Saga The Witcher – O serie despre Destin

La începutul acestui an, m-am apucat de citit primul volum din saga The Witcher, scrisă de polonezul Andrzej Sapkowski, și deși mai am 3 volume de citit din cele 8 în total, simt că e momentul să scriu totuși despre ele. Știind că îmi plac ȘI cărțile de tip fantasy (gen Harry Potter sau Lord of the Rings), iubitul meu mi-a recomandat această serie fiind convins că îmi va plăcea. A avut dreptate. Iar acum că a apărut și serialul pe Netflix, nu pot decât să îngroș rândurile fanilor. Despre volume, prima dată – pe care, apropo, le-am citit în engleză și le recomand așa. 

Seria urmărește un păienjeniș de povești între ”vânătorul-vrăjitor” Geralt din Rivia, prințesa Cirilla din Cintra și vrăjitoarea Yennefer din Vengerberg. Toți sunt legați prin destin, într-un fel sau altul, amoros sau spiritual. Lumea creată e una fabuloasă, complexă, uneori inconfortabilă (vulgară, de-a dreptul), dar și plină de umor și suspans. Întotdeauna mi s-a părut că lumile fantastice sunt, cumva, o reflecție a lumii reale, dar reimaginate, și pe alocuri… vorba aia ”we all have issues”. Lipsiți de familie, caută cu disperare să aparțină uneia, sau să formeze una. Oare va fi posibil? Habar nu am cum se termină povestea, căci nu am ajuns încă acolo, și oricum nu v-aș spune, dar mă întreb și eu … dacă lucrurile se (mai) pot îndrepta la ce haos pare că e, și mai ales.. cum?

Oamenii suferă, se îndrăgostesc, înșală, corup, manipulează … și mereu apare ceva! Sapkowski știe să mânuiască acel condei cât să te prindă în mrejele unei dimensiuni plină de monștri și elfi, regi, vrăjitori, și ”witchers”. Îi iubești, dar nu pe toți, și nu până la capăt, dar îți intră în suflet. Și când vine vorba de destin, crezi sau nu în el, guvernează totul, și îți mai și dă o palmă că nu ai fost recunoscător

Volumele au o oarecare ordine cronologică, așa că e important de ținut cont ordinea citirii lor, pentru a avea cât de cât sens – dacă vă prinde cartea, nu o să vă deranjeze să le citiți altfel, dar suita urmează așa: (The Last Wish), (Sword of Destiny), (Season of Storms), Blood of Elves, Time of Contempt, Baptism of Fire, Tower of the Swallow și Lady of the Lake. Am pus primele titluri în paranteză deoarece seria The Witcher în sine conține 5 volume, iar restul sunt povești scurte/colecții de povești, însă tot despre Geralt și lumea din continent! Din punctul meu de vedere, toate trebuie citite. Am înțeles și că Season of Storms poate fi citită ultima (eu am sărit peste ea, din greșeală, și am lăsat-o la final), sau după prima sau al doilea volum. Momentan sunt la jumătatea volumului ”Baptism of Fire”, și aproape că citesc până îmi cad ochii în gură, oricând pot ciupi o clipă. 🙂

Totodată, în 21 Decembrie, s-a lansat și serialul The Witcher pe Netflix, care, mie una îmi place foarte mult. Au respectat destul de fidel multe elemente, și au gafat-o un pic cam mult la diversitatea seriei (unele personaje nu aveau locul să fie de culoare sau asiatice, fiind descrise în carte total altfel / având origini est-europene în carte), dar am trecut peste asta. Henry Cavill joacă un Geralt extraordinar, prințesa Ciri este mai bine decât mi-am putut-o eu imagina și bardul Dandelion (Jaskier) este genial de haios! :)) Coloana sonoră și imaginile sunt și ele foarte bine realizate, artistice de-a dreptul. Cred că m-a ajutat să citesc cărțile ca să înțeleg un pic mai bine serialul – deoarece există mai multe dimensiuni paralele în care se desfășoară diverse părți din acțiune, dar per total, e reușit. Ne-am uitat la cele 8 episoade într-o seară și jumătate din noapte. 😀 

Nu știu dacă e o serie pe gustul tuturor, fiind fantasy, dar eu o recomand oricui e curios de o poveste așa fabuloasă și complexă. E ajun de Crăciun, așa că aș face bine să trec înapoi la treabă. V-am pupat, Sărbători fericite vă doresc! 🙂 

Unul din pasajele mele preferate:

”They came together in the centre of the farmyard. The moussy-haired girl in a grey dress. And the white-haired Witcher with a sword on his back, all dressed in black leather, gleaming with silver. The Witcher bounding softly, the girl trotting, the Witcher on his knees, the girl’s thin hands around his neck. (…)

‘Geralt!’ the little girl repeated, clinging to the Witcher’s chest. ‘You found me! I knew you would! I always knew! I knew you’d find me!’

‘Ciri,’ said the Witcher. (…)

‘You found me! Oh, Geralt! I was waiting all the time! For so very long … We’ll be together now, won’t we? Now we’ll be together, won’t we? Say it, Geralt! Forever! Say it!’

‘Forever, Ciri.’

‘It’s like they said! Geralt! It’s like they said! Am I your destiny? Say it! Am I your destiny?’

Yurga saw the Witcher’s eyes. And was very astonished. He heard his wife’s soft weeping, felt the trembling of her shoulders. He looked at the Witcher and waited, tensed, for his answer. He knew he would not understand it, but he waited for it. And heard it.

‘You’re more than that, Ciri. Much more.’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *