Dacă nu v-ați pus niciodată această întrebare, probabil n-ați fost în nici un fel constrânși. Însă dacă v-ați gândit în vreun moment la acest concept, aș fi curioasă ce răspuns ați găsit, eu nu pot declara că am unul. Întrebarea aceasta, totuși, nu e de nicăieri. Am avut onoarea de a viziona avanpremiera filmului cu același titlu la Cinema City Shopping City Timișoara și am ieșit din sală cu ochii umflați de plâns și firea tremurândă.
Articolul de azi care povestește un pic despre film, dar și despre un context personal, este un guestpost al celui mai iubit din viața mea, pe care vă invit să-l citiți în rândurile de mai jos.
Nu mă pot declara nici pe departe un mare cunoscător al istoriei sec. XX, dar o fărâmă de curiozitate, respectiv dorința de a înțelege cum am ajuns aici ca și societate și ce putem învăța din greșelile trecutului mi-au alimentat deseori interesul pentru acest subiect. Din păcate, multe dintre evenimentele pe care le putem întâlni în călătoria noastră prin manualele de istorie, muzee sau documentare sunt mai mult decât nefericite, fiind deseori vorba despre regimuri totalitare care au exercitat programe de asuprire asupra oamenilor pe criterii etnice sau sociale, cauzând o suferință fără margini pe care o putem resimți până și în ziua de astăzi.
În urmă cu câțiva ani, am avut ocazia să vizitez Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, locul în care putem cel mai bine confrunta adevărul dureros al trecutului și oroarea oprimării comuniste. Ca urmaș al unei familii de țărani chiaburi, cum i-a definit regimul în urma rezoluției din 3-5 martie 1949, practic etichetându-i inamici ai statului, sentimentele care m-au încercat în timpul vizitei la muzeu au fost foarte apăsătoare, plecând de acolo cu o senzatie de gol în stomac de care și astăzi îmi amintesc.
O senzație similară m-a încercat și în urmă cu câteva săptămâni, la avanpremiera filmului “Și atunci, ce e libertatea?”, organizată de Cinema City la Timișoara, un film deja laureat la multiple festivale, printre care și TIFF 2020. În prezența regizorului Andrei Zincă, a actorului Radu Iacoban, în rolul principal, respectiv a numeroșilor invitați din Asociația Foștilor Deportați din Bărăgan, am urmărit această adaptare a nuvelei “Proiecte de trecut”, scrisă de Ana Blandiana, într-o atmosferă solemnă dată de momentul de reculegere în memoria victimelor comunismului care a precedat filmul.
Acțiunea are loc în 1951 și este centrată în jurul evenimentelor deportării în Bărăgan, în care peste 40.000 de oameni din apropierea frontierei cu Iugoslavia au fost ridicați din casele lor, transportați cu vagoane de vite și abandonați în Câmpia Bărăganului. Pe câmpul liber, departe de orice altă așezare, protagoniștii își vor reconstrui viețile adaptate la această nouă realitate, totul în numele supraviețuirii, căutând deseori sensul vieții și motivația de a continua.
Am avut deseori prilejul de a o asculta pe bunica mea, și ea victimă a acestei deportări, povestindu-mi despre traumele, suferința și greutățile pe care ea și străbunicii mei le-au trăit în această câmpie. Despre plecare, despre căldură, despre frig, despre boală, despre munca silnică, despre amintirile meselor și mâncării de acasă, despre întoarcerea la o casă cotropită, despre a o lua din nou de la zero.
În timpul filmului, toate aceste povești au năvălit asupra mea. În acele momente, când vântul șuiera, fluturând păturile folosite pe post de pereți ai casei, când nu aveai unde te ascunde pentru o secundă pentru a fi singur cu gândurile tale, când hrana era suficientă cât să ia fiecare o gură, mi-am amintit de bunica mea și suferința ei, încercat fiind de sentimente de tristețe, de furie și de durere.
Ca o concluzie, filmul nu este unul bombastic, cu răsturnări de situație și fir narativ întortocheat, ci este asemenea unui foc care arde mocnit, o experiență atmosferică și apăsătoare, executată perfect prin cinematografia superbă, regie și joc actoricesc bun, cât și elementele muzicale ocazionale, transmițând un mesaj profund într-o manieră foarte simplă.
Vă recomand cu căldură să îl vizionați, nu numai datorită autenticității istorice și mesajului său, ci cu atât mai mult datorită execuției, filmul “Și atunci, ce e libertatea?” fiind din punctul meu de vedere o adevărată operă de artă.
guespost scris de Dragan