Îmi imaginez că peste ani de zile, amintirea pandemiei va fi una urâțică, dar ameliorată de trecerea timpului, cum au fost anii de comunism pentru părinții noștri, sau vremurile de război pentru bunici. Pentru cei care au pierdut oameni dragi în aceste vremuri, va fi mereu o rană deschisă. Când Citește mai mult
Perspective
Women empowerment at work – sau încurajarea femeilor la locul de muncă
E o zi ploioasă de luni, și, printre toate schițele de articole pe care le-am început de ceva vreme, am lăsat totul deoparte ca să scriu 2-3 cuvinte despre subiectul de azi – cum încurajăm femeile la locul de muncă. Și îl scriu pentru femei (mai ales), din perspectiva unei Citește mai mult
Arta unei vieți bune
Dacă ar exista un liniar universal uriaș care să măsoare cât de bună e viața voastră, ca mai apoi să vă dea rezultatele pe loc, ați trece la măsurătoare? Dacă da, de ce? Dacă nu, vă înțeleg. Dincolo de o definiție din dexonline a cuvântului „viață”, a cuvântului „bun”, celor Citește mai mult
Simt ceva, (nu) știu exact ce
Arta contemporană poate fi mult mai greu percepută drept ”faină” de către publicul general, comparată cu arta clasică, picturală cu sfinți, regine și regi pictate pe ulei, acum sute de ani. 😀 Nici o judecată acolo. Dar îmi place să cred că ne mutăm ușor din sfera aceea și încercăm Citește mai mult
Elogie vieții liniștite
Relația mea cu focul este una surprinsă în multiple ipostaze: părul ca focul, uneori mă fac foc și pară, înclin câteodată să-mi dau singură foc la valiză, sunt o tipă faină foc și încă învăț cum să potrivesc focul din cuptor la Pavlova. Cu toate astea, deși pun pasiune în Citește mai mult
Cât de mult îi ascultăm pe cei din jur?
Mâ gândeam zilele acestea la cât de mult îi ascultăm, cu intenție, pe cei din jur, fără a prinde de picior tentația de a răspunde imediat cu ”și eu…”. Și să lăsăm povestea să fie doar despre ei, să nu transformăm discuția într-un compas îndreptat spre noi. Așa că îmi Citește mai mult
Combustibil pentru minte (VI)
Combustibil pentru minte a ajuns la ediția a VI-a, acest tip de articole pe care le postez din când în când să împărtășesc lumii una alta, un fel de selecție trimestrială. Practic, lucruri care mi se par de dat mai departe, gânduri interesante sau inițiative pe care consider că lumea Citește mai mult
Despre putere – un mesaj
Sunt destul de inspirată în această perioadă de diverse lucruri pe care le văd sau le citesc pe internet și cum am observat multe postări de ziua femeilor, am identificat un model ce se pune la înaintare: femeia PUTERNICĂ, STRONG asociată cu a fi a BADASS BITCH. Și asta se Citește mai mult
Condiția femeii în societatea din România
Am un ușor sentiment că prin ceea ce urmează să scriu stric corola de minuni a ”fericitei” zile de 8 martie, despre care oricum nu mai știe nimeni ce reprezintă. ”Știm doar că trebuie să oferim flori femeilor de 2 ori în luna Martie”. Ok. Nu despre asta e vorba. Citește mai mult
Iubirea de sine care nu vine de la sine
Aș vrea ca acest articol să nu fie perceput ”cheesy”, oricât aș iubi eu brânza. În schimb, vreau să trântesc în fața voastră o halcă de realism pe acest subiect. Pentru că deseori când auzim ”iubire de sine” ne dăm ochii peste cap așa cum se întoarce ceasul la ora Citește mai mult