Acum o săptămână, vorbeam unor oameni la NORI despre o carte. Pentru cei care nu au fost prezenți fizic, dar şi pentru posteritate, redau aici gândurile mele din acea zi frumoasă. 🙂 Ca să nu aibă emoții, îi mai ziceam lui George glume proaste înainte să începem, dar de fapt încercam să-mi temperez propriile sentimente, heheh!
De ce vorbesc eu despre George Moisi și ultima sa carte, Sub acoperire. În numele dreptății. ? Ştiți cum se zice, cine poate, scrie, cine nu poate…vorbește despre cine scrie. :)) Ei bine, cum îi place lui George să spună, am fost ‘’colegi de suferință literară’’ la Colegiul Național C.D. Loga, la matematică informatică intensiv, cu ore extra de fizică. Adică ne știm de 13 ani!!
Într-o clasă de oameni extrem de diverși, nu toți preocupați în mod deosebit de matematică, eu și câțiva colegi, printre care şi George, am fost oile negre literare. Adică mergeam la concursuri de limba și literatura română, inclusiv la Olimpiade! Sigur, nu aveam nici o șansă în fața celor de la Filologie, dar chiar și așa, pentru noi era o plăcere. Totodată, era și o evadare din ana și liza matematică, sau șirul lui Fibonacci de la info.
Unele șanse erau răsplătite, totuși, pentru că în 2009, George a fost premiat la concursul național de creație ‘’Vasile Alecsandri’’, chiar cu locul 1. Fragmentul câștigător s-a transformat într-un roman în 2011, în timp ce George era student la jurnalism. A lansat cartea chiar în sala festivă a liceului nostru, a fost un eveniment foarte frumos, un fel de întoarcere la alma mater. Cartea se numea ‘’Vapoarele morții’’, și era desigur cu spioni, război, comploturi și finaluri fericite.
Spun ‘’desigur’’, pentru că George este cu siguranță pasionat de busola morală a vieții oamenilor, de dreptate și justiție. George caută dreptatea nu doar la serviciu, ca ofițer al Poliției Judiciare, dar și în cuvinte și povești. O astfel de poveste este și romanul Sub acoperire. În numele dreptății, un fel de film american întâlnește atmosfera nordic noir. Și totul se întâmplă în Timișoara. Mi-a plăcut foarte mult romanul lui George, m-a ținut extrem de captivată, e genul acela de carte pe care stai noaptea să o termini pentru că vrei să știi musai finalul (așa a fost în cazul meu). Comparația de mai devreme este justificată, deoarece chiar de Crăciun am citit două romane polițiste-investigative, ale unor autori nordici (o suedeză și un islandez), iar povestea scrisă de George nu este foarte departe de nivelul lor, cel puțin eu așa am simțit.
Acțiunea are în prim plan 3 personaje principale: jurnalistul Gelu Modișan, fostul polițist acum detectiv Bogdan Blidaru, și Anca Vodrescu, procuroarea generală a țării.
O crimă îi aduce pe aceștia trei împreună, dar urmează și altele care îi unesc puternic. Povestea se derulează plină de adrenalină, și te ține în suspans pe măsură ce paginile curg printre degetele cititorului. Vă redau un dialog amuzant, deoarece, pe lângă notele serioase din carte, avem parte și de câteva inserții de umor, sau scene de o tandrețe poetică. Sper să râdeți. :))
-Tot cu mâna goală vii, scriitorule? întrebă Blidaru, întinzând mâna.
-Stânga nu e goală. Uite, mi-o țin în buzunarul pantalonilor. În ea țin ce ți-am adus și te anunț că buzunarul e spart, iar boxerii au o gaură. Altceva?
-Voi ăștia care scrieți povești prin ziare și care aveți impresii de romancieri, toți sunteți așa slobozi la gură?
-Ce pot să spun? În general, cam toți am fost la olimpiadele de limba română, iar când ne pregăteam, o făceam într-un mod exhaustiv, chiar dacă asta însemna și metafore de genul ăsta.
-Hai, descalță-te fără să faci mizerie și treci la masă, pentru că am de gând să-ți scot tablele din cap.
Dilemele morale sunt aproape de cititori, le simțim din gândurile personajelor, ne trec și nouă prin minte, pentru că linia dintre dreptate cum o vedem noi și bine și rău nu este clar delimitată. Aici vă mai citesc un fragment care surprinde exact asta:
Ca de fiecare dată, și după terminarea cazului Marinescu va avea grijă ca fiecare nenorocit să răspundă pentru victimele sale, după care își va lua răgazul să le mulțumească celor care s-au sacrificat în numele legii. În lupta ei, niciun sacrificiu nu era prea mare și niciun efort nu era în van. Lupta ei era o luptă pentru adevăr și corectitudine, chiar dacă mijloacele erau dure. Uneori trebuie să lupți cu aceleași arme, spunea destul de des la întrunirile clubului. Fără adevăr și corectitudine, viața se transformă într-o mocirlă.
Mai multe nu vă spun, nu pentru că nu aș dori, dar nu vreau să vă fur din plăcerea de a descoperi voi înșivă ițele întunecate ale acestui roman savuros, că dacă nu-mi plăcea, nu se povestea.
I-am dat cuvântul și lui George pentru a ne împărtăși câteva gânduri, le aveți mai jos. 🙂 Ele răspund și la câteva din întrebările mele/din sală care i-au fost adresate, legat de inspirația romanului, stilul de scris, complexitatea personajelor și despre autori români în general. Totodată, George susține “literatura de consum’’ ca un instrument accesibil cititorilor români care… din păcate citesc mai puțin decât ar putea/ar trebui. Cu astfel de povești la îndemâna publicului, poate că oamenii se vor simți determinați să citească mai mult.
“Eu scriu pentru mine, dar nu sunt narcisist. Sunt interesat de părerea cititorilor. Da, nu urmez regulile scrisului, altele decât cele gramaticale, desigur, și nu scriu după manuale care vor să transforme scrierea creativă în șabloane, mai ales când vine vorba despre povești cu mistere, povești polițiste sau thrillere. Mă bucur dacă cititorii se atașează de personaje, dar nu acesta e scopul meu. O să găsiți în acest roman o poveste care se desfășoară rapid și destul de cinematografic. Nu pot să scriu altfel. Trebuie să vă dau detalii, trebuie să vă fac să priviți prin ochii mei. Nu spun că am dreptate, că doar privind prin ochii mei veți găsi sensul corect, ci spun că vreau să vă pun în papucii mei, pentru că eu asta fac atunci când citesc. Încalț papucii scriitorului și umblu cu ei prin poveste. Se întâmplă ca după o carte care-mi place la nebunie să vorbesc ca personajul principal. Asta sunt eu ca cititor și tot așa funcționez ca autor. Cu permisiunea voastră, vă dau un indiciu. Nu citiți povestea doar ca să aflați cine-s răufăcătorii.”
Eu sunt tare mândră de George, mai ales că aduce un stil calitativ în spațiul timișorean literar, dar și național. L-am întrebat cum se simte partea aceasta:
“O să interpretez întrebarea asta puțin mai profund decât sună ea, adică prin lentila autorului român la început de drum. Sigur, sunt la al treilea roman publicat, dar eu tot la început mă simt, mai ales că nu am de gând să mă opresc aici. Și atunci, ca să trec și la răspunsul pe care-l aștepți de la mine, îți spun că e un sentiment extraordinar de plăcut să-ți vezi numele și poveștile măcar pe site-urile librăriilor. Nu e ușor să publici pentru că suntem mulți autori care încercăm să devenim scriitori, dar nu e nici foarte greu. Sunt destule edituri unde fiecare autor român și-ar putea găsi locul. Cred că în artă trebuie să ai și noroc, iar norocul vine dacă nu dezarmezi în fața greutăților publicării.
Partea mai dificilă pentru un autor român publicat mi se pare cea a drumului pe care-l are de făcut către public. Societatea noastră nu citește prea mult, așa că de cele mai multe ori trebuie să inițieze descoperirea unei lecturi interesante chiar autorul ei. Și mai e aspectul feedbackului, pe care autorii români nu-l primesc prea mult decât abia după ce reușesc să-și facă un nume în literatura de la noi. Mă refer la feedbackul din partea publicului, nu din partea criticilor. Poate că greșesc eu, dar asta simt, că uneori nu primesc suficiente reacții, deși cărțile s-au vândut. O spun pentru că văd multe recenzii ale unor romane scrise de autori care în România sunt la fel de anonimi ca noi, autorii de aici. În final, mă repet și îți spun că e extraordinar de fain să fii publicat, mai ales că asta te împinge să scrii și mai mult, cel puțin în cazul meu, ceea ce înseamnă că ajungi să faci mai mult din ceea ce-ți place.”
Pe George îl găsiți pe Goodreads, Facebook și în librării, iar dacă îi citiți cartea, sigur așteaptă impresii de la voi. Mulțumesc pentru citire și, după caz, prezență la eveniment. A fost deosebit și foarte foarte cald! 🙂
