Pentru oamenii singuri și solitari

Nu crâcniți că e Valentine’s Day sau că Dragobete, pentru că cei care nu ”sărbătoresc” ziua asta nu ar trebui să își bage nasul în ce decid să fac alții. Pentru mine, Valentine’s day nu a însemnat niciodată mare lucru, dar dacă unii oameni aleg să le curgă siropul din cer fix în 14/24 Februarie, ce treabă să am eu? Că ar trebui să sărbătorim dragostea mereu sau că unii sunt ipocriți și doar de V Day își arată afecțiunea… din nou: DE CE. SĂ-MI PESE. Vreau totuși să scriu articolul acesta din perspectiva de om solitar, pentru oamenii solitari care nu au o pereche de Valentine’s Day și poate se uită cu amar când văd atâtea postări dulci oriunde în jurul lor, concursuri care mai de care și oferte pentru cine romantice în doi. Sau pentru cei care se uită la filme de dragoste și plâng în batistă. 🙂

Am pus totuși o diferență între singur și solitar, în accepțiunea că omului solitar nu îi lipsește dragostea neapărat, iar omul singur este disperat după ea, și că în fond, dragostea care lipsește este dragostea și prețuirea de sine. Concepția lui Osho (filozof indian) despre acestea două este foarte frumoasă și clarificatoare, îmi permit să redau aici un citat:

”Mai întâi fii solitar. Mai întâi bucură-te de tine, iubește-te. Mai întâi fii atât de autentic fericit încât nu contează dacă nu vine nimeni. Ești plin, te reverși. Dacă nimeni nu bate la ușa ta, foarte bine, nu pierzi nimic. Nu aștepți pe nimeni să vină să-ți bată la ușă. Ești acasă – dacă vine cineva, bine, minunat. Dacă nu vine nimeni, tot bine și minunat. Pe urmă intri într-o relație, și intri ca un stăpân, nu ca un cerșetor. Intri ca un împărat, nu ca un cerșetor.”

Cunosc mulți oameni singuri, și deopotrivă oameni care par mereu în cupluri. :)) (nici nu se despart bine de cineva, că vine altcineva) Abordarea fiecăruia este diferită și aș minți să spun că nu o dată m-am gândit: ”Of, toată lumea din jurul meu are pe cineva și numai eu nu am!”. Să știți că nu e așa – nu toată lumea din jur are pe cineva, chiar sunt oameni care nu sunt sau nu vor să fie, în momentul respectiv, în relații. Lucru care e perfect în ordine. (iar asta o spun mai ales pentru fetele tinere care poate mă citesc, care sunt la liceu sau abia au început facultatea și se cred mai prejos decât cele care au prieten – am fost și eu acolo. Valoarea personală nu stă în ce cred alți oameni despre noi. Acei oameni pot să se ducă și să bea toată apa murdară din Bega. 🙂 )

Cred că ce vreau să spun e să nu fim triști sau deznădăjduiți și să ne acceptăm solitudinea, să întoarcem oglinda către noi, atât bărbați, cât și femei. Îmi e dat să citesc status-uri pe Facebook de bărbați care se plâng că femeile sunt materialiste și că ei nu găsesc ceva bun, și femeile că bărbații sunt bădărani și că unde au dispărut gentleman-ii. Eu cred că oamenii aceștia caută greșit – sunt convinsă, din atâtea exemple în jur, că există și femei care nu au pretenții de cadouri scumpe și alte cele, la fel cum există și bărbați buni și cinstiți. Nu există o soluție pentru iubirea perfectă și fiecare are ritmul său, timpul său, experiențele sale, cu persoane mai potrivite sau mai nepotrivite – cum altfel vom ști ce ne dorim dacă nu o mai dăm și în bară? Cunosc pe propria-mi piele.

Așa că mai bine să ne întrebăm, de fapt, ce ne lipsește nouă și încercăm să-i găsim înlocuitor într-un partener? Suntem pregătiți pentru a iubi? Dar pe noi oare … ne iubim suficient? Ne vedem în stare să primim iubirea pe care credem că o merităm? 🙂 (mulțumesc, The perks of being a wallflower) Pentru că dacă nu ne vedem demni să fim iubiți așa cum visăm, tot în noi găsim resursele de a corecta această lipsă. Apreciez conexiunile dintre oameni și nu cred că independența este cheia … orice cheie vreți. (asta, în principiu, pentru că nu prea există doar o cheie, există atâtea chei câți oameni pe Pământ) Dar dacă el, contextul, ne găsește în această stare … poate reușim să nu ne plângem și să fim urâcioși, ci să reflectăm un pic.

12747437_1017977451611912_6819663799846298174_o

Valabilă pentru ambele sexe, dar așa am găsit poza. 🙂 Scrie: ”Fie ca prima ta iubire să fie iubirea de sine. Iubește-te, prețuiește-te și acceptă-te!”

Să fii solitar sau chiar singur nu e un stigmat, un păcat sau o rușine. Oamenii nu trebuie întotdeauna să fie cu cineva. Solitudinea e un lucru minunat și foarte liniștitor. Devine alarmantă când e la extreme, ca orice … extremă, desigur, dar pentru o perioadă de timp, solitudinea ne poate învăța multe lucruri despre noi. De aceea scriu articolul. Curaj, dragi cititori singuri și solitari, căci a avea un partener nu e totul pe lumea aceasta. Nu e o condiție de validare din partea societății, așa cum nici acest articol nu caută vreuna. Iubirea în doi este un lucru foarte frumos, o muncă titanică, de-a dreptul chiar, dar poate fi un drum construit cu cap și pasiune. Totodată iubirea de sine e la fel de importantă și are locul ei în marea schemă a vieților noastre.

Întotdeauna am fost de părere că o relație dintre doi oameni pusă matematic arată așa: 1+1=3. Eu, tu, și relația noastră. Dacă oamenii se atașează prea mult de acel 1, și contopire și nu mai știu ce, ajung să își piardă identitatea și scopul lor în viață. Poate mai auziți sintagme gen ”Dar eu pentru tine trăiesc”. Vai. Cum să punem în cârca altor oameni responsabilitatea propriei vieți? Cam egoist din partea noastră, nu credeți? Omul trebuie să fie în continuare un individ cu propria personalitate într-o relație, chiar dacă face compromisuri, chiar dacă dă de greutăți. Altfel, relația devine un parazit și se transformă într-o disperare și frică de … singurătate. Frica de a da piept cu, cine altcineva, decât noi. De aceea, din solitudine, cum spune Osho, putem intra ca stăpâni într-o relație.

Imediat e gata poliloghia! Pe scurt, în ceea ce mă privește, mă văd demnă să fiu iubită așa cum ”visez”, și de aceea momentan nu am găsit o valoare adăugată pe care cineva să o aducă vieții mele intime. În afară, normal, de ceva ce eu nu pot poseda. 🙂 Nu vreau să par snoabă sau arogantă, pur și simplu mă cunosc prea bine încât să știu ce nu vreau, ce nu pot, ce aștept și mai ales .. ce (nu prea multe) defecte am astfel încât cineva să le poată suporta. Eu am răbdare și sunt sigură că, precum altor oameni, îmi va veni și mie timpul potrivit. (chiar dacă uneori cad în capcana lamentărilor, e normal) Așa cum va veni și pentru voi, cei care vă regăsiți în ce am scris. Oricum, vă doresc tuturor să vă iubiți și să fiți iubiți, căci într-adevăr iubirea e una din cele mai mari forțe din viață, dacă nu cea mai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.