Când eram la școală, am avut o perioadă scurtă în care am excelat la chimie, fizică, matematică și geografie. Din toate, am rămas cu câte ceva, deși s-au disipat în timp. A rămas interesul pentru lumea înconjurătoare, totuși, fără a arbora o expertiză specifică în asta. Apoi, în 2017, am avut onoarea să fac un curs (online) la Harvard despre ”Climate Change: A vision for the future”, datorită unui buget de training de la serviciu. M-am întors astfel la toate materiile la care am fost cât de cât bună în gimnaziu sau liceu, și am învățat multe despre schimbările naturale din lumea înconjurătoare. Am fost fascinată și încă sunt, asta ca să înțelegeți un pic contextul.
Așa că… anul acesta m-am decis să mă duc în capitală, să văd ce mai vorbește ”industria” la Climate Change Summit. Doar că ”industria” nu a fost doar un grup redus de oameni – dimpotrivă, au fost sute de participanți din diverse domenii și cel mai mult mi-a plăcut aspectul practicalității conferinței: s-a discutat atât despre probleme concrete, locale (București sau în țară), dar și despre provocări globale aduse de schimbările climatice, și au fost atinse subiecte aferente consumerismului, poluării, deșeurilor.
Mi-am notat câteva idei interesante și le redau aici, pentru posteritate, cu câteva comentarii personale. Am încercat să le fac să fie foarte simplu de înțeles, pentru că nu-mi place atunci când un subiect este departe de cetățeanul de rând. 🙂
- Pe o planetă finită, nu poate exista infinit. Și totuși, exact așa ne comportăm, de parcă resursele de care dispunem sunt infinite, inclusiv cele pentru energii alternative (solare, prin materialul de cupru sau baterii, prin cobalt). Totul este preconizat să crească, dar cum e oare sustenabil ca asta să se întâmple?
- Soarele și vântul sunt gratis, dar materialele folosite să capturezi această energie nu sunt (e. o mașină nu poate funcționa pe energie directă din fotoni – adică nu poți prăj un ou la soare pur și simplu – îi trebuie electroni, adică trebuie convertit în energie electrică prin semiconductoare)
- Odată cu un anumit progres revoluționar, devii mai bun, mai bun, dar incremental mai puțin bun. (Din nou exemplul cu mașinile, de la căruța trasă de cai, avem mașini, și azi avem doar mașini bune și care vor fi mai bune, dar sunt tot… mașini. Așa e și cu tehnologiile energetice.)
- Este prea târziu să reușim să îndreptăm cauzele schimbărilor climatice, de aici încolo e în principal adaptare. (exemplu: geoingineria norilor sau marine cloud brightening, în care facem norii să fie cât mai albi pentru a reflecta înapoi radiația solară)
- Mulți oameni, cetățeni sau investitori depotrivă, se tem de greenwashing. ”Cine decide ce e sustenabil și ce nu, ce e ecologic pe bune sau nu?” Din umila mea perspectivă, răspunsul este: ceva care are un impact negativ cât mai mic nu doar asupra mediului, dar și asupra oamenilor (condiții de lucru corecte, juste, echitabile, fără exploatare) și care e făcut să fie accesibil pentru toți. Adică sfântul Graal…
- Economia circulară este zala care lipsește din lanțul schimbărilor climatice, în adresarea sectoarelor care consumă foarte mult resurse și creează gunoi (construcție, mâncare, mobilitate/transport).
- Cu cât construim mai mult, cu atât extragem mai mult (din pământ) și cu atât punem presiune mai mare pe ecosistem.
- Chiar și ceva atât de abundent ca nisipul, odată suprafolosit, devine un bun rar.
- Când ne gândim că o să aruncăm ceva și ”dispare”, (throw away), nu există ”dispare” (there is no away), ajunge tot la groapa de gunoi.
- Nu știm să lucrăm cu ce avem DEJA, nu suntem eficienți la a lucra cu ce există în momentul de față (materialele pe care le avem deja în circulație).
- Modelul economic curent, care trebuie să se schimbe, este: Take, Make, Waste. Singura provocare rămâne: cum mai ajungi să faci bani din alt model economic? Pentru că tot ce avem construit azi e bazat pe capitalism.
- Să nu confundăm economia circulară cu economia bazată pe reciclare. Reciclarea este doar o componentă mică a circularității, cele mai importante fiind menținerea lucrurilor existente, și extinderea vieții infrastructurii, produselor sau clădirilor.
- Cât despre România, Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a avut niște răspunsuri foarte bune la situația energetică a țării. Pe scurt, nu stăm rău, dar nu datorită alegerilor de acum, ci mai degrabă datorită moștenirii geografice și infrastructurale de-a lungul timpului care ne permite să facem și hidro, și solar, și eolian și nuclear. Dar mai facem, căci proiectele depuse pentru energie solară depășesc cu mult ținta pe care și-a propus-o guvernul, și finanțări există pentru toți (aici dl Ministru și-a cerut scuze celor care așteaptă deblocări de dosare și soluționări de proiecte, a zis că știe că e durere). Facem și reactoare nucleare de mici dimensiuni și explorăm alternative cu impact mai mic pentru ecosistemele naturale. Ce să zic, viitorul sună… bine.
- Cel mai greu e să schimbi mentalități, așa că educația trebuie pornită de la cei mici, educația ecologică, în principal.
- Nu ne dăm seama cât ne costă… neglijența chiar și în lucruri mici. Orice gunoi aruncat unde nu trebuie costă – adică trebuie plătită salubrizarea care să vină să curețe de 1-2-3 ori pe săptămână, și acești bani se adună. Bani cu care, dacă lumea ar fi educată sau cu îndeajuns de mult bun-simț ca să aibă grijă de propriile deșeuri, s-ar putea face alte lucruri, ar putea fi investiți în activități mai utile pentru comunitățile în care trăim.
- Dar dacă așteptarea e mereu ca alții să ”ne facă”… e clar că pornim cu stângul în orice schimbare pe care vrem să o facem.
Subiectul schimbărilor climatice este unul complex, pentru că nu poate fi decuplat de sistemul economic actual bazat pe consum și prin urmare comportamentul agenților economici (corporații) și agenți individuali (eu și tu). Știm că schimbările climatice sunt antropogene, adică sunt cauzate de om, și că la origine stau combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaz). Datorită lor, am putut să intensificăm producția de… orice, în lume. Am avut suficientă energie să producem, și toată lumea a vrut să cumpere, odată ce a devenit ”disponibil” sau ”mai accesibil”. Și nu doar să producem, dar să și extragem cam tot ce se poate din Pământ, să facem agricultură la scară mare, să tăiem toți copacii ca să facem loc pentru altele și tot așa.
E clar că nu putem reduce combustibilii fosili dintr-o dată, cel puțin petrolul și gazele naturale sunt adânc îmbibate în viața noastră, din petrochimicale se fac o grămadă de lucruri, nu doar… plastice, ci și fibre pentru haine, rășini, PVC pentru construcții, carburanți, pigmenți, alte chimicale etc. Cu cărbunele mai avem o șansă și asta ar trebui să fie prima țintă de eliminat definitiv ca sursă de energie (mai ales că e și rea pentru sănătate). Banul însă este strâns legat de circulația bunurilor în lume, toate companiile au proiecții de creșteri, de acaparări de piețe noi, de ramificări, de orice este CONSUMABIL, atât fizic, cât și virtual, dar mai ales fizic. Căci acolo se generează cel mai mult… deșeurile.
Așa că nu putem vorbi despre o reducere a emisiilor, a amprentei de carbon sau adresarea schimbărilor globale fără să adresăm situația imposibilă la care vom ajunge într-o zi: nu putem crește fără limită. Cât timp vor exista discrepanțe uriașe între bogați și săraci, educație și lipsa ei, supraconsum și neajunsul consumului precum și neliniștea psihologică de a AVEA, de a DEȚINE și mai ales de a CUMPĂRA cât mai mult… va fi greu să putem să spunem că ne vom adapta schimbărilor climatice. Sigur, ar fi păcat să ajungem să ne coacem singuri printre betoane când va fi deja prea târziu, așa că odată cu drumul ideilor de la om la om, poate că ceva se va mișca semnificativ cândva cumva. Dialogul însă este necesar, dar nu numai. Acțiunile sunt, de fapt, cele mai importante.
Bineînțeles, nu am o soluție și conferința în sine nu a avut o (singură) soluție în toate discuțiile care au avut loc, dar cred că oamenii au plecat cu câteva idei bune de acolo (sper). Mai am niște gânduri pe subiect, dar revin într-un alt articol cu tema ”80-20, cine trebuie să se schimbe, companiile sau cetățenii?” ???? Pe curând și vă aștept în comentarii cu alte idei sau perspective pe acest subiect. Voi cât de aproape simțiți subiectul schimbărilor climatice?
