Turismul a murit. Trăiască turismul! Excursie Apuseni – I

Sunt o fată de oraș de câmpie, cu prea puțin acces la munte, la păduri, aer curat și pace. Profit de orice ocazie prind ca să merg în natură. În context de pandemie, mi-am dorit foarte mult să ajung anul acesta la munte într-un cadru așa cum îmi place mie (factor important), și am profitat că s-au aliniat planetele într-un mini-concediu cu prietenii să ne luăm tălpășița într-un loc frumos din Apuseni. Ultima oară la o tură serioasă am fost acum 4 ani, în Făgăraș, Bucegi, și Ceahlău

Arieșeni e un loc vestit mai ales pentru schi, dar eu nu schiez decât printre rânduri și gânduri, așa că nici acolo n-am fost niciodată, poate doar am trecut pe lângă în diverse ocazii copil fiind. Planul inițial era să ne cazăm în stațiune și să facem drumeții în Padiș, să vizităm peștera Scărișoara și să vedem Detunatele. Am găsit însă o cazare mult mai faină în Gârda de Sus, din punctul meu de vedere o localitate subestimată, chiar lângă Arieșeni. Iar Peștera Scărișoara e închisă momentan.

Vorbesc despre cazare în primul rând pentru că vreau să vă și recomand locul în care am stat: Moara lui Ivan, o căbănuță drăguță și primitoare pe malul unui pârâu, aflată la ieșirea din Cheile Ordâncușei, un drum de chei ce găzduiește și o peșteră: Poarta lui Ionele. Nu mai sunt decât alte 2 cabane la o oarecare depărtare de Moara lui Ivan și locul e liniștit pentru cei ce-și doresc exact asta: liniște. (și pe care nu îi deranjează că nu au semnal) Gazdele au fost foarte ospitaliere, ne-au ajutat cu orice am avut nevoie, oameni de treabă, gospodari în adevăratul sens al cuvântului. Iar drumul prin Cheile Ordâncușei e frumos și el, e plin de brusturi în stânga și în dreapta, și un perete de stâncă cu diverse grote în partea dreaptă, natură sălbatică în stânga.

De la Moara lui Ivan am urcat sus pe deal în ”recunoaștere”, să admirăm micuța vale de sus, am găsit zmeură și afine sălbatice, și am primit chiar și un bol de la gazde cu afine proaspete de munte: delicioase. Seara s-a lăsat binevenita răcoare și am primit senzația mult căutată, aceea că eram la munte și respiram aer proaspăt!

Sâmbătă am făcut primul traseu despre care vă scriu azi, traseul spre Detunatele, din care am vizitat doar una, Detunata Goală. Detunatele sunt o formațiune geologică de bazalt, cu origine vulcanică, în Munții Metaliferi, deosebindu-se prin aspectul de coloane curbate pe de o parte, și coloanele/bolovanii prăbușiți din vale, pe unii admirându-i de sus, pe alții de jos. Noi am mers înspre Detunata Goală, înălțime 1,158 m, pentru că e cea mai cunoscută și accesibilă, față de Detunata Flocoasă (acoperită de pădure, nu oferă o examinare la fel de curioasă).

Plecarea spre Detunata Goală am făcut-o din satul Bucium Sașa (județul Alba), și am urcat prin pădure și cărări umbrite, unde ne-am oprit la fiecare 2 pași să admirăm speciile de ciuperci sălbatice ce creșteau pe marginea drumului. Am urcat un pic pieptiș pe alocuri, dar nu e greu. Drumul se poate face și pe o porțiune de asfalt, cu mașina, dar noi n-am vrut asta, am mers să facem și un pic de mișcare, să admirăm peisajul. 

Practic am urcat până în vârf la Detunata Goală și abia apoi am coborât să admirăm coloanele ca de orgă de jos. Ne-am intersectat la un moment dat cu un drum de asfalt, la ieșirea din pădure, și acolo ne-am întâlnit cu un cuțu blănos ce ne-a însoțit o bună parte din drum. Îl vom numi Blănuțu’ de acum încolo. :)) Urmând drumul de țară ce urcă, am dat și peste Popasul Fefeleaga, numele nefiind întâmplător (am aflat după aceea că Fefeleaga din Ion Agârbiceanu a trăit aici). Aici este și o zonă de camping pentru doritori și domnul ce administrează locația e mai mult decât generos cu sfaturile de drumeție. O să vedeți mai departe de ce. :))

Am continuat drumul cu Blănuțu înainte și am urmărit traseul pe drum și prin pădure, deși la un moment dat am ajuns la un fel de răscruce și ne-am întrebat oare pe unde să o luăm. Un marcaj arăta Circuitul Detunata Goală, celălalt nu ne-a fost de ajutor. Am decis să o luăm prin pădure, urmărind marcajul și urcând (am presupus noi) spre vârf. Așa a și fost. Un pic abrupt și întortocheat, dar având și urcare pe bolovani prăbușiți, drumul a fost pitoresc până în vârf. Practic nici nu am realizat că am ajuns în vârf decât când am fost acolo! 

Iar sus… te simți ca pe creastă! Practic stai pe coloane de bazalt ce formează un pic de loc și poți foarte bine să ”stare into the abyss” pe partea stângă, pentru că nu este decât hău în jos, vezi pădurea de brazi și bolovanii prăbușiți în vale. Iar Blănuțu… cu noi, voinic și curajos! 

Drumul se continuă cu o coborâre extrem de rapidă (și ușoară) din care ajungi într-o poiană de unde o poți lua la pas prin pădure, iar în partea stângă de te abați un pic, tadaaa, poți admira coloanele de bazalt de jos. Și aici e fain pentru că pământul e moale și plin de mușchi, te simți ca pe o saltea gonflabilă naturală. Se putea urca și sus pe bolovani înspre coloane, dar noi n-am făcut-o, era deja 6 seara și avea un drum de făcut înapoi la cazare. 

Ieșind din pădure am realizat că am ieșit pe traseul ce duce spre popasul Fefeleaga și așa ne-am dat seama că noi chiar am făcut tot circuitul marcat cu cerc roșu. A fost bine, totuși. La coborâre, am primit sfat de la domnul de la popas să coborâm prin cimitirul din sat, că scurtăm coborârea cu 800 de m. Nu știu ce părere aveți voi despre asta, dar am făcut-o. Nu pot să zic decât că a fost … interesant, cimitirul fiind pe un deal, dar erau niște poteci create prin care am trecut. Într-adevăr, a fost mai scurt. :))

Ne-am întâlnit cu turiști pe drum, erau și oameni campați la Fefeleaga. Cum să zic… zonei nu-i lipseau oamenii care să vină la Detunatele, asta e clar, chiar și pe timp de pandemie. Grupul nostru era restrâns (5 persoane) și am avut grijă cât am putut, dar în natură… nu prea ai ce să faci oricum. Când am ajuns înapoi în sat, ne-au întâmpinat două doamne mai în vârstă (nu le cunoșteam) care ne-au întrebat cum a fost și dacă e bine că am făcut un pic de mișcare. Asta ca să vă dați seama de nivelul de amabilitate și simpăticie al oamenilor din Țara Moților. 🙂 

Închei aici partea aceasta de traseu, în partea a doua o să vă povestesc despre drumul spre Padiș și ce-am făcut acolo. 🙂 Mie mi-a plăcut mult traseul făcut, a fost pe placul meu, nici ușor, dar suficient de provocator, și mi-a dat șansa să admir peisaje și să mă opresc pentru poze și să mă minunez. E ceva fain de văzut, dacă vă pasionează asemenea curiozități naturale. Sau drumurile la munte oricum ar fi ele. 😀 Eu nu prea cunosc zona, așa că aș fi curioasă ce alte recomandări ați avea voi din Apuseni? 

1 comentariu

  1. Mi-a plăcut maxim articolul. Eu am fost de o grămadă de ori la Arieșeni, după cum știe toată lumea :)))), dar niciodată vara. După ce am citit articolul tău îmi dau seama că ar cam trebui să remediez problema pentru că zona are foarte multe de oferit în fiecare anotimp.
    P.S. Ar trebui să încerci snowboardul 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.