O foarte bună dimineață vă doresc! 🙂 Și ca urmare a acestei urări energice, despre ce altceva să vă povestesc decât despre … dimineți. Aș vrea să trec un pic în revistă relația mea cu diminețile, și să vă spun că există speranță pentru oamenii care nu sunt ”a morning person” (o persoană matinală, dar sună mai bine în engleză). În fiecare LUNI dimineața văd ba pe cineva care postează ceva cu Vai, iar e luni, sau vai, iar e dimineață, vai, ce somn îmi e, și o grămadă de alte vaiuri. Eu mă amuz, că deh … am ajuns la concluzia că diminețile sunt doar o scuză pentru un stil de viață plictisit, dezordonat, fără un scop, sau fără plăcerea de a trăi. Și nu am nevoie de negativitatea asta în viața mea. 😛 Vă rog să mă scuzați, nu intenționez să jignesc, și departe de mine să arborez un aer arogant, doar că prin etapa asta am trecut și eu și reflectez la ea.
Cred că v-am mai spus și cu alte ocazii, dar eu uram diminețile – îmi venea greu să mă trezesc, nu aveam chef, deseori, și mă culcam târziu pentru că leneveam. Am fost o elevă de succes, dar un succes muncit mai mult pe ultima sută de m, și nu neapărat construit chinezește în timp. Mă bazam pe faptul că eram deșteaptă și că puteam să trag nopțile, așa că singurul lucru construit chinezește în timp a fost un deficit de somn, și un obicei nesănătos care a continuat și în facultate.
În Liban, însă, nu am avut de ales. Locuind într-un apartament în suburbie, ne trezeam la 6 dimineața ca să evităm traficul. M-am simțit total scoasă din rutina mea, CLAR, dar pentru că era amuzant să fiu cu Jose și Mark, și ascultam Virgin Radio dimineața în mașină, a ajuns să fie o plăcere, și un lucru pe seama căruia să ne distrăm. Mergeam și cu drag cu gândul la munca ce urma să o fac în ziua respectivă, la ce bunătăți libaneze aveam să mănânc la prânz, sau la marea pe care o vedeam în fiecare zi, și căldura soarelui care ne răsfăța în curtea Universității. 🙂 Astfel, diminețile au ajuns să fie o plăcere. Chiar mă gândeam că nu aș fi crezut vreodată că fix eu, irascibila lumii dimineața, o să ajung să fiu vreodată matinală. Și așa am avut revelația că, de fapt, diminețile vor fi mereu dimineți, ce contează e cum suntem noi în ele.
De cele mai multe ori nu e vorba despre ”Nu-mi place dimineața ….”, ”Nu pot dimineața…”. Întrebarea e: urăști dimineața, sau îți displace ce vei merge să faci în dimineața respectivă? Adică, în majoritatea cazurilor, să mergi la serviciu. Urăști dimineața sau nu ai reușit să dormi suficient pentru că ai procrastinat seara în loc să te culci devreme? 🙂 Și mie îmi place să dorm, somnul e dulce dulce, mai ales într-un pat bun, sub plapumă, dar 8 h sunt suficiente. M-am obișnuit așa mult cu stilul ăsta, că și în weekend-uri tot între 8 și 9 mă trezesc, cu aceeași energie pentru ziua respectivă, gata să fiu productivă. 😛 Cu excepțiile de rigoare, ce, că nu sunt nici eu mașină, doar un om.
Așa că eu mă bucur că vine dimineața, că mă trezesc, e o nouă zi, sunt vie, noi oportunități… viață, în general, știți! 🙂 N-am nevoie de cafea ca să ”mă trezesc”, beau cafea ca să nu mă doară capul, de fapt. Și cafeaua mi se pare o mască pentru indispoziția dimineții, dar lăsați, asta altcândva poate. :)) Mă mai întreabă lumea de ce sunt așa veselă, sau ce e așa special în energia mea … și mă credeți că nu-i nimic special? :)) De ce trebuie mereu să fie vorba de ceva deosebit, ca să se manifeste? Iarna-i mai greu, dar nu contează, scot soarele din mine, dacă nu-l găsesc afară! Și a fost nevoie doar de o schimbare de perspectivă … și de obicei. I-am spus adio la ”Grumpy Anca”, binevenind-o astfel pe ”Energy Anca”. Ar fi trist rău ca la 25 de ani să fiu o încruntată în fiecare dimineață, doar pentru că nu sunt capabilă să gestionez dimineața. Fac riduri pe frunte, la naiba! La cât mai multe dimineți bune, zic. 🙂
