Poezia nr. 8

Regret

Știu că așteptarea nu are timp,
Și oamenii tot plâng,
Surd, mut, îmbrățișat,
Stingând șuvoaie în zadar.

Iar dacă-n cupa mâinii mele
S-ar afla săratul lacrimilor lumii,
Mi-aș astâmpăra nesetea,
Pentru ca ei să nu mai spere,
Să nu mai suspine, tot așteptând.

Ce pot să spun, uneori iese din mine o Anca artistă și aruncă un vers undeva prin creierul meu, și atunci îl macin puțin ca să iasă poezia ce trebuie. Nu spun că sunt bună, că trezesc emoții, că sunt netalentată, că sunt talentată etc. Eu doar postez, pentru că așa simt. Iar dacă vouă vă place, atunci e bine, eu mă bucur. Dacă nu, prefer să nu-mi spuneți, că oricum nu public pentru Cenaclul Flacăra și nici nu fac exerciții scriitoricești.

4 comentarii

  1. In prima strofa descopar realitatea cotidiana,mai ales de cand cu inundatiile astea…
    Iar in strofa a 2-a se vede adevarata pasiune cu care ai scris.
    Mi-a placut mult cand ai spus ca postezi doar pentru ca asa simti.Cu privire la aprecierea generala,in tara asta nu se poate sa fii si poet si apreciat in acelasi timp.Cel putin nu cat esti in viata.Deci peste 100 de ani probabil versurile tale vor ajunge subiecte de bac,nu poti sti niciodata 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.