Venim din copilăria noastră și deseori uităm cât de mult aducem această mostenire spirituală si psihologică în prezentul nostru. Atât de mult incât neglijăm copilăria altor copii din jurul nostru, nerealizând că de fapt tot nouă ne facem rău. Orice e bun pentru copii, e bun și pentru noi, adultii din jur: bunul simt, libertate, joc, străzi sigure, copaci și animale, respect, imaginație, fără îngrădiri, inocență, puritate, aer curat.
Venim din copilăria noastră pentru că dacă stați să vă gânditi cu adevărat la ce gusturi, experiențe, plăceri, obiceiuri vă preocupă majoritar în ziua de azi, cele mai multe vin din copilărie. Nu mai pot mânca jumări pentru că odată când eram copil mancasem prea multe si mi s-a facut rau si de atunci nu mai îmi trebuie. Nu văd viața fără ouă pentru că bunicul meu ne pregătea tacticos micul dejun cu oua de la găinile din gradina. Ador mirosul de trandafiri ca ingredient principal în parfumuri pentru ca bunica mea avea o gradina plina de trandafiri si m-a invatat cum sa presez plantele în primul și singurul meu ierbar ever. Iubesc să citesc pentru ca mama mea mi-a citit mereu cand eram copil. Iubesc natura pentru ca tatăl meu m-a invatat să pescuiesc, sa dau cu sapa, sa stau linistită langă cursul unei ape.
Faceți acest exercițiu și vedeți cat din cine sunteți azi e din copilărie și cât ați dobândit pe parcursul călătoriei de adult. Gusturile sunt suprafața, dar săpati si mai adânc, ce fel de laude ați primit, cate limitări ați avut, ce vorbe s-au trimis către voi? Eu întotdeauna am știut ca sunt deșteaptă pentru că asta spuneau cei din jur despre mine. Frumusețea n-a intrat neapărat ca si criteriu, poate doar ‘grasa’, ‘mare’. Am înțeles despre mine ca sunt ‘dura’ si ‘puternica’ si ‘darza’ pentru ca așa s-a vorbit despre mine, deși uneori mă simțeam tare vulnerabilă.
Poate nu au fost copilării pe de-a-ntregul perfecte, nici măcar a mea, pe care o pun de multe ori pe un piedestal. Totuși, copilăria mea a fost o plasa de siguranta, cu bune și cu rele m-am simțit un copil iubit și îngrijit. Și acum dacă ne indreptam atenția spre copilăria celor mai mici din jurul nostru, de ce nu putem sa le acordam și lor ce am avut (bun) noi și mai presus, din ce ne-a lipsit? Și nu mă refer, evident, la lucruri materiale. Copii nu au nevoie de atatea lucruri materiale pe cat credeti, sunt niște copii, la urma urmei, noi le sculptăm experiențele, îi mulăm ca viitori adolescenți si adulți.
De ce nu recunoastem nevoia copiilor de a fi liberi si impreuna si in spații de natură, unde sa se juleasca, sa cada, sa invete, sa experimenteze, sa atinga, sa se simta in siguranta? De ce nu le respectăm dorințele si ii forțăm sa fie pupati sau imbratisati fără voia lor? De ce nu contribuim la un viitor mai CURAT, din toate punctele de vedere, pentru ei? Acestea sunt doar cateva exemple. Cat timp continuam sa facem orașe pentru masini, betoane, cu multă grabă, cu tot felul de limitări si standardizari rigide, nu-mi spuneți ca va preocupa viitorul copiilor noștri. 🙂 Ardem tot ce avem fără nici o considerație pentru copiii care vin după noi, dar sarbatorim 1 iunie cu balciuri și lucruri materiale care sa ne ia ochii, fără conexiuni autentice.
Ca de obicei, nu “cert” în adevăratul sens al cuvântului pe nimeni, doar vreau sa ne amintim împreună de cate lucruri am avut noi nevoie REAL cand eram copii, cand orice papusoi de porumb putea fi un instrument de joacă și orice pamant umed era material de castel și nițel vorbe bune de la părinți si bunici ne făceau ziua, și cum astăzi oferim sau nu celor mai mici din jur aceleași valori.
Un 1 iunie… cu mai multă prezență să avem. 🙂
