Ziua Pământului și un vis despre copaci

De ziua Pământului, vreau să împărtășesc câteva lucruri sentimentale, pe alocuri, și câteva informative, profitând de ocazie pentru a mai învăța una alta. Încep cu povestea, că așa e frumos. De câteva zile mă tot gândesc la această temă, și, pesemne, de la atâta gândit, am și visat ceva minunat. M-am tot întrebat (și asta e o întrebare și pentru voi) ce prețuiesc eu cel mai mult pe Pământ, dacă ar fi vorba să mă concentrez pe ceva specific. Și visul mi-a dat acest răspuns, pe care l-am adus în conștiința mea activă, ca să nu-l uit, pentru că știți și voi că nu ne mai amintim aproape deloc ce visăm. 

Se făcea că mă plimbam printr-o pădure frumoasă, curată, luminată ușor de razele soarelui, cu cărări bine definite, undeva la ceasul de aur al zilei. Nu știu ce mi s-a năzărit, dar m-am apropiat de un copac frumos din calea mea, pe care mi-a venit să-l îmbrățișez. Am îmbrățișat copacul și m-am mirat că îl pot cuprinde de tot, cu brațele, de-a-mprejurul. Mi-am lăsat obrazul să se odihnească pe scoarța lui netedă (pesemne era un fag), simțind cum mă însuflețește o energie care venea… din el. Mă încălzisem de la acel puls din îmbrățișare. Și apoi am perceput două picături curgând în jos, înspre trunchi… am deschis ochii și mi-am dat seama… copacul plângea. (asta era interpretarea mea în vis) Iar apoi m-am trezit. 

Așa că dacă e să dau un răspuns la ce simt că îmi merge la inimă când vorbesc despre Pământ, ca să nu generalizez prin ”natură” – este pădurea, sunt copacii. Realizez totodată că m-a fascinat încă de mică frumusețea pădurilor, unde ieșeam cu câinele bunicilor mei la 3 pași de casa noastră. Cred că niciodată nu mi-am dat seama de asta până acum. Sigur, mă speriam de gândaci, fire de păianjen, dar întotdeauna mi se părea magic. Un fel de ”Ancuța și Pădurea Minunată”, aluzie la Dumbrava minunată. O poveste care, apropo, acum că scriu despre asta, mi-a mers la suflet încă de pe atunci. Și filmul a fost tare gingaș. Mi se părea că merg într-un loc pașnic, răcoritor, dar cumva activ: urmăream furnicile cum cară una alta pe sol, sau auzeam păsările cum ciripesc, mai rupeam câte-un fruct sau două din ce găseam prin pădure. 

Bineînțeles că toate elementele naturii sunt importante atunci când vorbim despre sustenabilitate, ecologie și planeta Pământ, dar uite, pe mine asta mă inspiră: pădurea. Cred că arborele din visul meu plângea pentru că lumea nu apreciază pădurile și rolul lor în ecosistem, pentru că se defrișează masiv, se aruncă gunoaie peste tot și nu există respect. Pădurile sunt esențiale pentru dezvoltarea speciilor și habitatelor de faună și floră, contribuie la ”respirația” planetei, absorbind dioxid de carbon (CO2) și emițând oxigen, ajută la echilibrarea temperaturii planetei (în contextul încălzirii climatice), și, la naiba, chiar trebuie să le găsim mereu o utilitate economică? Ele sunt companionii noștri de viață. 

Dacă ar fi să iau un angajament pentru Ziua Pământului (sau în general) ar fi să încerc, cum pot eu, să fac următoarele:

  • Să particip la orice acțiune de împădurire și plantare optimă ca proximitate și să duc vorba;
  • Să sprijin campaniile Declic dedicate tăierilor ilegale;
  • Să cumpăr cărți sau produse de papetărie sau hârtii reciclate sau cu sigla Forest Stewardship Council / Rainforest Alliance – nu mereu îmi amintesc, sau nu mereu am ocazia, dar măcar asta să fac, dacă tot nu citesc digital;
  • Să vizitez mai mult pădurile României și să mă minunez pentru ele și să… duc vorba;
  • Să nu las mizerii în pădure sau să strâng de pe oriunde mă duc.

Sigur se pot face și mai multe. Dar ca de obicei, fiecare face ce poate, pentru cauza care-l însuflețește. Fiind abonată la mai multe newslettere din nișă, am primit multe sugestii de ”Ce putem face” pentru planeta Pământ, în general, și le las aici:

Mi-am răsucit fuiorul de gânduri în jurul ideii de artă pentru Ziua Pământului, acea provocare lansată de Earth Day Network pentru azi. Însă arta mea sunt cuvintele. Așa că am scris o poezie. Și am publicat-o și pe Twitter în engleză, tradusă, și o las și aici, pentru posteritate. 🙂 Sunt sigură că dacă am putea călători pe alte planete, am simți altfel reîntoarcerea acasă. Pentru că suntem acasă. Hai să ne facem acasă bine, să nu fie doar un vis. 🙂

Poate vă gândiți și voi care-i cauza ce vă motivează de Ziua Pământului, sau ce e acel ceva la care țineți foarte foarte mult, ori la care puteți fi un pic mai buni. Dacă pot și eu să fac ceva mai mult sau mai bine, dați-mi de știre, și, ca de obicei, sunt curioasă de perspectiva voastră. O zi cât mai verde!

******************

Pământul e ca o bilă de cristal verde-albastră,

Îl vezi din spațiu de la fereastră,

E dezinteresat, liber, sălbatic, 

Mereu bătrân, mereu tânăr romantic;

Cu plete-copaci mângâiate de auriul soare,

Sau cu spatele-munți încovoiat de gunoaie,

Râmele ignoranței mișunând prin canale,

Sau fluturi de speranță plutind agale;

Nu poți ghici viitorul dacă bila nu-i curată,

Și pentru asta venim toți laolaltă,

Mai mult zbor, mai puține târâtoare,

Dar nu ghicit, ci transformare.

2 comentarii

  1. Anca, imi place mult poezia, dar si mai mult mi-a placut visul tau. Sa stii ca si eu ador padurea, muntii. Ii asociez cu copilaria mea, cu o stare de bine si cand o sa treaca nebunia, poate ne mobilizam si urcam impreuna in Retezat. Sigur o sa adori Retezatul. Pupici!

Lasă un răspuns la ianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *