Discutam despre subiectul ”călătoritului solo” zilele trecute și mi-am amintit că, în 2017, am scris un articol despre asta – doar că el nu mi s-a portat pe noua adresă de blog. Mă bucură acest fapt pentru că am ocazia, azi, să revalorific acel conținut, și chiar să-l reîmprospătez. (pe atunci nu eram într-o relație, acum sunt, și eram curioasă dacă văd lucrurile altfel)
Îmi place să călătoresc și cu cei dragi, dar o dată pe an măcar, (în fiecare an, dacă e posibil), îmi place să mă duc undeva unde n-am mai fost, doar eu cu mine – dar nu exclud posibilitatea să revizitez anumite locuri.
Nu a fost mereu așa, am prins gustul de ”solo travelling” în 2012, când am fost singură în Praga pentru o conferință, unde am fost alături de oameni, și apoi am avut escală de 1 zi în Veneția, unde am fost singură singurică (și să vedeți ce rudimentar scriam pe atunci). De-acolo mi s-a tras microbul, care s-a dezvoltat de-a lungul timpului și a ajuns parazit. :)) Am un parazit care se cheamă ”sindromul călătoritului de una singură” – măcar 1 dată pe an.
Bine bine, dar DE CE fac asta? Nu-mi ajunge să stau pur și simplu acasă, cuminte? Cei care mă citiți de ceva vreme sau mă cunoașteți personal – știți că nu e chiar genul meu. 🙂 Pentru mine, a crește ca om înseamnă și a te expune voit și conștient experiențelor diverse, cu dorința de a te explora pe tine. De asta aleg să călătoresc ȘI singură: să văd cum mă ”suport” într-un mediu altfel, să mă descurc cu propriile gânduri / impulsivități când situația nu e roz și faină ca acasă, să mă testez, să mă învăț pe mine cât mai bine. Există, desigur, multe modalități de a trece prin acest proces de autocunoaștere – dar personal, unul din cele mai bune, pentru mine, e o călătorie pe cont propriu (fie că e un oraș aproape, un sat, un munte, o excursie de 2 zile sau 5 zile, un continent sau altceva).
E o stare care se dezvoltă de fiecare dată – la Roma îmi luasem un jurnal mic în care să-mi notez lucruri diverse, și am scris destul de mult în el. A fost singura dată când am făcut asta, dar mi-ar plăcea să mai fac asta și cu altă ocazie. Mi se pare nu doar util, dar și un instrument excelent de introspecție mai ales în contextul călătoritului. (indiferent că mai stai și ”online” – cum îmi place mie să postez poze multe la sfârșitul zilei, de exemplu – se pot combina foarte bine) CINE sunt eu aici? CUM mă simt singură, CÂT de fericită sunt în compania mea? sunt câteva întrebări pe care le rulez uneori în minte când sunt singură undeva.
Bine, bine, dar CE faci când călătorești singur? Păi … ce îți place ție, desigur. 🙂 Nu știi ce îți place? Ai ocazia perfectă să descoperi! Când călătorești cu un grup mare de oameni e mai greu să găsești activități pe placul tuturor (depinde de flexibilitatea fiecăruia), dar singur, lumea e a ta. Personal, nu am făcut niciodată nimic extrem, și nici nu am petrecut într-un loc mai mult de 4-5 zile, dar când am avut ”chef” să încerc ceva inedit, m-am uitat de experiențe pentru grupuri mici pe viator.com. Întotdeauna am găsit lucruri interesante de făcut, * hmm hm * tururi cu bicicleta. :))
De altfel, dacă e să vorbim de curaj, nu, nu mi-a fost teamă niciodată să călătoresc singură – dar e drept că nici nu m-am aventurat în cine știe ce colțuri ale lumii. Nu cred că aș face-o – nu din rațiuni de frică, de data asta, ci pentru că aș vrea să le explorez împreună cu partenerul meu, nu de altceva. Ideea că e periculos depinde mult și de destinație – însă nimeni nu te împinge să mergi în locurile cele mai primejdioase din lume. E mai mult o scuză, cred eu. 😛
Viața ne împinge să fim atât mulați și influențați de cei din jur, dar și creându-ne propria personalitate. Poate că un călătorit solo e în afara zonei de confort, poate că e ceva nou, sau poate că e doar un spațiu de liniște unu la unu, însă cred mult în definirea unei personalități de sine stătătoare, dincolo de orice alte grupări, perechi, anturaje, familie etc. Ați putea spune că acest spațiu de singurătate poate fi creat și în confortul propriei case – corect! Dar, în călătorii, inevitabil te întâlnești și cu alți oameni, într-un fel sau altul, și e diferit, din punctul meu de vedere. Nu știi niciodată cum poți fi surprins învățând despre alții, dar despre tine. 🙂
Solo travelul la mine s-a rezumat la infinitele ore de zbor intre UK si Romania in facultate. Nu erau cele mai placute momente din viata mea (din varii motive), asa ca am ramas cu o orarecare reticenta si un oarecare meh la ideea de a ma duce undeva, oriunde, singura.
But I’d give it another try! 😀
You should. 😀 Cand e asa mindlessly gen business travel de rutina sau pentru studii and whatnot, nu cred ca e enjoyable… trebuie facut asa „intentionally” cumva / „mindfully”. 😀 My 2 cents!