O a doua poveste din această săptămână călătorește înapoi în timp vreo 3-4 ani, când lucrurile stăteau cu totul altfel în viața mea. Abordarea pe blog era una diferită, scriam un pic mai prost, sau deloc, pentru că făceam voluntariat în Liban și asta îmi ocupa tot timpul. Tocmai pentru Citește mai mult
liban
Doar pentru că e considerată o ”normă”, nu vreau să accept ceva fundamental greșit
M-am gândit mult înainte să public această postare – nu vreau să contribui nici la mesaje de ură, nici să mă dau salvatoarea lumii sau să zic ”Le știu eu pe toate, ascultați aici!”. Dar aș vrea să vă povestesc un pic despre Beirut. Despre Liban. Și despre cum nu Citește mai mult
Primele lucruri pe care le-am făcut când m-am întors în România
Știți deja că timp de 1 an de zile am fost plecată în Liban – o să revin poate altă dată asupra acestui aspect. Însă există câteva lucruri ce mi se par amuzante în contextul ”am venit acasă, dă-mi ce mi-a lipsit timp de 1 an” sau alte aspecte ale Citește mai mult