Cu toate că nu mă consider un blogger de travel, blogul meu conține totuși și o parte de călătorii, acestea fiind un aspect preferat al vieții mele; îmi place să explorez, să călătoresc, cât îmi permite timpul și mai ales bugetul. Dar, pentru posteritatea blogurilor de călătorit, mă simt cumva datoare să las uneori câteva rânduri și scrise, dincolo de toate reel-urile și tiktok-urile atât de efemere, despre anumite amintiri frumoase. De data aceasta, din nou în Bologna.
Ocazia a fost dată de o cursă de mașini (GT3) desfășurată la Imola, la autodromul Enzo i Dino Ferrari, o localitate lângă Bologna. Înainte de asta, bineînțeles că nu am putut să nu ne plimbam un pic și prin oraș, să mai descoperim câte ceva.
Am străbătut portico-urile din centru și le-am lăsat în urmă până am ajuns la Giardini Margherita, un parc întins și verde, care găzduiește la marginea sa un fel de co-work space/hub de artiști sau oameni creativi, freelancers, cu un bar-bistro Le Serre. În clipocitul cicadelor, am stat la umbră și am băut o cafea bună, în liniștea dimineții. Am văzut și o instalație inedită a unei fântâni, care dădea apă rece, apă minerală și apă la temperatură, prin 3 țevi, trebuia doar să-ți umpli sticla, paharul etc. În parc, toată lumea era extrem de relaxată, unii făceau sport, alțiii se plimbau, alții citeau, o plăcere doar să stai să urmărești oamenii. Am văzut și mulți cicliști ce se bucurau de o zi relativ caldă de vară, dar plăcută.
Altfel, o altă plăcere e ceea ce numesc eu (și alți oameni probabil) ‘’buildings watching’’, dar nu bildungsroman, da? :)) Adică actul de a privi și admira frumusețea clădirilor din jur, estetica deosebită, cu iluzia de ‘’cum ar fi să locuiești aici’’. Sunt câteva străzi pe care ne-am plimbat care ne-au dat exact această senzație, sincer, trebuie doar să scoții ochii din telefon.
Un muzeu foarte interesant ni s-a părut Museo di Palazzo Poggi, un muzeu de știință, cum se prezintă, dar poate nu în felul în care v-ați gândi. Cât am reușit noi să vizităm, am văzut o colecție impresionantă naturalistă din anii 1500, a lui Ulisse Aldrovandi, medic italian, filozof, matematician, pasionat de biologie și educarea oamenilor înspre lumea care ne înconjoară. Am văzut stampe făcute pe lemn a numeroase specii de plante, animale etc. ce au fost mai târziu imprimate pe hârtie, odată cu inventarea presei. Oameni din toată Europa și alte ținuturi îi trimiteau exponate pentru colecția lui impresionantă, avea mii de specimene de tot felul. (puteți deschide imaginile de mai jos într-un tab noul, ca să vedeți detaliile)
O altă sală a fost una dedicată explorărilor ginecologice din anii 1800…o mulțime de exponate de fetuși (din ceară), metode de naștere, malformații găsite și documentate, instrumente ginecologice aparținând unor medici curioși să studieze corpul femeiesc sau mai degrabă acest proces biologic care nu fusese ‘’disecat’’ mai devreme. Poate un pic ciudat de văzut, dar interesant în orice caz. De asemenea, mai erau două săli despre Anna Morandi Manzolini care în anii 1750 a fost printre singurele femei (ea și soțul ei) care au realizat numeroase părți umane din ceară, tot pentru documentare științifică. Mai menționez și fabuloasa bibliotecă ce avea volume extrem de vechi, de sute ani, bine puse la păstrare.
Trebuie de asemenea să documentez din nou cina la Viccolo Colombina, un restaurant excelent pentru care aș zbura doar să iau masa la ei și să mă întorc acasă, în aceeași zi. :)) Dacă vreodată ajungeți acolo, faceți-mi plăcerea să vă rezervați o masă. Cred că nu veți regreta. 🙂
A doua zi am fost, deci, la cursa de mașini European Le Mans, la autodromul dedicat lui Ferrari. Trec peste incidentele de grevă ale CFR-iștilor italieni și anularea mai multor călătorii, închirierea unui Fiat Panda până am ajuns la Imola, și vă spun din capul locului că eu m-am dus pentru (singura) echipa feminină de curse, Iron Dames – care, spoiler alert, au și câștigat! Am doar cuvinte de laudă pentru autodrom, organizare, acces și parcul care îl înconjoară, în care ne-am tot plimbat. Exista și un loc memorial pentru Ayrton Senna, pilotul brazilian de Formula 1 care a murit într-un accident chiar pe această pistă. Este si un documentar despre el pe Netflix, merită văzut, a fost extrem de iubit de brazilieni. Mai pot recomanda și restaurantul Enzo din Bologna, unde am venit să ne stingem foamea după mii de pași făcuți pe parcursul zilei.
În rest, dragilor, ultimele ore înainte de zborul înapoi spre Timișoara au fost delectate cu gelatto, shopping, people watching. :)) De prisos de spus, dar dacă nu era deja clar, vă recomand acest oraș cu tot dragul, oricum întreaga Italie cred că e fermecătoare, însă cu siguranță și Bologna merită o atenție deosebită. Ciao, amici!
