Mă distrug poeziile de rahat ce se promovează în ziua de azi. Curente de`astea gen ăăă “deprimism”, nou apărute. Mă rog, puţin interesează numele, important e ce ascunde sub această “artă”. Asta`i ca şi frustraţii ăia care au inventat dadaismul: noi nu ştie poezie, da` hai să facem. Pentru ce ? Nu pot să pricep. Luăm cuvinte aiurea, le legăm sau nu prin prepoziţii – e mai fain ca totul să fie absurd şi ca nimeni să nu înţeleagă nimic – nu respectăm nici de`a naibii virgula aia ingrată menită să facă o legătură logică între nişte secvenţe. Pot să înţeleg, în capul meu poate pătrat, că nu se mai pune punct. Dar virgula ce`are ? Râie ? ( asta`i o expresie des folosită când eram io mică ) Şi ce contează că nu transmite un mesaj ? Sau, şi mai rău, că mesajul nu e înţeles ? Nu, nenea, le scoatem pe bandă rulantă după cum ne vine nouă “muza” când suntem pe budă. Fain.Un tip explică aşa pe un site:
„Deprimismul are intenţia de a depăşi sfera liricului tradiţional şi de a include în conceptul de metaforă toate transferurile complete de termeni şi de structuri vizionare, demonstrând că elementul negării tradiţionalismului este un argument pentru credinţa ad litteram în capacitatea mitică a cuvântului poetic de a-şi conţine propria semnificaţie.”
Cui îi pasă, deci, de forma poeziei ? Cui îi pasă de conţinut ? Toţi putem să scriem poezie !!! înşirăm nişte cuvinte şi uraaaa, batem din palme, bravooooo, ce talentați suntem !!! Băgăm la cuvinte în poezia asta şi o umplem de … rahat. Păi da, acum poţi să scrii despre căcat, despre curve, despre ce`ţi puşcă ţie mâna în ziua aia, pentru că se apreciază. Enorm de mult. Au valoare, domne`, ce ştim noi …
Să fim serioşi. Aici nu sunt în poziţia asemănătoare celor care au ţinut la tradiţionalism pe când neo-modernismul a explodat pur şi simplu. Nichita Stănescu nu se compară cu rahiticii poeţi tineri din ziua de azi, de exemplu. E o diferenţă ca de la cer la pământ între vocabularul fundamental folosit în cele două cazuri. Uneori mai intră şi masa vocabularului – de asemenea e cool să foloseşti cuvinte pe care nu le înţelegi. Nu sunt nici îngustă la minte şi nici împotriva progresului. Da` nu consider că progresul înseamnă să îţi baţi joc de ceva, sau să atingi în aşa hal banalul. Cei cu adevărat talentaţi, însă, pot friza banalul în ceva spectaculos, dar sunt puţini la număr.
Am citit o grămadă de poezii absurde, care, culmea, au fost nominalizate la / au câştigat tot felul de concursuri oarecare. Mă tot întrebam: pe ce criterii ??? Ce metafore ascunse au găsit în vreo expresie gen „Barack Obama se spală pe dinţi” ? Poate că Barack Obama e o metaforă pentru poporul american şi spălatul pe dinţi ne îndeamnă să facem şi noi ca ei, ca să avem dinţii albi. Sau poate era o odă adusă preşedintelui american … s`o fi gândit acela că dacă citeşte B.M. poezia lui, îl face consilier personal pupincurist. Măăă …
Sau da … „nu fac sex la oră fixă”. Mulţumesc, nu ştiam asta. Data viitoare mă voi programa.
„Parcă l`aş fi văzut pe Dumnezeu în timp ce făcea duş.” Oau, asta da. Avea prosop pe el, sau nu ? Pentru că dacă nu avea, pot foarte bine să cred că ai avut un fel de orgasm la prima vedere a unui tip gol, sau cum ? Orgasm poetic, bineînţeles. Şi tipu` gol tot pe hârtie zace. Sau în hârtie. Sau din hârtie. Poate gonflabil.
„Spuneai întruna că nu eşti genul meu.” Fato, păcat că nici acum n`ai priceput.
„Să`mi dai un buzz când intri iubi dulce.” Buzz.
„chiar vrei să`ţi zic bălării acum, la ora asta?” Mulţumesc de întrebare, nu, nu vreau. Mai bine le`ai înghite decât să le scoţi pe gură / pe hârtie / pe calculator.
„E prea dimineaţă pentru cină.” Ce`ai tras pe nas ?
Asta e prea tare. „dacă dai search bondari pe google, lângă a treia imagine scrie Aleurodicus.” Nu, zău, ce fată deşteaptă, nu ? Eu n`aş fi ştiut asta. Mi`a luminat mintea.
Continuarea …. „ şi te imaginează stând pe wc
– cu libertatea pe genunchi – eşti prof. drd. şi ai cel puţin două prenume,
refulând psihanalitic latura ta nedescoperită,” Nu vă place ? Eu mi`o imaginez pe ea stând pe wc, după cum am spus mai sus, scremându`se pentru versurile astea. A, da, şi având o fantezie căcăcioasă cu profu` ei freudian, dacă tot e s`o dăm pe filozofie.
„moş crăciun e moş, şi moşii au probleme cu prostata.” De`aia există viagra sau yohimbe. Şi ea are probleme cu prostata, cred că e destul de clar.
La ora de botanică, dragi copiii, vom analiza astăzi „epiderma eviscerată a unui fluture cu aripi virgine.” Bine că mai există şi oamenii care să ne înveţe lucruri fundamentale şi care nu trebuie să fie ignorate în această viaţă.
„Mă defragmentez în picajul sentimentalismelor debordante…” Ce ?
„Jasmine are 18 ani [ … ] râde la păsări / gura ei e o fereastră deschisă.” Adică dacă vede o păsărică râde ? Mai departe nu mai merg, că e periculos.
„am plâns eu vrei să fi ca einstein” 3 paşi pentru o viaţă mai bună:
1. Citeşte articolul meu cu Conjunctivita.
2. Citeşte şi această postare.
3. Punctul terminus: renunţă.
„părul meu a devenit filozof.” =))))))))))))) Ahahahaha, aş vrea s`o văd şi pe asta. :))) Ce copii amuzanţi. Asta e cu două sensuri. Ori părul ei s`a materializat într`un om filozof, şi ea a rămas cheală, ori arată ca Tina Turner şi caută scuze.
„îmi cad coşurile şi părul îmi stă bine.” No comment.
„îmi rup pielea de pe picioare şi mă leg cu ea la ochi.” Doar leproşii mai făceau aşa …
Cel mai mult îmi plac ăia care folosesc cuvinte în engleză în poeziile lor. Păcat că n`am mai avut răbdare să găsesc aberaţiile lor şi într`o ro-engleză superbă.
Deci, aţi văzut … acum aţi înţeles indignarea mea ? Am citit şi multe poezii foarte frumoase, care poate nu respectă normele de încadrare ale unei poezii, poate nu au ritm, rimă etc. şi poate chiar fac parte din deprimismul acesta oribil, dar sunt doar excepţii. Oameni care ştiu să aleagă cuvintele … Vorba era că în dragoste şi în război e permis orice, da`observ că se extinde chestia şi prin alte domenii. A, şi să n`aud că „eu nu îi înţeleg pe ei pentru că … ” Şi eu scriu şi pot foarte bine să apreciez lucrări nu doar mai bune, dar cu mult mai frumoase ca ale mele. Din păcate, nu ele iau ochii „criticilor”. Ci rândurile alea suflate`n prostie. Degeaba, nu toţi pot, şi basta. „Noi suntem artişti, noi suntem artiiiiiiişti, noi suntem artiiiiiiiişti pe veci stăăăpâââniiii …..” Pseudo-artişti.
Hehe… cand urlam eu de nebuna ca un fenomen „nuliscian” de tot cacatul e in floare, nu ma lua nimeni in serios pentru ca tipii astia in afara faptului ca sunt multi, mai sunt si needucati si cu un tupeu pe care, precum gaura neagra… numai lumina unui quasar l-ar putea ascunde…in rest, sufera toti -dar toti!!!- de sentimentul de singularity, in mintea lor galbejita de partzaieli anemice. Asa cum intotdeauna am facut, las acele minti prealuminate dar nu bine populate, sa caute sa vada ce am zis.
Desigur
….exista si nenumaratzii naivi care pur si simplu cred ca arta, iese precum scrasnitul din dintzi sau pocnitul din degete.
„Messengerismele dc-iisto…mirc-iste” le las balta, chiar nu are sens sa discutam. (In fond, sa nu uitam ca altzi nebuni s-au numit partzologi si chiar analizau bashina si partzul -pt. ca faceau si distinctzie intre ele !!!-) Recomand aici tuturor cavalerilor si printzeselor ordinului „Enter” sa se ocupe si de aceste chestii profunde…cum ar fi: bashinile, bashinutzele, bashinicile, aerele, vanturile, partzurile…materialul e bogat.
„Epiderma eviscerata…” (sa lasam aripile virgine). Cum poate fi eviscerata epiderma (nici macar derma, ca e mai groasa), din moment ce „a eviscera” inseamna a scoate organele interne dintr-un animal ? Uite la faze din astea imi vine sa exclam :”rahatul asta de doi bani, isi bate joc de mine”.
Multa lume e nebuna in ziua de azi si multa lumea uita ca pentru a ajunge la rezultate extraordinare e nevoie, intotdeauna de INCA ceva: de munca (citit, invatat, tradus, aflat, discutat, ascultat, schimbat opinii, combatut, schimbat propria parere, schimbat parerea altuia, dileme personale, transpiratie, disperare, oboseala, nemancare, nervi, reusite, nereusite…)
Unii cred ca lumea asta e populata doar de ei si de cei ce-i aproba si mai cred ca ei sunt niste genii gratzioase, diafane, misterioase, de neegalat, nascute culte, desigur geniale, apartzinand unei elite care exista doar pentru a-i primi fiindca ei sunt tot ceea ce lipseste elitei.
Mi-ai atins o coarda sensibila cu tema asta, pt. ca-i observ la tot pasul pe acesti gratzioshi mojici, pe aceste genii lipsite de o gandire coerenta, plini de ei insisi si doar atat. Ei da, aici pot aminti un mic citat din Paler care spunea ca „Don Quijote nu mai este citit, el este citat”.
Si a mai fost Eminescu care am observat ca a cazut in dizgratia unora care nu stiu daca l-au citit macar. Spunea asa:” E usor a scrie versuri, Cand nimic nu ai a spune/Insirand la vorbe goale/Ce din coada au sa sune”.
Anca, din intamplare sau nu, si pe mine ma „chinuie” talentul. si eu scriu poezii, uneori.
Si iti impartasesc total opinia legata de aceste curente literare cel putin ciudate….din pacate unele au degenerat si intr-un soi de poezie pornografica. nu dau nume 🙁
Articolul tau insa este superb. comentariile foarte spumoase.