Uneori mă gândesc cât sunt eu de privilegiată ca femeie europeană, albă, cu studii superioare, și cu o viață mai mult decât decentă. 8 Martie e o sărbătoare frumoasă, dar nu numai pentru flori și zâmbete, ci și pentru semnificația ei mai profundă – o zi de promovare a drepturilor femeilor și egalității între sexe.
Poate că unele femei sărbătoresc 8 Martie cu o mamă de bătaie, cu un viol, fluierate pe stradă, apucate de cur, fiind plătite mai puțin decât bărbații, deși dețin competența necesară, venindu-le menstruația și neavând posibilitatea să își cumpere absorbante, sau să fie educate despre corpul feminin, sau gândindu-se cum să facă rost de o bucată de pâine pentru copii pe care îi cresc singure. Dramatic? Aș spune că e mai realist decât credem.
Probabil că e un subiect care ajunge să fie sâcâitor și chiar enervant – feminismul – dar mi-am dat seama că hey, asta e una din valorile mele și în care cred, e perspectiva luptei mele pentru lumea mea ideală, și dacă nu scriu despre, nici nu încurajez schimbarea percepțiilor. Asta e vocea mea. Până când va fi redundant să vorbești despre abuzul împotriva femeilor și copiilor, pentru că nu va mai fi o problemă, până când generațiile viitoare o să audă de inegalitatea în drepturile femeilor din istorie, așa cum auzim noi acum despre cum femeile au primit dreptul de vot prima oară și ni se pare ceva de luăm de-a bun.
Când nu oferi un mediu suficient de puternic pentru ca o femeie să se dezvolte și nu îi dai acces la oportunități, nu îți permiți să spui ”femeile sunt slabe”, și că să ”get their shit together”. E ipocrit. Și oprimarea femeilor nu se întâmplă doar în sărăcie (ale cărei educații eu nu o pot atinge prin ce scriu), ci și în ”bogăție” – chiar dacă poate nu fizic, dar sigur verbal și la nivel de atitudine. Mai țineți minte videoclipul cu parlamentarul polonez care spunea în Parlamentul EUROPEAN că femeile sunt mai puțin inteligente decât bărbații și că trebuie să câștige mai puțin? Da, o fi un caz ”extrem”, dar dacă omul acesta a ajuns acolo unde e, câți nu gândesc ca el? 🙂
Vreau neapărat să las aici extrasul acesta din discursul extins al Chimamandei Ngozi Adichie de la TED, în care vorbește despre feminism. Poate că eu nu am mereu cele mai bune cuvinte, dar altcineva întotdeauna le are, de obicei mult mai bune:
Eu nu vreau să nasc copii, vreau să adopt (mi-am auzit multe vorbe despre treaba asta, apropo, deși este fix alegerea MEA și nu trebuie să dau socoteală nimănui, și nici să las asta să îmi definească feminitatea)– și sper ca fetele mele sau băieții mei să ajungă să crească într-o lume în care egalitatea de gen nu va fi doar pe hârtie, în care respecți OMUL, indiferent de genul din care face part, în care femeile sunt mult mai reprezentate și încurajate să contribuie în domeniul STEM, în care femeile nu vor mai fi stigmatizate și arătate cu degetul pentru că aleg să facă X sau Y. În care nu doar în țările europene, dar peste tot în lume femeia va triumfa într-un mediu care-i va permite să prospere exact așa cum vrea ea.
Cred că avem nevoie de modele feminine care să inspire și să conducă (acasă sau la lucru), nu de ”gică-contra bărbaților”, ci pentru simplul fapt că POT. Să decidă ce vor să facă cu viața lor, cu curaj, fără să cedeze presiunii sau abuzului, care să fie educate că rolul femeii în societate este fix cel pe care vrea ea să îl ia, din proprie voință. Dacă o femeie vreau să fie casnică, să fie, dacă o femeie vrea să fie manager, să fie, dacă vrea să pozeze goală, să se suie pe munți, sau să dea la sapă – SĂ FIE. SĂ FIM.
Să ne lăsăm să fim, fără permisiunea nimănui.
Nu sunt eu cine știe ce exemplu de femeie, dar dacă pot să spun cuiva, și mai ales femeilor, fetelor, care mă mai citesc, sau care au nevoie de o vorbă încurajatoare, o să spun: nu vă lăsați doborâte de bariere, nu vă coborâți vocea dacă drepturile vă sunt încălcate, nu acceptați tacit abuzul împotriva altor femei, cereți ceea ce vreți, și fiți cine aveți voi chef să fiți, fără regrete, fără a vă uita înapoi.
