Trebuie să vă fac o mărturisire! Am găsit o comoară, și nu vreau să mă mai despart de ea! 🙂 Se numește ”Cartea din nufăr” și este o minunăție, o bijuterie din marțipan, o pădure fermecată, un mic soare într-o carte, sau un fir de iarbă sucit și proaspăt. Pe lângă faptul că îmi plac cărțile în general – și niciodată nu m-au interesat ”pozele” (”Cartea aia n-are și ceva poze?”) – a început să îmi placă din ce în ce mai mult și o grafică interesantă alăturată cărții (de când cu volumele de poezii ale lui Iv cel Naiv cred). Așa că, pe lângă poveștile în sine, îmi place să colecționez și frumosul de pe coperte sau dinăuntrul cărților – așa cum este cazul în această carte superbă scrisă și desenată de Svetlana Dorosheva.
Svetlana este o designeră (dacă există varianta asta a cuvântului) din Ucraina, care scrie și cărți pentru copii. Prin mâna ei parcă ar curge vise, zău așa, râuri de povești și fantezii colorate, arcuite, cu un iz de vintage. Acum… chiar dacă această carte pare ”copilăroasă”, știți cum e și cu Micul Prinț, cu Povestea fără sfârșit a lui Ende … e mult mai mult decât atât! Conținutul cărții e un fel de antologie de impresii / interpretări ale unor personaje fantastice – zâne, elfi, gnomi – despre …. Oameni. Unele lucruri li se par bizare, altele le par interesante, curioase – practic, e ca și când am fi analizați dintr-un punct de vedere fermecat! 🙂
Ca de exemplu, uitați ce drăguțenie e partea cu Anatomia Omului:
Cum să descrii un loc așa frumos precum ”ascunzătoarea respirației”, sau ”focul interior”, într-un mod comic, simpatic, și adorabil? 🙂 Mi-ar plăcea și mie să am așa talent, dacă se poate, vă rog. Mie mi se pare GENIAL. Să ne delectăm în continuare.
Cartea e destul de substanțială, dar e și plină de desene, colorate ori ba, și zău dacă nu petreci câteva minute bune la o pagină, numai ca să-i observi detaliile inedite. Vă arăt o altă parte simpatică, și anume cum Oamenii trăiesc anapoda. (nu e atât de DULCEEEEEE? :D) Trăiesc anapoda pentru că ”ceea ce pentru noi este adevăr, pentru ei e fleac; ceea ce la noi e prețios, la ei e gunoi” și așa mai departe. Ciudați oamenii, nu-i așa? Curios gând să consideri întrebarea dacă animalele / plantele ar putea ”vorbi” … care ar fi viziunea lor despre noi? Poate relativ asemănătoare cu a Svetlanei.
Imaginația Svetlanei ne aduce într-o lume plină de detalii și gingășii, punând asupra noastră o lupă ce ne oferă, ce altceva decât o altă perspectivă! 🙂 Și, cumva, ne aduce aminte de copilul din noi, care a uitat ce înseamnă să visezi cu ochii deschiși la lumi magice, a uitat de povești, și-a pierdut inocența și naivitatea aceea de zahăr, ba chiar comuniunea cu natura (un alt aspect important care mi se pare că e subtil subliniat în carte). Când copii cresc, nu-și mai aduc aminte de micile împărății bogate cu care au crescut alături (cei norocoși să facă asta… nu toți au ocazia, din păcate), și astfel, și lumea zânelor și gnomilor dispare. Cartea în sine e un mic imperiu fantastic, care parcă e făcută să ne amintească de puterea imaginației și a lucrurilor mici și bune care ne înveselesc ziua.
Detalii tehnice: am ochit editura Baroque Books & Arts cu o altă carte ce o luasem pentru copertă (Zahera, fetița care a înghițit un nor mare cât Turnul Eiffel), despre care trebuie să vă scriu în curând, și văd că au publicații tare frumoase, cu dichis, așa. O să mai urmăresc și altele de la ei, pentru că pur și simplu asemenea cărți bucură ochiul și sufletul … ca un bol de lapte cald cu cereale! V-o recomand cu mult drag, și sper să vă cadă odată în mână, să vă încânte la fel de mult cum m-a încântat și pe mine!
1 comentariu