Acum două weekend-uri am făcut o excursie prin câteva locuri din Transilvania despre care vreau să vă povestesc un pic, deoarece, ca de obicei – avem frumuseți de văzut și pe la noi. 🙂
Am plecat așadar din Timișoara/Arad cu destinația festivalul medieval de la Sighișoara, și cu opriri la Cetatea Devei, la biserica fortificată din Biertan, și un pic la domeniul Dracula-Daneș, lângă Sighișoara. Admiram întruna peisajele ce se iveau în fața ochilor de-a stânga și dreapta drumului, în plină vară, totul e verde și plesnește de viu.
Ne-am oprit scurt la Cetatea Devei – se poate urca gratis până sus la cetate, pe jos, pe scări, un pic de mișcare nu strică. Fun fact e că ani de zile când eram mică și mergeam cu trenul la Sibiu vedeam cetatea Devei din tren și era mai mult sau mai puțin o dărăpănătură, deși nu am urcat niciodată la ea. Dar mereu, mereu mă uitam după ea. Iată că după atâția ani, am reușit să am și priveliștea de sus, de data asta dintr-o cetate reabilitată/renovată. Ba chiar se și pregătea un festival techno (Citadela Festival) pe diversele nivele ale cetății.
Mergem mai departe. Regiunea centrală a Transilvaniei (Sibiu, Mureș) e cunoscută pentru bisericile sale fortificate, vestigii ale populației de origine germană, sașii. Tot aici are și prințul Charles diverse conacuri, o sugestie de vizită e Viscri sau conacul Apafi din Mălâncrav. Am tot auzit de ele, nu am fost (încă), dar poate vreți să știți. 🙂 În orice caz, pe drumurile locale dintre satele de aici se pot admira casele colorate și curate ale sașilor (dar nu numai), o adevărată plăcere pitorească doar să le vezi așa în trecere. De altfel, se pot observa de pe marginea drumului și alte biserici fortificate, sunt răspândite prin zonă.
Una din cele mai cunoscute biserici fortificate din Transilvania este cea de la Biertan, la vreo 30 km de Sighișoara, o adevărată fortificație mică, foarte frumoasă, de altfel și patrimoniu UNESCO. Incinta are un acoperământ de lemn pe unde se urcă scările ca să ajungi sus la biserică și la zidurile de apărare, de la baza cărora se vede priveliștea naturii din jur. Înăuntru, biserica evanghelică e decorată în stil gotic, și are numeroase detalii bune de observat atât pe uși, cât și pe caturile balcoanelor, orga, și pe tavan.
De la biserică am mers mai departe să mâncăm la domeniul Dracula-Daneș, un restaurant-hotel-centru de echitație, unde mie personal îmi place la nebunie ciorba de pui (e așa, de casă, grasă, cu smântână), și unde poți sta și afară pe terasă. E un loc frumos, nouă ne-a plăcut per total (mici incidente cu o comandă greșită, dar nimic de amploare). Eu îl recomand deoarece chiar e un loc bun de popas, prețurile mi se par accesibile și e multă mâncare, nu e genul acela ”gourmet”.
În sfârșit, înspre seară am ajuns și la Sighișoara, unul din orașele mele preferate din țară, care, cu toate că e destul de turistic, are propriul său farmec. Am ajuns într-o cetate destul de aglomerată, în prag de sărbătoare, cu lume costumată în haine medievale, cu menestreli cântând pe scenă folk medieval, o cetate scăldată într-o lumină aurie de mare pomină. Ce e fain de făcut la Sighișoara e de urcat neapărat în Turnul cu Ceas (noi nu am apucat să mai facem asta, dar eu am urcat acum câțiva ani în el), și de găsit toate turnurile breslelor din cetate (Turnul Croitorilor, Turnul Măcelarilor etc.) Fiecare are un șarm specific! Ne-am plimbat așadar prin cetate și ne-am bucurat de atmosfera medievală, am trecut chiar și pe la atelierele copiilor, și deși a fost foarte cald, a meritat.
Târziu în noapte am ajuns la cazare, un AirBnb din Sângeorgiu de Pădure, o localitate la vreo 40 km de Sighișoara, unde am dormit într-o casă mare și primitoare, cu grădină și dealuri în jur. După cafeaua de dimineață ne-am mai dus un pic prin Sighișoara, apoi ne-am făcut cale spre Castelul Huniazilor sau Corvineștilor.
Am fost de 2 ori la Castelul Huniazilor în viața mea: o dată într-o excursie cu școala, în clasele primare, și o dată la facultate, cu ocazia unei conferințe în Hunedoara. Mereu am avut impresia că e un Hogwarts de România, un castel care merită reabilitat – și m-am bucurat acum, a treia oară, să îl găsesc într-o stare mult mai bună decât în anii precedenți.
Ne-am plimbat prin foarte multe cotloane și săli deschise publicului (care înainte nu cred că erau), am admirat panorama, am atins toate zidurile posibile și imposibile (căci îmi place să pun mâna pe clădiri, parcă le simt altfel), și am văzut chiar și o expoziție de haine și obiecte specifice Ținutului Pădurenilor.
La finalul zilei, ne-am întors la Timișoara pe o furtună cu fulgere supărate, dar în siguranță, împliniți de frumusețea lucrurilor pe care le-am văzut, parcă reîncărcați altfel. Până când o să se finalizeze o porțiune esențială de autostradă de după Deva o să fie și mai ușor de ajuns în inima Transilvaniei, dar a fost ok și așa. A meritat, am scris, mai facem, recomand. 😀
