Pe lângă câte lucruri și câți oameni trecem oare în viață fără să le știm dedesubturile, poveștile și istoriile? Și câte nu ajungem să le aflăm niciodată? Cum te afectează ceea ce nu apuci să cunoști? Depinde. Dacă ești, de exemplu, copil rom, poate nu îți poți explica imediat DE CE se poartă lumea cu tine de parcă ai fi inferior. De ce alți copii nu vor să vă jucați împreună (sau vor, dar nu-i lasă părinții) și de ce nu ai și tu o șansă cât de cât egală la oportunități ca cei din jur. Până să ascult podcastul Obiceiul Pământului lansat de cei de la Decât o Revistă, nu mi-am pus aceste întrebări. Acceptasem tacit niște diferențe, încercam silențios să nu judec pe nimeni și să-mi văd de viață. Odată ce afli, însă, parcă nu mai ești la fel.
Vorbesc, desigur, despre cei 500 de ani de sclavie a romilor pe teritoriul actualei Românii. 500 de ani de sclavie aproape nedocumentați și aproape nerecunoscuți oficial – asta până în 2011, când România a adoptat o lege care comemorează dezrobirea romilor din România, sărbătorită în 20 februarie. Sigur, nu amintim despre ”CINE” i-a înrobit, romii au fost așa, robii nimănui, nu învățăm despre asta la istorie, de parcă am putea să ștergem toate acestea cu buretele. Putem discuta despre sași și secui, ca minoritate culturală, dar despre romi, ioc.
Podcastul vă invit să-l ascultați și să-l primiți cu o minte deschisă – nu e ușor de digerat să afli că poporul din care te tragi a fost un asupritor de sclavi – de la biserică, boieri și domnitori. Gândindu-mă la cele povestite în respectivele episoade, nu am putut să nu remarc suprapuneri și asemănări cu rasismul american. Care, bineînțeles, nu există. : wink wink :
Aș vrea să spun că nu suntem rasiști, dar cred că oriunde ne uităm în jur, putem vedea că suntem. Aceasta nu e o jignire, e tristul adevăr. Nu fiți supărați – putem fi mai buni, cu toții. 🙂 Nu are rost să pretindem că suntem ospitalieri, de treabă, deschiși la minte și europeni când nu suntem în stare să acceptăm cultura romilor ca parte din cultura țării noastre. Iar asta înseamnă și să-i recunoaștem istoria și să înțelegem de ce nu putem odată să trecem împreună acest pod care ne desparte. E ok, îi ”acceptăm” pe unguri, pe sârbi, pe nemți, evrei, pe oricine – mai ales aici, la noi în Banat, unde ”toată lumea se înțelege cu toată lumea”, dar numai să nu auzim despre ”țigani”, dacă se poate. MANELE? Ochiul dracului, incultură etc. Aceeași orchestră cu muzică lăutărească sau populară/folclorică însoțește și un ansamblu de maneliști, dar unii sunt ok, alții nu, pentru că… da chiar așa, de ce?
În podcast aflăm despre diverși activiști de etnie romă, istorici, sociologi, dar și artiști – cum ar fi Niko G. (Nicoleta Ghiță) și Kali (Mihaela Drăgan) care au lansat un album de trap rom feminist – Tehno-vrăjitoarele. Versurile sunt pline de însemnătate și puse inteligent laolaltă, poate sunt printre puținele melodii noi din peisajul muzical autohton care abordează teme despre rasism sau echitate socială, și nu ”bani, droguri și femei”. (da, în 2022 încă se cântă despre asta, și despre ciocul mic miliției… știți voi, Paraziții anii 2000). ”
”Vreau să fiu prima cosmonaută romă / să călătoresc în spațiu și pe lună / să ajung cu caravana timpului în viitor / când mă-ntorc să văd progres în piață la Obor” (melodie)
”În trapul românesc aud doar cuvântul ”zdreanță” / în industrie mă strecor, vă dau cărțile pe față / vă schimb jocul misogin / vă dau versuri cu substanță” (melodie)
Tot în Obiceiul Pământului am aflat că Alina Șerban (pe care am văzut-o prima dată în Singură la nunta mea/Seule à mon mariage în 2018) este prima regizoare romă care aduce la viață o poveste despre propria identitate pe scena Teatrului Național București prin spectacolul ”Cel mai bun copil din lume”. Am știut că vreau să-l văd cu orice preț și dorința mi s-a îndeplinit. Sau mi-am îndeplinit-o singură, cum vreți să priviți – am avut ocazia să merg în București weekendul trecut și mi-am cumpărat bilet din timp – chiar rândul 1, la mijloc.
Alina Șerban este o actriță extraordinară și o regizoare extrem de talentată. Tot ea a scris și regizat și scurtmetrajul Bilet de iertare, pe care îl puteți vedea aici. Cu ”Cel mai bun copil din lume”, mi se pare că Alina a dus totul la un alt nivel – am fost impresionată până la lacrimi de talentul ei și de punerea în scenă a poveștii sale de viață. Am stat cu ochii cât cepele să absorb fiecare cuvânt pe care l-a scos, fiecare mișcare atent și grațios executată.
Cu umor care să acopere tristețea, spectacolul este o călătorie spre găsirea identității și acceptarea ei. Când încerci să faci tot ce e posibil să îți depășești ”condiția”, dar oamenii nu sunt capabili să vadă dincolo de ”rasă” sau ”culoarea pielii”… te poate afecta profund. Să vrei să nu îți cinstești originile doar ca să nu mai auzi apelative și să nu mai fii discriminat, să vrei să fugi, dar să nu poți. Cum să renegi cine și ceea ce ești? Dar cum faci pace cu tine însuți? Cu un zâmbet pe buze și un performance aparte, Alina Șerban explorează aceste teme în spectacolul vieții ei, aș putea să spun. Dacă sunteți din București, vă rog să mergeți la spectacol – veți înțelege ATÂT de multe, sunt sigură că veți cântări altfel vorbele și gândurile după vizionare. Biletele se vând relativ repede și e mereu sold out, pentru că este BUN, BUN, BUN de tot.
Piesa m-a făcut să mă gândesc din nou cât de mizerabili putem fi unii cu alții, cum aruncăm cu răutăți gratuite pentru că așa am crescut noi toți. Desigur că nu trebuie să fim așa până la capăt și nu mai putem folosi scuza asta că ”așa suntem”. Cu cât învățăm mai multe, cu atât putem fi altfel, mai buni, îndrăznesc să visez. ”Țiganii sunt așa și pe dincolo” poți auzi toată ziua. Dar că romii sunt foarte creativi și frumoși – poate mai rar. Aș vrea să sper că într-o zi vom putea repara și vindeca rănile și prejudecățile care ne țin la distanță unii de alții, când e cool în egală măsură că îți plac manelele și rock-ul și nu te ascunzi după băuturi la 12 noaptea la petreceri când începe Florin Salam și ai și tu o scuză să dansezi pe ce îți place în adâncul sufletului.
Rasismul se învață, dar se și dezvață. Și îmi doresc să-l putem dezvăța împreună și să ajungem să apreciem frumusețea diversă care ne înconjoară.
*poză preluată de pe site-ul Alinei Șerban
