Iacă am făcut și o mică rimă în titlu, să curgă mai bine cuvintele. 🙂 M-am tot gândit la acest articol de o vreme și reușesc să-i dau formă acum pentru că am primit recent niște urări mai ”altfel” după cununia civilă, toate legate de o comunicare bună și eficientă (vă mulțumesc). Mi s-a părut o urare binevenită, deoarece… cred că una din cheile succesului relațiilor interumane este, într-adevăr, comunicarea.
Aș vrea să mă concentrez un pic pe comunicarea verbală (orală sau scrisă), și nu pe cea a corpului, instinctivă, deoarece acestea lasă… urme. Mereu îmi vine în minte acest citat al lui Albus Dumbledore când vine vorba despre cuvinte.
Cred că uneori nu realizăm cât de multă putere putem pune în cuvintele pe care le folosim, și modul în care alegem să o facem – ca pur exemplu, este o diferență între a arunca un verdict ”Ești leneșă, nu mă ajuți niciodată!” și ”Am nevoie de ajutorul tău, crezi că mă poți ajuta cu asta?”. Însă probabil asta vine și din modul de raportare la cum răspundem celor din jur. Ce fel de limbaj aleg în răspunsul meu? Unul pasiv-agresiv sau agresiv, va duce, cel mai probabil, la o reacție similară. Unul pragmatic sau calm, va avea alt efect asupra interlocutorului – îndeosebi când aceștia sunt apropiații noștri, dar nu numai.
Când există un conflict tindem, de cele mai multe ori, să spunem că ”celălalt” e de vină. Dar oare… cuvintele pe care le-am folosit au dus la ceva bun? Oare…am jignit cumva persoana cealaltă fără să ne dăm seama? Sunt multe nuanțe ale conversației care trebuie luate în considerare atunci când comunicăm. Mulți oameni se cred ”comunicatori extraordinari”, însă pot sta să turuie jumătate de oră fără să te întrebe ce mai faci.
Iar problema aceasta de impresie personală vine și ea dintr-o lipsă de conexiune adevărată cu propria persoană (ugghhh, am încercat să fac să nu sune așa siropos, dar nu mi-a ieșit). Din experiența mea, cu cât un om este mai sincer cu el însuși, dar totodată și CONFORTABIL cu asta (cu crezurile/valorile sale), va putea comunica mai bine și mai onest. Când putem reflecta la propria persoană și experiență ca persoană în această lume și cu cei din jur, ne putem aloca acest timp pentru a ne învăța pe noi înșine cum să facem mai bine. ”Poate data viitoare mă exprim altfel….” Situațiile nu vor ezita să apară, oamenii nu sunt perfecți.
Și apropo de cupluri – nu pot să-i înțeleg pe cei care spun că ”îmi e rușine să-i spun asta partenerului meu…”. Cum adică…omului cu care îți împarți viața nu îi poți spune ce te frământă? Ceva nu e ok aici. Pe același calapod, partenerii care ei între ei își adresează apelative jignitoare spuse ”în glumă”, nici pe ei, e drept, nu îi pot înțelege. Cea mai pură comunicare, din punctul meu umil de vedere, trebuie să fie într-o relație, cu bune și rele. Uneori am noduri în gât dacă vreau să spun ceva ce mă deranjează, dar o zic, și încerc să o zic fără cicăleală, ton ridicat, și altceva. Căci, de fapt, eu ce zic sub acel ton? Cuvintele pot ascunde iubire sau respingere…
Uneori, cuvintele ajung să definească oamenii, într-un fel sau altul (”de mic mi s-a spus că nu sunt suficient de bun”) și rămân ca lipiciul, pe piele. Fiecare reacție ce folosește astfel de ”lipici” este o alegere – fie involuntară, netrecută prin niciun filtru, fie una conștientă. Ce punem în acele răspunsuri chiar poate să facă o diferență. Mi s-au adresat, de-a lungul vremii, multe lucruri care mi-au rămas în minte și a trebuit să muncesc ca să înțeleg că nu mă reprezintă sau că acel apelativ nu avea legătură cu mine neapărat.
Nici nu zic că e ușor, deh, e mult mai dificil să inspiri adânc și să îndrepți discuția spre un făgaș mai pașnic, necesită mai mult autocontrol. Am fost în destul de multe situații recent în care acest control mi-a fost stimulat sau a trebuit să-l observ la alte persoane și m-am minunat, cu ochi noi, parcă, despre relația noastră cu dialogul. Cuvintele aruncate nu mai pot fi luate înapoi, cu orișicâte scuze…
Cred că nu comunicăm pe cât de bine pretindem sau credem că o facem….”Dar eu am zis! Am spus!”… Ai spus cu adevărat ce dorești ca celălalt om să facă sau ai PRESUPUS că omul va înțelege din ambiguități? Vestea bună e că mereu este loc de îmbunătățit. Cu blândețe și atenție, dar și fermitate, putem deveni oameni mai buni în ceea ce comunicăm cu cei din jurul nostru, mai ales cu cei dragi. Poate vă gândiți la asta data viitoare când simțiți că vreți să aruncați cu vorbe care rămân acolo, cu acel om. Cât despre urările pentru cununie, voi și vom încerca să le onorăm și să comunicăm ca și până acum, sincer și cu iubire unul față de celălalt. Altfel, eu personal, nu pot.
Vă las și cu acest citat de mai jos care mi-a plăcut mult, și m-a făcut să reflectez la tema aceasta. 😊 Weekend fain!
Imaginea de aici.