nu V-am spus

Că am fost în Veneția! 😀 Și mi-ar plăcea să fac asta acum, cu ocazia aniversării a 4 ani de blogging, woohoo :))

Să vă povestesc, deci. Anul trecut în toamnă, am fost la o conferință în Cehia, ca și facilitator (am ținut niște training-uri la conferința de toamnă AIESEC Cehia, foarte fain a fost, poate vă zic și de asta altă dată). Am vrut să călătoresc cu wizzair, ca să-mi fie mai ieftin biletul de avion și ce credeți, m-am gândit să fac escală în Veneția, dacă tot am ocazia și găsisem chiar superieftin biletul cu escală. Cum cu cine? Singură singurică.

Dar … înainte de asta, am stat o zi în Praga, după conferință, cu o tipă din Mexic ce fusese și ea facilitator. Superb, superb. Zborul era dimineața la 10, așa că neavând unde să-mi petrec noaptea… am zis că stau în aeroport. (adică aveam, dar îmi era frică să nu pierd autobuzele de dimineață de la aeroport și așa era mai sigur)

M-am dus la aeroport, bani mai aveam superpuțini, cică să mă uit la un film pe leptoc și să mă conectez la internet, găsindu-mi un loc așa, ”izolat”. Era ”free” internetul jumătate de oră, după trebuia să plătesc. Am renunțat, așa că am început să mă uit la ”Paper man”. Deși era ora 9 seara, după vreo 40 de minute m-a luat somnul, sincer. Și, ca tot omul căruia i se face somn, mi-am făcut culcuș pe scaunele metalice pe care stăteam și dă-i cu somnul.

Acuma nu vă gândiți că am dormit ca boschetara, că nu-i așa, mai erau oameni care dormeau și ei pe scaune, în așteptarea zborurilor dimineții. La un moment dat mi-a fost frică să nu mă dea naibii afară, că atunci chiar aș fi fost panicată. Dar nu. Problema era că am dormit foarte prost, scaunele fiind foarte reci, degeaba mi-am pus eu acolo haine sub mine, că tot m-a lovit frigul, și poziționarea aiurea … ce să zic.

În fine, pe la 9 m-am îmbarcat cu Wizz și cam într-o oră am fost în Veneția Treviso. Am dormit și în avion un pic, v-am spus, am fost foarte obosită. 😛

Treviso e un fel de sat sau ceva localitate LÂNGĂ Veneția, și ca să ajungi în orașul propriu-zis, trebuie să iei un autocar cu 7 euro sau 13 euro dus-întors. Cum am ieșit din micuțul aeroport, cum am văzut autocarul pe care scria clar că te duce și te aduce. Cum era prea scump să îmi depozitez troller-ul în aeroport, l-am luat cu mine, noroc că e din ăla mai mic.

În autocar, eu și încă o persoană. Șoferul, italiano vero. L-am întrebat diverse cum să ajung de-acolo și ce să fac, bla bla, și omul, care vorbea o engleză pocită și eu la fel italiană, dar ma che cosa, eco, ne-am înțeles cumva, mi-a dat o hartă a Veneției și mi-a arătat unde mă cobora el și unde trebuia să ajung. Pe spate erau și orele la care autocarul aștepta la întoarcere, deci era super. Apoi am aflat că acolo unde m-a coborat era portul Veneția și ca să ajung în oraș, îmi trebuia 7 euro ca să iau vaporul. Sau, după caz, să merg pe jos. Eu mai aveam fix 7 euro, așa că nici vorbă.

Mi-am luat troller-ul și du-te, fată, cu Dumnezeu înainte. Vremea era dubioasă, bătea vântul și mă încurca nespus, dar hey, eram în Veneția și trebuia să ajung în oraș. După muuuuuuuuuult drum chinuit și tras de troller (pentru că roțile îi înțepeniseră și practic trăgeam de el) am ajuns în ceea ce părea începutul orașului. Am urcat un pod pe care toată lumea îl urca și iacătă-mă pe una din canalele Veneției. Repet: superb, superb! Mirosea a pește un pic, dar hey, eram în Veneția!

IMG_0149

IMG_0153

Totuși, aveam bani puțini, vroiam să iau suveniruri, normal, și îmi era foame, nu mai mâncasem de aproape o zi, că mâncarea în aeroportul Pragăi era scumpă și nu am vrut să cheltui. Așa că …

… am sunat-o pe mama și am rugat-o să-mi transfere 70 euro prin Western Union. Doar că transferul dura 2 – 3 ore. M-am decis ca între timp să mă plimb prin jur și să mă holbez și să mă minunez. Și chiar așa am făcut. Mi s-a părut curios că străzile și indicațiile erau puse pe clădiri, pe plăcuțe aurite și cu săgeți. Am văzut zeci de magazine de măști și zeci de locuri unde puteai să închiriezi gondole care mai de care mai colorate, și uitându-mă pe hartă mi-am cam dat seama că mă aflu undeva la periferie.

IMG_0159

IMG_0162

IMG_0163

IMG_0172

IMG_0165

IMG_0175

Am decis să mă duc în Piața San Marco, ce eram sigură că e loc central, gândindu-mă că o să găsesc un Western Union și acolo. Bineînțeles, cred că am trecut minim 50 de poduri și podulețe cu troller-ul în brațe, uitându-mă în zare și după săgeți, pe hartă (la un moment dat nu mai știam unde sunt și doar urmam săgețile), strecurându-mă printre străduțe și străduțele, cotloane și așa mai departe.

Pe la ora 3 am crezut că mi se curbează stomacul de foame. Am trecut pe lângă o patiserie în care mirosea așaaa bineee că am decis să-mi folosesc cei 7 euro să-mi iau ceva de papa. Mi-am cumpărat un fel de pâine cu nuci, că deh, nucile-s consistente, Pan del Gondoliere se numea. Bucătarul, alt italiano vero, grazie, și am ieșit. M-am oprit la următorul pod unde erau mai mulți turiști (semn că mergeam bine), m-am pus pe troller ca pe scaun, că eram și obosită de-a dreptul de la cât am cărat, și am început să mănânc și am admirat apusul ce se vedea de pe pod, și gondolele ce treceau canalul.

IMG_0183

IMG_0181

IMG_0197

IMG_0198

IMG_0202

A fost foarte bună pâinica:) Și coborând podul (podul e în poza cu apusul) am găsit și Western Unionul, am luat banii, am întrebat de Piața San Marco și aparent încă nu eram aproape, dar nici foarte departe. Mă sunase și mama să mă întrebe ce fac și dacă am primit bănuții și tocmai îi ziceam că uite, mama, caut Piața San Marco, și fix atunci am dat colțul unei străzi și voila ... mi s-a revelat în fața ochilor grandioasa Piață San Marco. Mi s-a făcut pielea de găină, căci m-am simțit foarte mică, să știți. Din nefericire era seară și s-a întunecat destul de repede, nu prea am reușit să fac poze, dar tot a meritat.

IMG_0203

IMG_0206

IMG_0207

Nu am cuvinte să descriu Piața San Marco – însă o să vă spun cele mai importante edificii ce se află în ea: frumoasa Basilică San Marco (n-am intrat), care a fost construită pentru a păstra moaștele Sf. Marcu, protectorul Veneției, o clădire inspirată din Basilica Iustinienilor din Constantinopol, cu detalii arhitecturale pe care aș sta zile să le studiez.

IMG_0213

IMG_0210

IMG_0215

Un alt obiectiv maiestuos este Palatul Dogilor, care a fost sediul Ducelui şi al Guvernului de la Veneţia, precum şi a tribunalelor şi închisorilor până în momentul căderii Republicii în 1797, în lateralul acestuia fiind Puntea Suspinelor, care nu știam că e acolo și deci n-am căutat-o. 🙁
Mai sunt aici Biblioteca Marciana și Clopotnița, un turn imens ce oferă o vedere extraordinară asupra orașului. Să nu uit nici de Turnul cu ceas, ce are o inscripție în latină: ‘horas non numero nisi serenas’, ce înseamnă ceva de genul ”eu număr doar orele fericite”. Turnul acesta arată momentul zilei, semnul dominant al zodiacului și fazele lunii. E ceasul oficial al Veneției, după care toată lumea fixează ora. Pe vremuri, corăbiile și toate vasele care plecau din port puteau să se bazeze foarte bine pe această elaborată construcție ca să vadă când e propice să ridice pânzele. Turnul e încoronat de o pereche de mauri care bat un clopot din bronz la fiecare oră, unul e tânăr și unul e bătrân, simbolizând trecerea timpului.

Aici ca aspect general, deși nu mă pricep, am observat multe influențe diverse asupra clădirilor atât din Piața San Marco, dar și în altele, influențe bizantine, gotice și renascentiste. Frumos este că se îmbină ca și când ar fi stiluri noi, deloc ”corcite”. Păcat că n-am avut mai mult timp să le admir cum trebuie și să intru efectiv în muzee sau biserici. Altă dată 🙂

Deci am dat ocol pieței și m-am dus spre debarcader unde am mai cumpărat ceva magneți drăguți pentru prieteni și pentru mine, ora 6 deja. Luna se vedea supermare pe malul celălalt și oricât am încercat să o pozez, n-a vrut aparatul meu … În fine. Apoi .. foame. Am decis că dacă tot am bani, o să mă duc într-un restaurant și o să mănânc paste sau ceva bun stil italienesc.

Am luat-o pe o străduță lăturalnică și am găsit un restaurant frumos și cam gol. Meniurile, apropo, le puteți găsi afară tot timpul, fără să fiți nevoiți să intrați, le puteți consulta de pe un stativ sau din mâna unei statui de bucătar, aici depinde de imaginația fiecărui loc. Am intrat și m-a luat imediat în primire un ospătar amabil. Mi-a adus meniul și am comandat paste bolognese și o lasagna. Plus apă minerală. Cât am așteptat, domnul a venit și m-a întrebat una alta, foarte politicos, l-am pus să ghicească ce naționalitate sunt, a zis că ”british” (posibil din cauza ochelarilor și a băscuței roșii), i-am zis că Romanian și imediat aa da, Romania, si, si, claro. Uitându-mă în jur, am observat cât de simpatic era restaurantul, și ce muzică faină italienească se auzea în surdină.

IMG_0221

Am avut un moment de reflecție foarte puternic. Eram eu cu mine, la un restaurant, după o noapte dormită într-un aeroport și o zi petrecută mergând pe jos, traversând poduri și minunându-mă de ce vedeam. Și eram nespus de fericită. Așa o stare de bine m-a cuprins, nu vă pot exprima.

Mi-a fost adusă într-un final și mâncarea – i-am făcut poză. Doamne, am devorat-o aproape imediat, așa foame mi-a fost. Pastele au fost bune, dar lasagna …. VAAAIII, lasagna, n-am mâncat ceva mai bun în viața mea! Și nici n-am putut să o termin pe toată, pentru că deși îmi era foame, efectiv nu mai intra în stomac. Oricum, să știți că am plătit considerabil pentru un asemenea festin, 35 euro în total (+serviciile ospătarului), dar nu am regretat nici o clipă.

IMG_0222

IMG_0223

Făcându-se ora 19:00 deja, știam că la 19:30 trebuia să vină autocarul acolo unde mă lăsase dimineața, ca să mă ducă la aeroport. Așa că am consultat din nou harta, am întrebat la stațiile de la debarcader cu ce vas pot ajunge în locul indicat și am luat un vaporetto cu 7 euro care m-a dus până acolo. Hmm ce să zic, interesant mijloc de transport. N-am stat înăuntru, am stat pe punte, unde, deși bătea vântul foarte puternic și îmi era friguț, am admirat orașul noaptea. Și din nou m-am gândit prin ce aventură drăguță am trecut singură.

În fine, am ajuns, am luat autocarul (am adormit în autocar de oboseală și m-a trezit șoferul când am sosit) și pentru că zborul meu era dimineața la 9, ghiciți ce? Da, am dormit iar în aeroport, pe scaunele reci de fier … dar am dormit fericită pentru că am vizitat Veneția la picior și câtuși de puțin am luat cu mine o bucățică din ce înseamnă acest oraș frumos.

0 comentarii

  1. Grozava aventura, sunt sigura ca iti vei aminti intotdeauna de aceasta zi speciala… 🙂 Felicitari pentru curaj. Nu multe fete ar porni singure, prin orase necunoscute, cu trollerul in spate si cu portofelul stramtorat :D. Acum toate astea sunt amintiri minunate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *