Etichete sustenabile

Nu sunt sigură că titlul e foarte corect, căci etichetele doar INDICĂ ceva, dar înțelegeți că vreau să mă refer la produse care sunt din surse sustenabile și cum le identificăm. Natura muncii mele mă face să știu astfel de lucruri și uneori să le urmăresc, așa că m-am gândit să le împărtășesc și lumii întregi, cui e curios, desigur. Iar lista e deschisă și contribuțiilor voastre! Nu sunt nimeni să vă spun ce și cum să mâncați, dar în caz că vă interesează, dedic acest articol creșterii conștientizării asupra diverselor tipuri de etichete existente pe piață. NU sunt nutriționist și habar nu am de-astea vegan, raw, organic, bio, sare de Himalaya și alte cele, vorbesc strict despre etichetarea și produsele din comerțul echitabil și sustenabil. (deja mă repet)

Înainte însă de a realiza această listă, trebuie menționate câteva lucruri. În primul rând, veridicitatea acestor etichete nu este 100% de încredere, căci e foarte greu să ai încredere în ceva despre care nu știi exact cum a fost produs, de unde vine și așa mai departe (comparativ, însă, sunt MAI de nădejde). În al doilea rând, nu înseamnă că bieții vânzători din piață nu au ouă bune de la găinile pe care le cresc sănătos în curtea proprie, și nu se fandosesc cu niște etichete sau standarde. În general, tind să dau credit agriculturii tradiționale românești, cel puțin, căci îmi e mai familiară, iar producătorii locali nu produc chiar atât de în masă.

Așadar, mă refer în principiu la producții masive, ale marilor corporații… căci cu toată conspirația îndreptată împotriva lor, au și unele lucruri pe care le fac cât de cât responsabil. Iar un ultim punct pe care trebuie să-l precizez e acela că nu înseamnă dacă ceva vine din comerțul echitabil, este și sănătos. (sursa poate fi din comerț echitabil, dar utilizarea finală a produsului nu înseamnă neapărat că nu merge mai departe procesat ș.a.m.d.) Sau faptul că scrie ”BIO” pe el nu îmi garantează cu nimic că chiar și este, poate fi un standard propriu al companiei, dar asta nu îmi spune mare lucru. Dacă scrie ”Energy Star certified” mă mai gândesc. Înțelegeți? 🙂 Dar vă explic în măsura cunoștințelor mele, nici o grijă. Iar dacă vă uitați un pic pe etichetele produselor pe care le cumpărați, ați fi surprinși să le descoperiți sau… dimpotrivă, să nu le identificați. Eu sunt plăcut surprinsă de fiecare dată când le văd pe etichetă! 🙂 Și deseori prefer produsele acestea contra celor care nu au absolut nici o mențiune despre în ce condiții este produs respectivul item.

img56.png

ISO 14001:2015 – când vedeți această etichetă, înseamnă că există un sistem de management al mediului care a fost verificat și aprobat sub standardele ISO (International Organisation for Standardization). Asta se referă la practici care iau în considerare impactul asupra mediului, (minimizarea acestui impact) utilizarea eficientă a resurselor sau reducerea deșeurilor/ rămășițelor/ maculaturii/tot ceea ce se irosește în urma unui proces de producție. De curând ISO 14001 a devenit ISO 14001:2015, pentru a îmbunătăți angajamentul angajaților și leadership-ul companiilor care iau atitudine în direcția responsabilizării față de mediu.

iso-50001-energy-management.jpg

ISO 50001 – se referă la energie – dacă sub ISO 14001 energia este luată în general (eficientizarea consumului de energie), pentru ISO 50001 se concentrează mai mult pe încurajarea tranziționării către un consum de energie, redus, diversificarea surselor de energie regenerabilă, stabilirea de obiective de reducere a consumului și monitorizarea acestora în timp.

În general, ISO are foaaaarte multe standarde și bineînțeles, nu le știu pe toate. Însă acestea două le-am întâlnit mai des pe diverse etichete. Nu sunt standarde ușor de îndeplinit și de aceea nu mulți producători se sinchisesc de ele. 🙂 Dar nu vă faceți griji, când o companie obține standardul acela, îl va arăta peste tot.

energystar-logo.jpg

Energy Star sau LEED – dacă tot zic de energie, sunt unele produse care au eticheta de Energy Star – asta înseamnă că sunt eficiente dpdv energetic. Acesta e un sistem al Statelor Unite ale Americii, dar nu înseamnă că doar acolo se găsește. De exemplu, la lucru, pe tonomatul nostru de apă avem o etichetă de ”Energy Star” product. Nu se referă doar la produse, ci și la locuințe – împreună cu LEED  – Leadership in Energy and Environmental Design, care e un standard al Consiliului Clădirilor Verzi din SUA, dar din nou, aplicate și în alte țări. De exemplu și în România există consultanți care sunt certificați LEED (am descoperit întâmplător pe LinkedIn) și există și un consiliu al clădirilor verzi din România, Romania Green Building Council – RoGBC. Mai desfășoară activități interesante, am asistat odată la un webinar al lor.

fsc_logo_nou_525753.jpg

FSC – Forest Stewardship Council – există și în România ca Asociația pentru Certificare Forestieră și se ocupă de managementul forestier în mod sustenabil. Asta nu înseamnă că nu taie păduri, ci că le îngrijesc / taie / curăță / replantează responsabil și iau în considerare și factori sociali (e.g. populații indigene) și economici. Nu sunt inginer agronom și nu mă pricep mai mult decât lungul nasului, dar dacă aveți oportunitatea să comandați hârtie de birotică și să fie cu etichetă ”FSC”, să știți că vine dintr-o sursă ok și certificată sau e chiar reciclată, nu din tăieri ilegale sau alte lucruri. Știu că în România se taie ilegal păduri și se defrișează masiv, dar nu despre asta e vorba acum. În general, pădurile FSC nu sunt doar o perdea frumoasă și ”legală” pentru a ascunde despăduriri ”ilegale”, ci sunt administrate și conform guvernământului corespunzător țării în care se află.

rainforest-alliance-certified-seal-lg.png

Rainforest Alliance – Este o altă asociație care împreună cu FSC (că e fondatoare) certifică terenurile forestiere, dar în special fermele agricole, căci acestea sunt cele mai relevante pentru noi consumatorii (au și ceva pentru turism). Asemenea certificări se practică des pentru plantațiile de cafea, ceai, sau cocos. Dacă mergeți la ei pe site, puteți găsi și produsele certificate RFA în România – chiar dacă sunt subproduse ale unor branduri mai mari, ca de exemplu Costa Coffee, care se găsește și la noi.

ecolabel-logo-big.png

EU Ecolabel – Uniunea Europeană are și ea un sistem de etichetare e sistemelor de mediu responsabile în cadrul producției și produselor care respectă asemenea criterii pe întreg ciclul de viață al acestora (de la materia primă la împachetare și transport). Au și certificări pentru zone turistice, puteți vedea câteva statistici aici.

logo-awa-101411.gif

Animal Welfare Approved – în sfârșit și ceva pentru animale, prin acest standard se definesc produsele din carne și ouă care provin din ferme îngrijite la standarde, spun ei, înalte, cu cea mai mare grijă față de animale și mediu. Aici însă cel mai mult încurajez (personal) măcelăriile și fermele locale, pentru că e mai sigur decât să le cumpăr din supermarket. Faptul că am o carmangerie aproape care anunță din titlu ”Carne de la Curtici” mă face să mă încred mai mult într-un produs românesc decât în cine știe ce altceva de la supermarket. La fel și cu brânzeturile și alte cele – avem o lăptărie tot așa, aproape, și se vede că doamnele de-acolo știu ce vând (e o lăptărie mică, dar pur și simplu cunoști că ce vând ele acolo sunt produse de încredere și naturale); de-acolo luăm mereu smântână sau telemea, sunt foarte bune.

msc.gif

MSC – și dacă tot suntem la carne, tot cu Stewardship Council este și Marine Stewardship Council care oferă certificări și programe pentru dezvoltarea și suplimentarea sustenabilă a pescăriilor și în general a crescătoriilor din mări și oceane. Îmi place foarte mult că asemenea organizații nu doar oferă o certificare și gata, ci chiar încearcă să îi angreneze pe producători și consumatori în alegeri mai conștiincioase.

Rspo-TM-EN-SG-6-color.png

RSPO – Certificarea uleiului de palmier sau Roundtable on Sustainable Palm Oil standard se îngrijește de plantațiile de palmieri și practicile prin care este extras uleiul de palmier pentru a fi folosit în cosmetice, ciocolată, combustibili și așa mai departe. Ați crede că nu e nevoie de așa ceva, dar … cam este. De exemplu sunt păduri (deseori virgine și care au o biodiversitate importantă pentru mediu) care se defrișează doar pentru a face loc plantațiilor de palmieri, acestea având uneori loc ilegal pe pământurile indigenilor sau localnicilor. RSPO se asigură de o comunicare efectivă în tot acest lanț de aprovizionare. Dar mai bine citiți voi mai multe, dacă doriți, căci este chiar interesant. 🙂

agricultura ecologica si ue

AE – Agricultură Ecologică – iată că avem și o etichetă românească! Aceasta face parte dintr-un program al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Durabile și evident, precum îi spune numele, contribuie la identificarea produselor care se obțin respectând niște standarde ecologice. (este însoțită deseori și de ”logo-ul comunitar” (?) care indică produse certificate din Uniunea Europeană – probabil nu mult diferite de EU Ecolabel). Cele mai multe asemenea etichete le-am văzut la Billa sau la Auchan, dar e drept că nu prea frecventez supermarket-uri atât de diverse.

Dacă vedeți următoarele etichete, să știți că acestea nu reprezintă nimic legat de sustenabilitate. Omulețul acela ne transmite să ”aruncăm la coș” (și nu pe jos), iar diversele cifre în acel triunghi cu săgeți rotitoare înseamnă categoriile la care produsul poate fi reciclat – dacă e PET, hârtie, metal etc. Dacă la noi s-ar recicla selectiv, ar ajuta la ceva, dar așa, nu prea.

recycle-symbol_318-32031.png recycle-98854_640.png

Cam atât din partea mea, însă dacă sunteți și mai curioși, puteți consulta site-ul Ecolabel Index, care reprezintă o colecție de 463 de etichete responsabile…. adică o grămadă, acoperind o mulțime de industrii. Iar în caz că sunteți ȘI mai interesați, coroborați acestea toate cu un raport WWF al hypermarket-urilor din România și practicile lor în acest sens. Sper că a fost util acest articol. Ne citim curând 🙂

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.