Deci da, azi e 1 martie şi pentru mine semnifică începutul primăverii. 1 martie TREBUIE să fie întotdeauna o zi frumoasă, altfel nu mai are nici un farmec. Din fericire, după`masa de azi a salvat toată ziua. Şi daaaaa, am primit mărţişoareeee. 😀 Wikipedia zice că obiceiul mărţişorului datează de acum cca 8000 de ani, conform unor dovezi arheologice. O fi … cert e că azi am fost luată de valul timid al primăverii şi mi`am înveselit ziua. Le mulţumesc şi celor care mi`au dăruit mărţişoare, făcându`mi şi ei ziua mai drăguţă. 😀 Abia aştept să apară cu adevărat primăvara, deja am zărit pe ici pe colo muguri pe ramurile copacilor şi tare m`am bucurat. Astăzi totul e frumos şi încântător. Mi`ar fi plăcut să fiu undeva prin Japonia, sau pe`aproape, pentru că acolo acest anotimp minunat e marcat în mod deosebit prin prezenţa arborilor de camfor sau cireş, şi a parcurilor atât de colorate … Bun, nu mai am nimic de zis despre asta, gata, am terminat repede azi. 😛
P.S. V`aţi ales babele ? :)) Just for fun ! A mea e în 3.
Nici nu stiam. Dar mosii cand se aleg?