Voluntariat în India cu Daniela – partea a II-a

Pe principiul ”mai bine mai târziu decât niciodată”, am revenit voios cu continuarea mult-iubitului articol despre experiența de voluntariat a surorii mele Daniela, în India. Sper că o să vă placă la fel de mult ca și primul! 🙂

• Ce iei cu tine din cultura indiană?

Am luat zâmbete, priviri ce nu le uit, râsete cristaline de copii, simplitate și libertate. O mai mare grijă față de risipa de mâncare și apă.
M-aș mai reîntoarce în India, mai ales să (îmi) revăd copiii, dar și să explorez locuri în care nu am fost.

Cred că și simțul de ospitalitate mi s-a mai dezvoltat, având exemple foarte bune acolo. Când dorim să facem asta, ar trebui să invităm oameni în casele noastre cu inima deschisă, nu din obligații și chiar să ne simțim onorați că alte persoane ne calcă pragul și că putem împărți cu ei ce avem (chiar dacă nu avem prea multe).

În ultimele zile petrecute în Jaipur am mers să vizităm câteva case ale copiilor din satul Goner, la vreo 30 de minute de Jaipur cu mașina. Am mers cu Mafalda (Portugalia), Ege, Aslı și Elif (Turcia). Copiii ne luau de mână și ne arătau drumul spre casele lor, iar noi eram fericiți că putem afla mai multe despre ei în modul ăsta. Nu am făcut prea multe poze acolo în satul lor, dar uite:

Acasă la Neha și Nikita (5 persoane care stau într-o cameră)

Like mother like daughter

Pregătind porumb copt pentru noi

5 nepoți și un bunic mândru

Ne-au primit cu inima deschisă, curioși și zâmbitori. Sign language all the way! Copiii mai facilitau dialogul între noi și familiile lor. A fost frumos, eye-opening, deși nu a fost prima oară când am văzut cu ochii mei sărăcie cruntă. Știm cu toții că și în România avem un mare procentaj de populație care trăiește de pe o zi pe alta. Dar oriunde vezi sărăcie pe lumea asta, sentimentele sunt la fel. Simți că le-ai da și pielea de pe tine dacă asta i-ar ajuta să trăiască mai bine. De asta și cred cu tărie că tot ce ne e de prisos ar trebui să dăm persoanelor care chiar au nevoie. Nu ești un sfânt dacă donezi și te gândești și la alții, ești om.

Komal, una dintre studentele noastre, pregătind chapati pentru noi împreună cu mama ei

•   La plecare, te-ai pus pe plâns. 🙂 De ce a fost așa o experiență emoțională?

Da, m-am pus pe plâns pentru că au fost 7 săptămâni parcă de vis, eram în priză de dimineața până seara și am cunoscut oameni extraordinari. M-am atașat față de copii, și ei de noi și am împărtășit multe momente frumoase împreună.

Știam că îmi va fi dor de Sitapura Area, zona industrială unde stăteam la un cămin universitar, cam la 40 de minute cu mașina de oraș. Voi ține minte taraba cu fructe de la capătul străzii unde se oprea autobuzul ce ne aducea de la școală înapoi spre cămin și ne luam suc răcoritor și proaspăt, de mango după zilele toride.

Mă simțeam și foarte recunoscătoare pentru locurile pe care le-am vizitat și pentru toate călătoriile noastre aventuroase.

Romania, Egypt, Taiwan and Portugal together in a tuktuk

• Care au fost lucrurile care te-au surprins, sau despre care, să zicem, aveai o prejudecată (citită, obținută de la alții undeva) și la care nu te-ai așteptat să fie altfel?

Hmm, m-au surprins multe lucruri, dar mă și așteptam la momente ”oau” și la multe diferențe culturale – cu toate că fiecare le vedem prin filtrele noastre proprii. Ce pentru alții a fost superimpresionant, pentru mine poate nu a fost la fel, sau invers.

Uite, două articole aici:

• 17 Silly Things Most People Assume About India – http://www.storypick.com/17-silly-things-people-assume-india/
• Top 10 Indian Stereotypes – https://www.tripsavvy.com/top-indian-stereotypes-1539436

M-am simțit mai în siguranță decât aș fi crezut, recunosc că mă așteptam ca mereu să fie nevoie de un tip care să ne însoțească peste tot, dar ne-am descurcat foarte bine și mergând singure prin diferite locuri. Am și întâlnit persoane care călătoreau solo prin India luni de zile și nu aveau nicio treabă (ex. O doamnă din Argentina, vârstă- peste 40 de ani, călătorea prin India singură timp de 4-5 luni deja). Mai existau momente în care mi-aș fi dorit să fim un grup mai mare sau știu eu, dar am avut și noroc. Deci, oameni buni, e mai ok decât se zvonește, doar fiți atenți la lucrurile voastre și grijă pe unde călcați. 

Mi s-a spus să nu mă încred în persoane străine, ceva ce îți spune și mama când ești mic, și clar nu te duci la cafea cu oameni necunoscuți pe care îi întâlnești pe stradă, scot câteva cuvinte de la tine și apoi te invită în oraș. Trebuie să fii precaut, dar nici așa precaut încât să mergi stresat până la colț.

Mai e posibil să te găsească oameni random (random în sens negativ) pe instagram sau Facebook, dă-le block. 🙂

O treabă foarte interesantă despre care nu auzisem vorbindu-se și am trăit un adevărat șoc cultural când le-am călcat pragul – cluburile în India. #justWow

Oamenii sunt foarte… energici, se dezlănțuie aș zice, ceea ce e mișto, de apreciat, they own who they are in the club. Dar uneori îți calcă prea des spațiul personal și nu ai loc deloc pentru tine, asta se întâmplă și la noi, dar te rog, multiplică de câteva ori asta în minte.
Probabil că sunt așa cuminți în timpul zilei, că noaptea simt nevoia să compenseze. Însă, în același timp, nu m-am simțit nici asaltată sau așa ceva, era și pază care te făcea să te simți în siguranță.

Nu mă înțelege greșit, dacă te duci să dansezi, te duci să dansezi, dar TE ROG, fă loc. Te descurci așa cum e până la urmă. E și amuzant dacă mai sunt persoane pe lângă tine și grupul tău, și ei încearcă să se bage în seamă și nu reușesc, e fain și atunci când dansați toți împreună, le imiți gesturile, ei se bucură și tot așa. E cumva un amalgam de perspective, e de apreciat energia și pofta de viață ce se dezlănțuie în ei când ies în oraș, nu le pasă de ce zice vecinul.
În același timp, ce am simțit în cele câteva ori când am ieșit în oraș a fost că indienii nu se duc în club pentru fashion show și ca să stea ca niște cocostârci. Așa că bravo lor. Cu siguranță e o experiență demnă de încercat.

Și mai știu că uneori cea mai BUNĂ mâncare e în locurile cele mai ieftine, care arată groaznic și te juri că nu ai mânca vreodată de acolo, dar stomacul tău a iubit ce a primit.

AH și au autostrăzi mai bune ca ale noastre, na!

• De ce ți-a fost dor de la noi? (să nu zici de mine)

Nu cred că mă știi ca o persoană cu mult dor de casă :P. Nu mă simt legată de un loc anume, cred că toate locurile fac parte din noi și noi din ele și că ar trebui să avem curaj să ne plimbăm cât mai mult. Și fonduri. Dar în același timp, pentru alții, statul acasă poate fi un paradis, iar asta nu se poate disputa.

Mi-a fost dor de familie, de câțiva prieteni și de SUPĂ. Cam asta.

• Bănuiesc că e ciudat să te întorci la o lume mai … ordonată, poate? Care erau gândurile tale pe măsură ce știai că te apropii de casă?

Gândurile mele erau un mix de tristețe, fericire și recunoștință. Cred că toată lumea care se bucură de călătorii în adevăratul sens al cuvântului simte că ia ceva de acolo și lasă o altă parte din ei în urmă, n-ai cum. Nu realizam că plec, timpul părea că trecuse cam repede. Mă gândeam la toți voluntarii pe care i-am cunoscut, dacă o să îi mai văd vreodată, la copii, speram că noi toți i-am lăsat cu sentimente bune și poate cu mai multă speranță în viitor.

Puneam “pe pauză” niște gânduri despre acasă, ce voi face mai departe etc.

Știi pozele alea ce le vezi pe Facebook la diferiți oameni cu “I left a part/piece of me in…” (într-o peșteră, pe o plajă, pe un munte, pe un câmp, la un lac, în Ikea etc). Cred că e un sentiment general, eu zic să facem o Coaliție, și să ne unim cu Coaliția pentru Vanilie, doar zic.

Uhmm, așa, clar mă întorceam la o lume unde oamenii nu se mai holbau la mine pe stradă, unde zgomotele din trafic nu mai erau la fel (în India șoferii se claxonează foarte foarte des între ei, dar e un fel de “Te anunț doar că sunt aici!” și niciodată nu i-am văzut nervoși), unde nu există tuktuk-uri 🙁 și unde nu poți să negociezi pentru ce cumperi.

Serios, în primele zile când am ajuns, am fost cu tine și mama la un magazin de haine, vă trebuia ceva parcă și mă uitam la o bluză și mă gândeam că ar fi cool să mă duc la tipa de la casă să îi zic că eu nu plătesc atâta pe ea, că nu merită, să îmi dea best price. :)) E ciudățel când prinzi gustul negociatului. Dar oricum, mai puține lucruri, mai multe experiențe.

• Nu în ultimul rând, ce ai vrea să transmiți celor care ar dori să viziteze India, sau să aplice pentru asemenea experiențe de voluntariat?

Să faci voluntariat e fantastic, mai ales în cazul celor care fac asta din suflet, și dacă nu e din suflet mai bine stai acasă sau du-te în concediu la plajă. Să cunoști o țară străină prin intermediul voluntariatului e clar altfel, ajungi să cunoști localnici și chiar să vezi cum își trăiesc oamenii viața de zi cu zi. Ar fi multe de zis. Fie că e un proiect de women empowerment, de turism, de predare a limbii engleze, găsește ce ți-ar plăcea să faci și mergi înainte cu mult curaj și fii curios să afli cât de multe poți, stai cu oamenii de vorbă.

Că o fi India sau orice altă țară mai altfel decât țara unde te-ai născut, du-te dragul meu/draga mea. Câte stele sunt pe cer, atâtea experiențe mișto să ai. Merită, merită tot!
Sunt o grămadă de platforme, site-uri, agenții care au programe de voluntariat peste tot. Deși recomand AIESEC pentru că am fost și membru, experiența până la urmă depinde de tine, nu contează “cum” ajungi acolo.

Sănătoși să fim, Namaste!