncte cu problemele unei femei la munca, adaug din experientza proprie:
    1. pe aceeasi pozitie deseori sunt femeile platite mai putin decat barbatii. Si barbatul cu care trebuia sa discut asta realmente nu imi raspundea la telefon, lucram de 3 ani si el nu m-a recunoscut (sau facut ca nu), etc – am ajuns la o asociatie de nerespectarea drepturilor femeilor cu suportul colegului de echipa pe aceeasi pozitie si nu chiar acelasi salariu. Am rezolvat altfel…dar multi nervi.
    2. in sedinte cine e trimis dupa pix / apa /sa noteze etc.?
    3. printre complimentele la final de proiect, e ok sa fie complimente legate de capacitatile de munca, dar nu pt prajituri / picioarele frumoase etc – iar un fel de sexism de care m-am lovit
    4. daca deschid gura si iau initiativa si aduc aminte de deadline-s, mi-o zis shefu’ ca sunt bossy si ca sotul e acasa sub papuc.

    Etc

    Dar da, femeile ar putea si musai trebuie sa se sprijine una pe alta mai mult. Din pacate unele profita de asta si de aici neincrederea….

    1. Asteptam un comentariu care sa-mi spuna ce imi lipseste din perspectiva mea – iti multumesc frumos.
      E greu sa ai incredere in barbati, daramite in femei – e trist 🙁
      Imi pare rau ca ai avut asemenea experiente, sper ca fac parte din trecutul tau acum.

  2. Eu n-am intalnit la niciun loc de munca scenariile expuse de Claudia mai sus, dar asta nu inseamna ca nu se intampla, din pacate.

    In fine, in principiu ce voiam sa zic e ca imi place mult ce-ai scris si cum ai scris, Anca! <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *