Săptămâna trecută mi-am făcut abonament pe MUBI.com și în weekend l-am testat. Scriu articolul dezinteresat, ca o pură recomandare cinefililor iubitori de filme variate. Sper că știți că părerile / recomandările mele sunt autentice și momentan nu primesc bani ca să-mi scriu opiniile despre lucruri…oricum asta nu s-ar schimba nici dacă ar fi așa. 🙂 (dar vă spun dacă se întâmplă asta) Puteți avea încredere, deci, că ce scriu e sincer. M-am uitat între timp la 4 filme, dar înainte de asta, să vă spun scurt despre MUBI.
MUBI este o colecție de filme independente, câștigătoare la festivale mai puțin cunoscute, vechi sau noi, nu atât de promovate publicului larg, nu atât de comerciale, prezentate pe o platformă. Experții MUBI recomandă câte 1 film pe zi, pe care îl poți vedea timp de 30 de zile. Deci, în fiecare zi un film se adaugă și un film dispare, iar numărul rămâne mereu: 30. Pe an, poți vedea 365 de filme. E un pic irealist să reușești să le vezi pe toate, dar oricum, ai multe opțiuni.
Ce îmi place foarte mult la MUBI este că pentru 5 euro pe lună, pot vedea 30 filme, adică e ca și când aș plăti … 0.16 eurocenți pe film. Pentru 22 lei sau cât, mi se pare infim. (de asemenea, puteți dărui MUBI pentru un an cuiva drag și dacă invitați prieteni, primiți zile libere, la fel și ei 🙂 ) Iar filmele chiar sunt drăguțe și unele chiar clasice, foarte bune, și până la urmă … nu e nimic ilegal. 🙂 Apreciez că în fiecare zi primesc pe e-mail filmul nou și mai sunt anunțată și când ”expiră” unul (că mai am 2 zile să îl văd, de exemplu). Poți opta să nu te notifice de nimic, dar eu nu aș recomanda. Formatul mi se pare foarte simplu, foarte user-friendly și curat, iar calitatea filmelor e bună. Nu pixeli, purici și alte cele, ci o imagine clară, chiar și pentru filmele vechi. Filmele au subtitrări dacă sunt în limbi străine și sunt coerente și acelea, au și un app, dar eu nu folosesc… deci însumat, chiar un serviciu de calitate.
Cred că singurul fapt care îmi displace (deși e mult spus) e că nu apuc să văd chiar toate filmele și cumva mă simt prost uneori că ei îmi trimit filmul zilei și eu nu am timp mereu să mă uit. Dar asta nu ține poate mereu de ei, așa că e ok. Cred că v-am dat destule detalii despre MUBI, așa că vreau să vă spun scurt și despre filmele la care m-am uitat până acum.
Breathless – À bout de souffle (1960) – de Jean-Luc Godard
Hmmmm … cum să vă spun. Cu Breathless, numărul filmelor de Jean-Luc Godard pe care le-am văzut se ridică la 3. Pierrot le Fou și Masculin féminin, iar din toate, Pierrot le Fou mi-a plăcut cel mai mult. Nu am studiat cinema-ul francez și puțin probabil că o voi face mai mult decât din curiozitate personală diletantă. Godard e unul din cei mai aclamați regizori ai perioadei pre-moderne în cinematografia franceză, prin toată atitudinea și abordarea atipică pe care a avut-o în legătură cu filmele sale. Breathless e un film lăudat, adică am citit peste tot că e o operă de artă, o supremitate, însă din păcate … mie nu mi-a transmis acest lucru. Mi-e greu să îi înțeleg adevărata valoare pentru că studiez prea puțin. Ca să vă explic: motivele pentru care e aclamat filmul nu e neapărat pentru poveste, ci pentru detaliile din spate, stilul de filmare, pornirea ”anti-Hollywood”. Ca simplu privitor, nu prea am cum să cuantific asta într-o valoare personală, dar o pot înțelege teoretic ca un aport adus istoriei și modernismului în cinematografie. Sper că e mai clar acum. 🙂
Intenționez să mai văd filme de Jean-Luc Godard, aș putea spune că abia am început, dar iată că sunt deja la al doilea paragraf și nu v-am spus de Breathless. Michel e un pierde vară care omoară din greșeală un polițist și apoi fuge la Patricia, o jurnalistă americană (are un accent în franceză tare simpatic), de care se declară îndrăgostit. Acțiunea continuă lent cu ei doi hârjonindu-se și cu Michel pe cale de a fi descoperit de către Poliție. Filmul se încheie brusc și recunosc că m-a lăsat un pic .. confuză. Dar n-ar fi primul film care face asta. 🙂 Cel mai mult mi-a plăcut dialogul dintre cei doi și jocul lor actoricesc, cel puțin Jean-Paul Belmondo e enervant de ciufut și nepăsător. În rest … nu am rămas cu nimic prea profund după film, dar poate trebuie să mă mai uit la alte filme ca să înțeleg o perspectivă mai amplă.
It Boy – 20 ans d’écart (2013) – David Moreau
Mereu mi s-a părut că francezii au un simț pentru comediile romantice, sau filmele romantice de duzină. Sunt filmele americane comerciale și apoi sunt filmele franceze, cu romantismul lor aparte. Mi-a plăcut It Boy pentru că atinge o temă controversată în societate, în general, dar acceptată în cea franceză (aparent): femeia mai în vârstă care are un iubit mai tânăr decât ea. Așa că Alice Lantins e o femeie ce se apropie de 40 de ani și e desigur exemplul suprem de femeie rigidă, serioasă, într-o poziție de ”boss”. Cum necum ajunge cu un tânăr student la Arhitectură, un pur și simplu om inocent, naiv, dar foarte onest, foarte cinstit. Și de aici se întâmplă tot felul de lucruri.
Mi-a plăcut mult pentru că m-a destins, iar actorii sunt foarte faini, Virginie Efira e o femeie frumoasă, iar tânărul e și el drăguț, ca referință, l-a jucat pe Yves Saint Laurent într-un film cu același titlu în 2014. Deci, pe scurt, un film romantic și amuzant, ușor, cu un subiect nu atât de obișnuit. 🙂
Oslo, 31. August (2011) – Joachim Trier
Joachim Trier susține că nu e decât o rudă îndepărtată a danezului Lars von Trier, deci să trecem peste asta. Oslo, 31. August e un film norvegian despre … dependența de droguri. Prezintă o zi din viața lui Anders, un dependent de droguri care e în recuperare, și care are o zi (31 August) când merge la un interviu, dar profită de ocazie să își viziteze … aparent, prietenii. Filmul este foarte trist, suferind, și inspiră multă milă, dar și realism. Adică efectiv, când crezi că Anders chiar s-a lăsat…. cade din nou în păcat. E interesant cum Joachim Trier explorează din mai multe perspective această reabilitare a unui junkie, din punctul de vedere al familiei, al prietenilor, al iubitei, al reintegrării în societate printr-un loc de muncă…. nu pot să spun, evident, că m-a fascinat, dar în afară de Requiem for a Dream care cred că e un pic cam exagerat, totuși frumos, Oslo, 31. August e un film bine realizat, surprinde scene autentice din tot ce i se poate întâmpla unui dependent și pe alocuri, e o monografie a orașului Oslo (deși poate infimă). Iar pe actorul principal, Anders Danielsen Lie l-am văzut și în filmul francez ”Odiseea lui Alice” (Fidelio, l’odyssée d’Alice, 2014), un film ce l-am văzut prin intermediul Institutului Cultural Francez aici în Timișoara. (o femeie inginer pe o navă, și are actori români. e fain și filmul ăsta)
Blind Date – Un peu, beaucoup, aveuglément! (2015) – Clovis Cornillac
Blind Date e o altă comedie romantică drăguță, tot film francez, despre un matematician și o pianistă, colegi de bloc, despărțiți de un zid subțire între apartamentele lor. Din nou, actori drăguți, frumoși, simpatici, povestea e ușoară, și simplă – și mi-a plăcut îndeosebi că, deși contra așteptărilor, ”Machine” și ”Machin” (așa se ”alintă” cei doi) nu se văd cu adevărat decât la sfârșitul filmului. 🙂 Pe parcurs mai sunt și abordate alte teme minore precum independența familială, talent vs pasiune, șansa unei noi iubiri după văduvie… Nu prea am ce să mai zic. Merge pentru o digestie intelectuală cu puțin efort. 🙂 Nu cred că există o comedie franceză romantică ce să nu-mi fi plăcut. Oamenii aceștia parcă o au în sânge, jur. Ca să nu mai spun că actorii lor au un aer foarte aparte. Ah și muzica din filmul Blind Date e mișto. 😀
Cam asta despre MUBI. Cred că merită investiția și categoric îmi sporește rata de filme la care mă uit lunar (țineți minte că plănuiesc 100 de filme anul ăsta) și din simplul fapt al costului de oportunitate: prefer să nu pierd faptul că am dat chiar și 4.99 EUR/lună, ca să văd filmele recomandate de ei săptămânal. Numai mubine vă doresc!