Știți deja că timp de 1 an de zile am fost plecată în Liban – o să revin poate altă dată asupra acestui aspect. Însă există câteva lucruri ce mi se par amuzante în contextul ”am venit acasă, dă-mi ce mi-a lipsit timp de 1 an” sau alte aspecte ale vieții românești ce le-am găsit aici. Nu sunt lucruri fenomenale, să ne înțelegem. Dar pentru amuzamentul nostru …să le trecem așadar ca notițe:
1. Cu stupoare am descoperit și realizat, de fapt, că în Europa, la orice fast-food sau lanț internațional de așa fel, trebuie să plătești extra pentru maioneză sau ketchup sau orice fel de sos în general.
Eram în Gara de Nord București, așteptând trenul. Venisem de la aeroport, nemâncată de 1 zi și m-am oprit ca tot omul la McDonalds să mănânc ceva repede pentru călătoria de 10 ore până la Timișoara. Și primesc meniul, dar fără maioneză. (da, sunt unul din acele 2 tipuri de oameni, ketchup sau maioneză) Încă nerealizând, cer să-mi pună și o maioneză. ”2 lei”. Mă uit un pic strâmb și scot 2 lei (1 singur plic de maioneză:P). Atunci m-a lovit ce dezbateri mai aveau prietenii mei în Liban – când vorbeau de faptul că noi acolo puteam cere oricât sos voiam, cât încăpea și chiar mai mult dacă era posibil, și cum că în Europa trebuie să plătești. Ei bine… am aflat și eu asta pe pielea mea. Prefer varianta libaneză!!
2. Mi-am cumpărat o apă minerală
De un an de zile nu am mai băut apă minerală ca lumea, iar eu sunt fanul numărul 1 al apei minerale pentru că îmi place, pur și simplu. Dacă apa minerală ar avea fani, eu aș fi numărul 1. Și singurul probabil. De când mă știu iubesc apa minerală. Mna … în Liban, este o raritate. Ai Perrier la 0.33 ml și e scumpă ca naiba. M-am simțit reconectată la izvoarele patriei de-a dreptul! Cam atât pe acest subiect, n-am ce să dezvolt mai mult.
3. Am biciclit
De când am învățat să merg cu bicicleta, mi-a devenit o pasiune tare dragă! Cu șubrezita mea Cometă (da, are nume, se numește Cometa!) am pedalat de câțiva ani, dar ce contează? În Liban nici să nu visezi așa ceva, din 2 motive: trafic + relieful divers (înalt și jos). Există un ONG al bicicletelor și care susținea mișcarea ”verde” și am participat inclusiv la un bikeathon de 13 km în soare, în Septembrie anul trecut (am fost mii de bicicliști în Beirut). Cu toate acestea, mi-a lipsit bicicleta mea și simplul fapt de a merge cu ea.
4. Un singur cuvânt: pâine
Puteți să-mi spuneți ce vreți voi despre pâine, eu tot o voi iubi cum mă iubesc pe mine – periculos de îngăduitor și mereu visător – mai ales pâinea albă, pufoasă, crocantă! Cu lipiile trăiești o perioadă, dar apoi nu mai poți trăi. Libanezii nu prea știu ce înseamnă pâine, au tot felul de alte lucruri sau obișnuitul ”toast”, dar ce să faci cu toast-ul când PÂINEA nu e viața, e mama vieții? Nu cred că am apreciat-o vreodată la adevărata ei valoare, acum însă da.
5. Am avut plăcerea de a arunca hârtia igienică în toaletă
În Liban… sunt probleme cu sistemul de canalizare, cred, sau calitatea hârtiilor igienice. Ideea este că obișnuiam să arunc în toaletă și am înfundat-o, neștiind, păcatele mele, că nu-i voie. Totul se aruncă într-un coș lângă WC. Poate nu vi se pare un lucru ieșit din comun și chiar și mie mi-a fost ok, nici un stres. Dar e altceva când știi că … în fine, nu voi continua. Ați înțeles ideea. Din nou, ați zice ”Doamne, ce lucruri de nimic”, dar uitați că așa lucruri de ”nimic” îmi rămân în mintea mea de nimic.
6. Am downloadat ce am vrut eu
În zeci de minute – n-are rost să spun cât de ok e România la viteza și calitatea internetului. Și prietenii mei de-acolo mereu ziceau că mă dau ”mare” cu asta, dar cred că nu au înțeles. Nu poți înțelege până când nu ești aici. Inclusiv în vârf de deal avem o conexiune mai bună. Partea mai puțin bună e că noi acasă nu aveam internet, ci doar la Universitate, deci în weekend-uri eram foarte deconectați – ceea ce ne-a ajutat să ne conectăm mai mult unul cu altul, să dedicăm timp gătitului, cititului, văzutului de filme.
Ajunsă acasă simt că mă cuprinde capcana ”internetul va fi acolo mereu pentru tine” și după ce termin tot ce am de finalizat, o să încerc să reiau echilibrul pe partea asta. E foarte benefic 🙂 Și nici nu mă uit la televizor, e strict vorba de laptop și telefon aici.
7. Iar mâncare – smântână!
Un an de zile nu am putut să-mi fac cartofi franțuzești pentru că acolo NU au smântână. Au brânză, brânzici, iaurturi, iaurțele, lapte, unturi și tot ce vrei. Mai puțin smântână. Enough said despre asta.
8. Am citit cărți în românește!
M-am obișnuit (că îmi și cumpărasem) să citesc cărți în engleză, în Liban, în timpul meu liber, iar reîntoarsă acasă, e o adevărată savoare să regust limba dulce acrișoară a noastră 🙂 O limbă care pedepsește, asmuțește, intrigă, te faci să râzi și nu în ultimul rând … să iubești. Nu am uitat să-mi vorbesc limba, nu vă temeți, și am mai citit articole online în românește, dar e o alt fel de satisfacție când ai cartea în mână. Și mi-am și propus să citesc mai mulți autori români contemporani, căci eu doar cu literatura de liceu sau din copilărie am fost obișnuită… și e cazul să schimb un pic și asta.
Cam așa. Au trecut 22 de zile de când am promis acest articol, dar iată că totuși l-am livrat. Să mă scuzați, îmi dau și eu licența!
Să știi că nici eu nu înțeleg ce-i cu lăcomia asta penibilă, de se zgârcesc la maioneză și ketchup! Din ăia 2 lei, 1.50 lei dai doar pe ambalaj! (zic și eu, nu știu).
Părți bune și mai puțin bune cu internetul. E bine că-l avem bun și rapid, dar cum ziceai și tu, e posibil să cădem într-o extremă… virtuală și să nu ne mai conectăm cu adevărat unii cu ceilalți (și cu realitatea, în general). Eu tot încerc să îmi organizez timpul petrecut online mega-eficient (pentru a-l scurta, evident) 🙂
Oh, literatură română contemporană… când o să ajung și acolo ? :))
O să ajungi-ajungem! :)) Da deci asta cu maioneza… m-a dat pe spate, deși jur că era un lucru total ”normal” până … am ajuns în Liban și m-am bucurat de ”privilegii”.