E bine știut că biciclitul, pentru mine, a devenit un mod de viață de câțiva ani de zile (cine-ar fi zis?), și îl încurajez nu doar ca un mod sănătos de a fi activ, ci și ca mijloc de transport sustenabil și foarte util. Cred că organizația Verde pentru Biciclete face o treabă destul de bună în Timișoara pentru a ”răspândi vorba”, și îmi place că de anul trecut, au început anumite sesiuni de educare a bicicliștilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, dar și altele. (urmăriți și mergeți la sesiuni, de obicei este și un polițist care vine și răspunde întrebărilor)
Consider că această ”educare” trebuie să fie în ambele părți: atât bicicliștii să fie informați despre comportamentul corect în trafic, cât și șoferii trebuie să respecte și să înțeleagă drepturile bicicliștilor. Până la urmă, trăim în același oraș, în aceeași comunitate, și nu vrem decât să ne facem viața mai ușoară unii altora ca participanți în trafic. Uneori, nu știm să comunicăm asta bine, dar m-am gândit să scriu câteva idei de ținut minte pentru șoferi, că ghiduri pentru bicicliști am văzut câteva (cum este acesta de la Optar). 🙂
Lista poate fi oricând completată la sugestiile voastre, dacă e ceva ce mi-a scăpat și e relevantă (eu nu am carnet), o voi scrie.
- Unul din cele mai importante lucruri: aveți grijă cum deschideți portiera când parcați undeva cu circulație. Încercați să vă formați un reflex să deschideți ușa cu mâna dreaptă, asta obligându-vă să vă întoarceți corpul și să vedeți dacă vine cineva (un biciclist). Deseori, se întâmplă accidente cu bicicliști zburați de pe drum doar pentru că cineva a deschis neglijent portiera mașinii.
- Aveți în vedere că bicicleta e un autovehicul. În cazul în care nu are o pistă de biciclete pe trotuar, biciclistul este în drept să meargă pe carosabil, ținând partea dreaptă.
- Tot la ideea asta, am tot auzit că bicicliștii sunt ”imprevizibili” – totuși, dacă se termină pista de biciclete pe trotuar, biciclistul nu are de ales decât să iasă (cu grijă, evident), la drum. (un biciclist corect mereu semnalizează sau se asigură, în orice caz, asta ar fi situația ideală). Zic asta numai să nu fiți surprinși că îi vedeți făcând tranziția.
- Legat de trecerile de pietoni: să știți că atâta timp cât este trasată o pistă de biciclete la trecerea de pietoni, aceștia au voie să fie PE bicicletă când o traversează. Dacă nu este, evident, e interzis. (dacă aflu mai multe despre alte detalii aici, le voi adăuga)
- Infrastructura pentru biciclete nu este ideală la noi, de aceea aceste tranziții trotuar – carosabil se întâmplă mai des.
- Păstrați o distanță rezonabilă față de biciclist, pentru a evita apropieri periculoase. (nu odată era să mă radă o mașină venită în viteză din spate, și în depășire, mai că se băgase în mine)
- Și apropo de depășire, distanța minimă de depășire a unui biciclist e 1.5 m.
- Așteptați în spatele bicicliștilor dacă aceștia semnalizează virament, și încercați să nu claxonați în dreptul lor. (claxonul poate fi foarte deconcertant atunci când e realizat din răutate, și nu din nevoie, și nu îl va face pe acesta să ”se grăbească”. Nu avem viteza mașinilor, mergem mai încet.)
- Dacă drumul e îngust și mai sunt și mașini parcate, din nou, așteptați în spatele bicicliștilor, nu încercați o depășire care ar putea să-l pună pe acesta în pericol.
- Nu parcați pe benzile destinate bicicletelor. Vă rog. 🙂
Cam asta mi-a venit în cap rememorând experiențele mele sau ale altor bicicliști. Evident, și noi avem obligația să știm regulile și mai ales, să le respectăm, să avem echipament corespunzător și să fim prudenți, să păstrăm distanța, să nu mergem cu viteză, să nu depășim fără să semnalizăm și așa mai departe. Este absolut clar, și știu că așa cum sunt bicicliști educați, așa sunt și cei neinformați, nepăsători, la fel cum și șoferii sunt mai mult sau mai puțin respectuoși față de bicicliști.
Suntem toți în aceeași oală, și nu merită să trecem prin experiențe neplăcute doar pentru că ”noi suntem șoferi, avem mașină, nu ne pasă”, sau pentru că ”noi suntem bicicliști, nu poluăm, suntem mai tari ca restul”. Sunt biciclistă mândră, așa e, dar nu mă umflu în pene cu asta, și nu mă cred mai bună din acest motiv. E doar alegerea mea pe care încerc să o port model în jurul meu, și mi-ar plăcea să facă și ceilalți la fel, cu aceeași atenție și respect.
Dacă ar trebui să mai scriu ceva aici, vă aștept comentariile. Mulțumesc. 🙂
P.S. Poza e din Olanda, de anul trecut.
e foarte corect ce ai spus doar ca din pacate multi biciclisti nu cunosc regulile de circulatie…
Așa este, Maria, am pus și link-uri pentru ghiduri de circulație pentru bicicliști, acestea există, și de aceea și încurajez mersul la întâlnirile acestea educative – cred că informarea trebuie să fie bilaterală. 🙂