Încă una despre hrana pentru corp și activități sportive, care sper să vă fie de folos într-un fel sau altul. Articolul acesta cuprinde 2 părți: de ce am decis să fac mișcare cu un antrenor personal și cum e la antrenamente cu el, adică cu Vlad Cvașa. 😀 În mod intenționat nu am pus o poză stilizată și superperfectă în articol pentru că, de cele mai multe ori, ele nu reprezintă realitatea, iar eu nu vreau să vând iluzii. Așa că asta e un selfie după o oră de antrenament foarte faină 🙂 Dar să vă povestesc odată!
De când m-am apucat de sport, am încercat multe lucruri, de dragul experimentării. Eram motivată de dorința de a slăbi și de a-mi opri sedentarismul în urma unui incident destul de serios de sănătate, care mi-a tras un semnal de alarmă. Neștiind ce și cum să mișc, am făcut de toate.
- Am început ușurel cu Zumba (pentru că ador să dansez, și mai dansasem înainte, dar nu chiar atât de constant), apoi am zis că ar fi cazul să merg la înot.
- Deși introvertită natural, am trecut rapid peste jena de a merge singură la sport (de orice fel), pentru că în timpul activităților, nimănui nu-i mai pasă, toți se chinuie.
- La înot, bazinul era cam mic, era aglomerat, nu îmi plăcea că trebuia să fiu cu cască și aveam părul ud, nu a mers.
- Am încercat ora de cycling în același complex, gândindu-mă că oricum iubesc să merg cu bicicleta. M-am înșelat, pentru că mi s-a părut foarte greu pentru capacitățile mele de atunci.
- Am renunțat la sala asta, am mers la alta care avea o diversificare mai mare de cursuri, unde am făcut de la cardio dance la smart pump la high intensity trainings la yoga la tae bo și un fel de box ritmat. Toate îmi plăceau mult și mergeam de 2-3 ori pe săptămână, stăteam minim 2 ore. Am și slăbit ceva în acest timp și tot mergând constant, am putut să fac multe din ce nu reușeam inițial.
- Am început și să alerg (în 2017). Darrrrr, a intervenit la un moment dat o fază de platou în care parcă nu mai funcționa nimic. Mi se părea că eram implicată într-o grămadă și nu realizam nimic, de fapt, deși ieșeam leoarcă de acolo. Voiam să fac de toate, dar poate nu eram eficientă. Nu voiam să exersez la aparate, pentru că mă plictisesc grozav, de aceea mergeam la ore unde era un antrenor care îmi spunea ce și cum să fac (totul fiind pe muzică).
- Între timp, renunțasem la Zumba și m-am înscris la Zouk, alt capitol frumos din viața mea, un stil de dans brazilian cu parteneri. După 1 an, nu m-am mai dus, că mă aglomerasem, și preferam activitățile ‘mai grele‘.
- Apoi am plecat în Amsterdam și 3 luni am mers cu bicicleta 24 km zilnic și am mai alergat o cursă de 10 km. Când m-am întors, în iunie, mă hotărâsem: trebuia să fac o schimbare mai mare. Să mă duc la un antrenor personal.
Acest antrenor fusese mereu acolo în fața ochilor mei, dar refuzasem eu ideea. Fiind o fire mai independentă, nu voiam să îmi stea cineva în cap, voiam să fac ce vreau, când vreau, mai ales că, anterior, eu nu am mers însoțită la sală – întâmplător mai erau 2-3 colege cu care mă întâlneam, dar am mers singură. Totuși, lipsea o structură.
Să mai zic ceva de motivație: ea s-a schimbat de-a lungul timpului. Trecusem de la slăbit mult la forță și rezistență, tonifiere. Da, am fost atentă și la alimentație între timp, dar nu am făcut schimbări majore (așa a început să se dezvolte și ianca.food). Încă am grăsime, celulită, nu sunt unde îmi doresc, doar că am ajuns să vreau și alte lucruri de la mine pe lângă ”să nu mai fiu obeză”.
Și așa a început totul cu Vlad: de la decizia că poate ar trebui să am pe cineva experimentat și expert alături de mine, în tot acest proces.
Vlad e soțul Izei, Iza verișoara mea de gradul 2 descoperită în facultate, și cu care făcusem voluntariat. Fiind apropiat, m-am lăsat convinsă de a încerca, măcar, așa că m-am dus la o oră demo. M-am dus cu gândul că deh, am făcut atât de multe la sala cealaltă, oricum nu pornesc de la zero. Nu am pornit, într-adevăr, de la zero, dar eram destul de praf la forță și izometrie (exerciții cu propria greutate). Am vorbit așadar un pic cu Vlad și am agreat cam ce îmi doresc de la programul cu el. Și de atunci (Septembrie 2018) e istorie! Vă spun mai jos ce consider că e bine de avut în minte când facem antrenamente cu cineva și de ce îmi place foarte mult!
- Să știți că nici un antrenament cu Vlad nu seamănă unul cu altul. Exercițiile, unele, da, dar rutina nu. Uneori poate fi o oră de circuit intens, altele cu TRX, altele lucrat mai mult cardio sau abdomene sau brațe etc. De fiecare dată când nu am putut, am primit alternativa un pic mai ușoară, dar care lucra aceeași zonă.
- Avându-l aproape pe Vlad, am putut sa îmi corectez și anumite greșeli de poziție sau ce nu făceam bine. Executarea corectă a exercițiului e foarte importantă, altfel riscăm să bușim ceva, să facem întinderi etc. Tot cu el m-am sfătuit și pentru alergatul semimaratonului, monitorizându-mi progresul, și m-am bucurat că, deși alergam singură, nu eram chiar singură. Am încredere că știe ce face pentru că face asta de ani de zile (și a încercat, la rândul lui, o grămadă de sporturi) și e un om care petrece timp și în natură.
- E genul de om echilibrat și foarte prietenos, care râde mult și nu se supără ușor, dar cere seriozitate. Poate lumea nu înțelege mereu asta că dacă un antrenament e greu, înseamnă că antrenorul e demonul. Deloc. Înseamnă doar că ești împins un pic mai mult peste zona de confort, și te ajută să crești, să modelezi corpul altfel. Oamenii se plâng des la ore, dar Vlad e mereu calm, nu urlă.
- În general, asta cu strigatul e un ”dealbreaker” pentru mine. Nu suport să vină cineva să-mi urle în ureche ”Haida, haida, mișcă!”. Mișcă tu mai încolo! Vlad nu e deloc așa și asa îmi place enorm. Asta ca sfat prietenos: să nu credeți că dacă un om urlă la voi și e dur o să vă aducă rezultate în plus. Poate stres. E posibil să existe unii oameni pentru care asta să funcționeze, dar eu prefer atmosfera bună, netensionată.
- Relația antrenor – om antrenat e foarte important să fie una bună – prietenoasă prietenoasă, dar cu respect reciproc. E esențial să nu îți fie teamă de antrenor, sau rușine. Să fie un om la care să poți apela liniștit dacă ai vreo problemă sau, dimpotrivă, un obiectiv la care vrei să ajungi și ai nevoie de suport. Da, există și unele antrenamente grele sau pe care cred că nu le pot duce, dar cumva, le duc. Vlad știe. 🙂
Motivației mele în acest moment i s-a adăugat faptul că îmi doresc, în viața mea, să am o mișcare mult mai concentrată, eficace, și personalizată cu cineva care mă cunoaște și îmi vede putința corpului, cu exerciții care să îmi mențină tot corpul activ, nu neapărat izolat. Adică nu vreau să fac antrenament cu Vlad 1 an, să ajung la un tonus și corp beton, și să mă opresc, pentru că ”am obținut ce am vrut”. Îl consider ”a life learning process”.
De altfel, după cum vedeți, a durat aproape 2 ani până am ajuns aici, dar e una din cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată în viața mea – să investesc într-un antrenor personal. Dacă vă doriți așa ceva în viața voastră, nu pot decât să vă recomand asta, pentru că merită, dar să alegeți pe cineva care să fie om fain. Nu cu aere și care să umilească oamenii, că nu despre asta e vorba în sport, ci să te facă să mergi cu plăcere, deși știi că unele antrenamente vor fi dificile, dar că ieși un om mai bun după aceea. 🙂 Sper că v-a ajutat povestea mea, și dacă mai aveți întrebări, vă aștept în comentarii!
