O a doua poveste din această săptămână călătorește înapoi în timp vreo 3-4 ani, când lucrurile stăteau cu totul altfel în viața mea. Abordarea pe blog era una diferită, scriam un pic mai prost, sau deloc, pentru că făceam voluntariat în Liban și asta îmi ocupa tot timpul. Tocmai pentru că aveam o altă audiență atunci, și nici nu mă promovam așa mult, probabil că nu au ajuns la voi toate articolele pe care le-am scris despre timpul meu petrecut în Beirut. Încerc să le recuperez acum, dorind să vă povestesc un pic despre o librărie minunată din acest oraș. Între timp, las link-uri presărate cu ce am mai scris – să știți că nu le-am editat din urmă. Le vedeți așa cum au fost compuse, ca să observați diferențele. 🙂
Bun, să continuăm. Un lucru sigur s-a păstrat constant și în acei ani, anume pasiunea pentru cărți și citit. Îmi cumpărasem câteva și acolo, și mă pierdeam cu orele în Virgin Book Stores, sau alte librării, alegând cu grijă poftele livrești. Nu mai știu exact, dar cred că citisem într-un articol dedicat ”lucrurilor mărunte și prețioase” din Beirut, despre o librărie independentă și cochetă: The Little Bookshop. Situată în zona centrală Hamra, dar în liniște, un pic mai jos de strada Joanne d’Arc, arătând ca un garaj, librăria se prezenta ca o cameră deschisă oricui e curios de literatură engleză, poezie, și lucruri fine. În mica librărie cochetă și ordonată, se auzea muzica în surdină, și efectiv simțeai că intri într-un spațiu personal primitor.
Așa văd acum, cu ochii minții, această cămăruță: ca și când domnul Adib Rahhal, librarul și proprietarul buticului, și-ar fi deschis în mod fizic o cameră a sufletului și minții lui. Adib e genul acela de om molcom, cu blândețe în gesturi și în vorbă, gata oricând să îți recomande ceva ce s-ar putea să îți placă. Eu am mers acolo căutând o anume carte pe care aș fi putut, probabil, să o găsesc la librăriile mai mari din Beirut, dar n-am vrut! Căutam A Man’s Search for Meaning, de Viktor Frankl. Nu era la librărie, dar Adib îmi promisese că mi-o va comanda.
Câteva săptămâni mai târziu, primisem un e-mail de la Adib, în care îmi spunea să vin după carte, dacă mai sunt interesată. Am cumpărat-o (10 dolari), și el mă rugase să îi spun ce impresie mi-a lăsat. Vă redau mai jos schimbul de e-mail-uri pe care l-am avut cu el, și cred că veți înțelege ce fel de energie emana acest om. Îl întrebasem și de alte cărți, dar partea aceea o las afară. Am rămas impresionată de erudiția lui, mai ales că… eu… înspre rușinea mea… nu îmi amintesc să-l fi citit pe Cioran niciodată.
„Dear Adib,
As I promised, I am back with my impression on the book – I loved it. It’s one of the few books (non-fiction) that really inspired me – because I’m usually not easily impressed, but I took great pleasure in reading it – brought some new perspectives to my life.
I also wanted to ask you if you have any of the below books and if yes, how much do they cost?”
***
„Hello Anca! I’m glad you liked the book…it had a very positive impact on me too. Have you read anything by Eric Fromm by any chance? His approach and philosophy are similar to that of Victor Frankl’s…
I’m afraid I only have two of the books you mentioned…Brave New World by Aldous Huxley ($16.00) and Kafka’s Metamorphosis, as part of his collected stories in one volume; it’s a hardcover and for $25.00. I could order the rest of the books for you, and a paperback version of Metamorphosis, but you won’t be in town much longer, right? Quite an interesting selection of books I must say by the way!
Ok then Anca, let me know if you’d like me to put any of the books on the side for you, or order any of them (if there’s time)…you may also want to check the other bookshops around Hamra, I’m quite sure they’ll have at least a few of the titles. There’s Antoine, Virgin Megastore, and Dar Bistro…they all have good English-language sections…
Till later then…take care!
***
For Erich Fromm, I would recommend To Have or To Be; he has a bunch of other titles though. If you pass one of these days I’ll show you some of the books of his I have….
By the way, seeing that you’re Romanian, I wonder if you’re familiar with E.M. Cioran? I have four of his titles in my bookshop…great writer, though very dark and pessimistic indeed!
Tayyeb then…I have multiple copies of Brave New World and Kafka’s Collected Stories, so if you decide on any of them they’ll be available! Yalla, take care for now…be well.
***
Și da, cumpărasem cele două cărți pe care le menționează, dintre care doar Kafka am citit, Brave New World urmează. Mi-am amintit cumva întâmplător despre Adib și micuța lui librărie zilele acestea, uitându-mă la niște fotografii mai vechi pe profilul meu de instagram, și am găsit o poză de când m-am întors a doua oară în Beirut în 2016. Mi se pare un exemplu bun de om frumos a cărui pasiune este emanată prin tot ceea ce face, fără a fi comercial, fără a urla de reclamă peste tot, și, de altfel, care știe să facă business – până la urmă, m-a făcut să mai cumpăr două cărți, nu-i așa?
Heh, ce poveste faină. Mi-am încălzit sufletul amintindu-mi de ea și de acest schimb de impresii. 🙂 Unde mai găsesc așa ceva și la noi? Doar de un loc de biciclete mai știu de genul acesta în Timișoara, cu un nenea meșter bătrân și povestitor. Voi ce astfel de inițiative sau oameni știți?
Ce poveste faină, o să-ți scotocesc prin „casă” pentru a citi și articolele mai vechi despre timpul tău în Beirut, locuri și experiențe noi mă interesează mult, după cum știi deja.
Cât despre Cioran, eu l-am studiat și-n școală, i-am dat vreo 157 de șanse, cam de atâtea ori am început a-l citi și l-am lăsat după câteva pagini. Nu e vorba doar de pesimism, mie îmi pare și imatur. Culmea, am fost în Rășinari, unde s-a născut, și Doamne, ce loc divin, trebuie să ai o structură sufletească ciudată tare să te naști într-o asemenea minunăție de loc și să fii atât de precupat de moarte. Țin minte că profesoara mea de filosofie medievală din facultate îl detesta pentru că a mâncat la cantine studențești și-a trăit din „pomană” toată viața prin Franța :))
Ahahahah o sa stau deoparte de el, cred ca mai bine ma preocup de Eric Fromm, cealalta recomandare a lui. 😀 In Rasinari nu am fost. Cat despre articolele mai vechi, nu prea le-am scris drept recenzii sau cu scop turistic, dar sper sa fie utile. 🙂 Pe vremea aia nu eram asa…. structurata, cred… :))