Salutare de la mare….plictiseală în casă, cu dor de munți și frunți înstelate, cu verdele verii minunate. Iacă, am făcut și o rimă drept intro. Continui povestea excursiei în Apuseni cu drumeția către Cetățile Ponorului și ghețarul Focul Viu, și vă puteți bucura că nu veți avea așa mult de citit. Grosul vi l-am povestit în articolul anterior. 🙂
Așadar, de la cazare, din Gârda de Sus, am plecat cu mașina spre Padiș, zona de campare Glăvoi, unde este loc de camping mare și întins, la poalele munților. Drumul trece prin serpentine, cum altfel, iar când mai ai vreo 10 km până la Glăvoi, este drum de munte pietruit și durează o eternitate până îl parcurgi cu mașina. A fost foarte aglomerat când am ajuns, mulți oameni cu corturile, aproape toată valea era împânzită de corturi. Asta apropo de turismul a murit, trăiască turismul. Din Glăvoi se pot face diverse trasee, dar noi am ales două dintre ele: peștera surpată și hăul aferent cunoscute sub numele de Cetățile Ponorului și ghețarul Focul Viu.
Despre Cetățile Ponorului vă pot spune că nu sunt taman cetăți propriu-zise. Figuri de relief naturale mândre ca niște cetăți poate da. 🙂 Practic, este o formațiune carstică, ar zice foștii mei profi de geografie, datorată săpării apei în roci solubile (calcar, mai frecvent la noi), în combinație cu posibile surpări, rezultând în forme specifice. Ați înțeles tot, nu-i așa? Imaginați-vă o căldare cu pereți abrupți, la fundul căreia e o peșteră. Eh, noi n-am coborât și la peșteră, traseul este unul foarte dificil și nu eram pregătiți, dar ne-am plimbat pe marginea ”căldării”, vizitând așa zisele ”balcoane”.
Drumul începe din camping-ul Glăvoi, este marcat, și se realizează majoritar prin pădure, în urcuș ușor. Este un drum foarte pitoresc, lejer, e plin de rădăcini de copaci printre pietre, care ajută la iluzia unor ”scări”… până ajungi la primul balcon, de unde se cască hăul în jos, pereții verticalii ai ponorului și se vede ușor și peștera jos. Cărarea se continuă în cerc, așa că se poate vedea depresiunea aproape 360 grade.
Am coborât apoi tot prin pădure (și, la un moment dat, printr-o porțiune strâmtă de stânci superbă!) la punctul de plecare de la Glăvoi ca să continuăm următorul traseu spre Ghețarul Focul Viu. Asta este de fapt o peșteră cu un ghețar în ea, numit foc viu pentru că, zice-se, când soarele strălucește pe el, zici că-l arde focu’. :)) Era după-masă când ne-am apucat de traseu, așa că știam că nu vom mai apuca treaba asta, dar drumul până acolo este și el foaaarte frumos, tot prin pădure. Pădurile de munte sunt preferatele mele și cele din Apuseni mi s-au părut fermecătoare și accesibile.
Ajunși la fața locului, am aflat că de fapt peștera unde era ghețarul era închisă (avea puse gratii), așa că putea fi admirată doar din exterior. Cum am coborât câțiva metri până la peșteră, cum a scăzut brusc temperatura – s-a făcut friiiiiiiig! Ghețarul nu era în toată puterea lui, fiind vară, dar tot am văzut micile formațiuni de gheață. Un video aici pentru curioși. 😀 Am mai făcut poze, m-am cocoțat pe o curbură de copac și ne-am întors din nou prin pădure. Pe mine mă luase entuziasmul de la lipsă de alergat, așa că ultimul km l-am coborât alergând în sprint – ce bine și fain a fost!
Următoarea zi s-a făcut luni și a trebuit să plecăm. 🙁 Mi-a lipsit partea aceasta de drumeție tare mult, așa că m-am bucurat să ies un pic la aer liber, în natură, în liniște, departe de poluarea urbană. 🙂 Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa! Voi pe unde ați mai fost fain? 🙂
