5 cărți despre pictori sau picturi

Îmi plac mereu cărțile care au ca punct de inspirație arta, prin viața unor pictori sau picturi realizate de aceștia. Nu sunt foarte comune astfel de subiecte, dar am reușit să adun 5 care mi-au plăcut și pe care le recomand. Voi încheia cu ultima citită, care are și cea mai lungă descriere aferentă. Pentru că, așa cum scrie Donna Tartt, ”Poți să te uiți la tablou o săptămână și să nu te mai gândești după aceea la el niciodată. Dar poți să te uiți la un tablou o secundă și să te gândești la el apoi toată viața.”

Fata cu cercel de perlă – The Girl with the Pearl Earring – Tracy Chevalier

Destul de populară la vremea ei (zic eu), Tracy Chevalier închipuie povestea din spatele tabloului cu același nume a pictorului olandez Johannes Vermeer, pictat în 1665. Am citit cartea acum mult timp, dar mi-a rămas în minte deoarece, trebuie să recunoaștem, pictura este emblematică, figura misterioasă a fetei, cu gura ușor întredeschisă, evocă o nostalgie a cărei poveste sigur am vrea să o cunoaștem! Munca lui Tracy e în mare parte ficțiune, deși e inspirată din timpurile vremii respective și coroborată și cu alte tablouri ale lui Vermeer. Dacă nu ați citit-o până acum, recomand să o parcurgeți și apoi să revedeți pictura cu detalii – poate veți privi cu alți ochi această capodoperă.

Sticletele – The Goldfinch – Donna Tartt

Dacă tot amintim de pictori olandezi, nu pot să nu mă gândesc imediat la Sticletele lui Donna Tartt, un roman complex ce include și un laitmotiv de artă, în jurul tabloului pictat de Carel Fabritius. Deși voluminos, mi-a plăcut mult când l-am citit și chiar i-am scris o recenzie mai lungă aici.

”Olandezii sunt cei care au inventat microscopul, spuse ea. Erau bijutieri, șlefuitori de lentile. Au insistat să reprezinte totul în cel mai mic detaliu pentru că până și lucrurile cele mai mărunte înseamnă ceva. De fiecare dată când ai să vezi gâze sau insecte într-o natură moartă-o petală ofilită, un punct negru pe vreun măr-, să știi că pictorul îți comunică un mesaj secret. Îți spune că nimic din ce e viu nu durează, totul e trecător. Moartea în timpul vieții. De asta se numesc naturi moarte. Poate că la început nu-ți dai seama, pentru că totul e atât de frumos, sunt atâtea flori, nu vezi fărâma de putregai. Dar, dacă te uiți mai îndeaproape, ai s-o zărești.

Sărutul Pictat – The Painted Kiss – Elizabeth Hickey

O altă pictură emblematică, ”Sărutul” lui Klimt își găsește și aceasta povestea în romanul ficțional scris de Elizabeth Hickey, unde personajul principal nu e chiar Klimt, este Emilie Floge, aparent muza acestuia. Chiar dacă ficționalizat, totuși romanul se bazează pe câteva fapte și personaje reale. Am scris un pic mai multe despre carte aici.

Nuferi Negri – Black Water Lilies – Michel Bussi

Și cartea aceasta mi-a fost recomandată, (mulțumesc Elena!) și m-a ținut cu sufletul la gură! Diferită de cele menționate mai sus, Nuferi Negri creează o crimă-mister în jurul unor picturi aparținând lui Claude Monet, chiar în satul unde locuia – Giverny (poza mai jos). Povestea transcende în diverși ani, dar atât de subtilă, încât descoperi cu o oarecare surpriză că sunt două planuri temporale diferite în discuție, care se unesc la un moment dat. Pe lângă că îmi plac seriile de tip ”detectiv-polițist”, am apreciat informațiile din jurul lui Monet și inspirația sa pentru multe din tablourile sale. Teoretic… Monet nu a pictat niciodată nuferi negri, de aici și ficțiunea de față. Foarte intrigantă nu doar din punct de vedere artistic, dar și al misterului creat în jurul unei crime, o recomand și din această perspectivă, dacă sunteți fani ai genului. 

Drumul către Paradis – The Way to Paradise – Mario Vargas Llosa

Nu am mai citit nimic despre MV Llosa înainte, însă cineva mi-a recomandat cartea aceasta deoarece căutam sugestii din seria amintită mai sus. Am citit-o în engleză, dar o găsiți și în limba română în librării. Practic, MVL închipuie parțial viața lui Paul Gauguin și a bunicii lui Flora Tristan, ca două puncte ce converg înspre un pod comun al vieții lor neîmpărtășite, aparent la poli opuși unul față de celălalt. Pe lângă faptul că am aflat mult mai multe despre picturile lui Gauguin, am fost surprinsă despre povestea Florei Tristan – nu aveam idee că a fost o feministă timpurie care a contribuit la valul de feminism francez în anii următori. 

“….groups of workers who, full of curiosity, came to meet this strange person in skirts who was determined to bring about justice for all in a world where there were no exploiters or rich men, and where, among other peculiarities, women would have the same rights as men before the law, in the family, and even in the workplace.’’

“When she tried to explain about the peaceful revolution that would end discrimination, injustice, and poverty, the fatuous pig interrupted her with a declaration that rendered her speechless. ‘’But that is precisely what our Holy Mother, the Church does, madame.’’ Regaining her composure, Flora tried to enlighten him, explaining that all religious leaders – Jews, Protestants and Mahometans, but especially Catholics – were allies of the exploiters and the rich because in their sermons they held out the promise of Paradise to keep suffering humanity resigned to its fate, when what was important wasn’t some improbable heavenly reward after death but the free and just society that should be built here and now. The baker-poet recoiled as if the devil himself had appeared before him.”

Iar despre Gauguin, nu știam că a fost lovit de spiritul artistic la o vârstă deloc fragedă, având deja un început de carieră de broker de acțiuni la bursă. Auzisem doar despre controversele din jurul călătoriilor lui în Tahiti și știam câteva picturi ale lui din acele vremuri, care mereu au ieșit în evidență prin coloritul lor aparte și figurile diferite. În Tahiti și insulele din Noua Guinee, Gauguin și-a găsit inspirația, crezul artistic, dar și depravarea și moartea.

“….when he decided, ‘’I want to die here’’. It was a beautiful spot, quiet, perfect, unspoiled – possibly the only place in all of Tahiti that still looked exactly like the refuge you had in mind seven years ago, in 1891, when you left France for the South Seas, announcing to your friends that you were fleeing European civilization and its corruption by the golden calf in search of a pure and primitive world, a land of skies without winter where art wouldn’t be just another business venture but a sacred, vital, and sporting task, and where to eat an artist would need only to raise his arm and pluck fruit from heavenly laden trees, like Adam and Eve in the Garden of Eden. Reality hadn’t lived up to your dreams, Koké.’’

MVL descrie cu aproape foarte multă acuratețe procesul din spatele a câtorva capodopere pictate de Gauguin, încât cu greu am putut să mă conving că poate nu e taman real. Pare că Llosa l-a citit printre… tablouri pe Gauguin și viața sa tumultoasă redată atât de grafic în acest roman. Spre exemplu, pictura următoare:

“Would The Sorcerer of Hiva Oa be your last painting? The question made you retch with sadness and rage.

„After I finish this portrait, I’ll never pick up a brush again, Haapuani.”

“Do you mean that by letting myself be painted I’m sending you to your grave, Koké?”

“In a sense, yes. You’ll send me to my grave, and meanwhile I will immortalize you. You’ll have the best of it, Haapuani.”

“Can I ask you something, Koké? Tohotama had been so quiet and still all morning that Paul hadn’t noticed she was there. “Why have you put that red cap on my husband’s shoulders? Haapuani never dresses like that. And I don’t know anyone on Hiva Oa or Tahuata who does’’.

“Well, that’s what I see on your husband’s shoulders, Tohotama. (…) I see all the blood that the Maori have spilled throughout their history. Fighting among themselves, destroying one another for food and land, defending themselves against flesh-and-blood invaders or wraiths from the next world. The whole history of your people is in this red cape, Tohotama.

Nu știu câtă realitate zace în povestea lui MVL, dar pare foarte aproape de adevăr. Cu toate că Flora și Paul nu s-au cunoscut (ea a murit la 41 de ani), ambii au luptat pentru ‘’salvarea’’ omenirii, unul prin artă, altul prin politică. Ambii au disprețuit rolul Bisericii catolice împotriva firii naturale a omului, fie în sex, fie în drepturi. Viețile lor au fost chinuite în diverse moduri, dar au lăsat o moștenire, chiar și cu acest chin.

Iar vocea naratorului care le vorbește la persoana a doua, ca o a doua personalitate a lor, mi s-a părut o integrare foarte bună ca stil de scriere. Prima oară m-am întrebat ”Cine vorbește?”, apoi am înțeles, ar putea foarte bine să fie doar un fel de conștiință a lor superioară care își analizează viața. O voce a naratorului dublată și de întruchiparea vocii celor doi.

Am citit aceste 5 cărți în decursul a aproape 6 ani, și mă bucur că am găsit atât de multă diversitate în aceste lecturi, și atât de multă inspirație artistică. M-am oprit de multe ori să caut picturile sau locurile descrise în aceste cărți… e chiar fascinant procesul! Dacă aveți ceva de adăugat acestei liste, vă aștept în comentarii cu propunerile voastre – poate mai îmi dați niște titluri de pus la citit! 🙂 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.