“Am ajuns în oraș și am simțit că am intrat într-o cameră imensă cu multe oglinzi – totul era aproximativ la fel. Un oraș nu lăsat în paragină, dar fără cap și fără coadă. (adică fără viziune) Am vrut să ies din labirintul de blocuri cenușii, chiar noi, impunătoare, dar reci, însă m-am pierdut. Înaintam, dar mi se părea că aveam un deja-vu: am mai trecut pe aici și nu îmi dădusem seama.’’
Așa ar putea începe o poveste urbanistică de groază în orașele care nu își prețuiesc patrimoniul, acolo unde acesta există. Ține de noi ca societate dacă devine un scenariu real sau nu. Nu știu cât de des vă gândiți la patrimoniu, dar în ultima vreme eu am tot reflectat la el din diverse perspective. Hai să-l considerăm drept o moștenire culturală, căci asta și este. Moștenirea unei societăți nu constă doar în copiii acesteia – ci și în locul și stilul în care cresc acești copii, calitatea vieții lor, atât moral, cât și fizic, împreună cu adulții din jur.
Personal, n-aș vrea să lăsăm în urma noastră orașe lipsite de gust, culoare, o oarecare identitate. Mă refer mai mult la clădirile istorice în acest moment, dar putem extinde noțiunea de moștenire și la natură, ecosisteme, biodiversitate, aer curat etc. Pentru mine, elementele de patrimoniu înseamnă gust, estetică, frumos. Elevă spiritul, ochiul, alină mintea obosită. Suntem atrași îndeosebi de ceva ce armonios și interesant. De ce să riscăm să ne pierdem într-o masă gri, anostă, identică? Cu ce credeți că își fac poze turiștii când vin la noi, cu clădirile de birouri sau casele înșiruite? 🙂
Pledez pentru reabilitarea (și eficientizarea) imobilelor cu valoare arhitecturală, mă întristează când văd locuri cu potențial care ajung să fie transformate în… blocuri sau supermarket-uri, dar speranța, zic eu, există. Am văzut astfel de exemple în București (de curând, cu un faimos cinematograf), dar și în Timișoara. Recent, am asistat la o asemenea reabilitare cu ocazia Celebrarii Orașului și am rămas profund impresionată de munca din spate, dar și de frumusețea elementului de patrimoniu.
Palatul Karl Kunz este o clădire istorică în stil Art Nouveau, construită acum mai bine de 100 de ani, de către familia care îi poartă numele – importanți fabricanți de cărămidă în oraș. De-a lungul timpului, clădirea s-a degradat, iar de pe fațada sa, statui reprezentând anotimpurile au dispărut. Ei bine, acum doi ani au fost finalizate lucrările de reabilitare (puteți citi acest interviu aici) care au redat strălucirea și superbitatea de altă dată a ornamentelor și detaliilor de basorelief principale.
Povestea statuilor a urmat datorită unei combinații reușite dintre: pasiunea pentru patrimoniu + voința asociației de proprietari + expertiză meșteri sculptori și constructori + fonduri private + fonduri publice + 2 ONG-uri (Ambulanța pentru Monumente Banat – Asociația Prin Banat, Heritage of Timișoara), nu toate în această ordine, nu toate în același timp. Întâi a fost montată ‘’Toamna” (Phthinópōron) anul trecut, însă pentru asamblarea “Verii” (Theros), s-a organizat un festival restrâns chiar pe strada Palatului Kunz, cu ocazia Celebrării Orașului anul acesta. Creatorul ambelor a fost Attila Nagy, sculptor și restaurator.
Festivalul Theros a fost orientat pe tradiții și meșteșuguri, cu activități deschise tuturor, cu concerte, toate în prezența statuii Theros, care a putut fi admirată înainte de a fi urcată pe fațadă. Montarea a fost făcută într-o după-amiază blândă de duminică, sub ochii a zeci de cetățeni veniți să mărturisească acest eveniment. Nu m-am așteptat sa fiu atât de emoționată, dar a fost un moment simbolic. Am stat toți cel puțin jumătate de oră cu ochii ațintiți către etajul superior al Palatului, acolo unde Vara a revenit acasă. Muzica de harpă ce a însoțit evenimentul parcă ne-a transpus pe toți într-un moment mitic, antic, melodiile fiind interpretate chiar de locuitoarea apartamentului de la etaj, totodată artistă în trupa Inia Dinia.
M-am bucurat că acest eveniment a fost posibil în Timișoara, dar mai mult mă bucură și reabilitarea elementelor de patrimoniu, făcută cu cap și bun-gust, susținute mai ales de locatari. Mi-ar plăcea să învățăm să apreciem mai mult aceste moșteniri importante, care spun o mică poveste din cine suntem sau cum am ajuns aici. Fără lumina patrimoniului, riscăm o negură grotească. Dar… un rant despre imobiliare poate altă dată. 🙂
Ca un ultim îndemn, există o inițiativă și la nivel european, numită HouseEurope! care își propune prioritizarea renovării în detrimentul construcțiilor noi, o puteti sustine aici, au nevoie de 1 milion de semnături pentru a intra în atenția Comisiei Europene.
Închei articolul cu întrebarea din titlu. 🙂
___________________
Deși nu este un articol făcut cu nici o colaborare, menționez totuși detaliile legate de organizare de pe pagina festivalului:
Festivalul THEROS – festival de patrimoniu, muzică și comunitate este organizat în cadrul proiectului Patrimoniu reîntregit, inițiat de Asociația Prin Banat, vizează redescoperirea și revitalizarea unor fragmente importante ale istoriei și patrimoniului Timișoarei. Prin cercetări, colaborări interdisciplinare și intervenții artistice, proiectul aduce în atenția publicului povești și simboluri uitate, oferind comunității ocazia de a se reconecta cu trecutul său vizual și cultural. Montarea statuii Theros este o etapă importantă în reconstituirea ansamblului celor patru anotimpuri care odinioară împodobeau Palatul Karl Kunz.
Proiect finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte
Festivalul THEROS are loc în cadrul proiectului Patrimoniu reîntregit, derulat de Asociația Prin Banat, ca inițiativă comună a proiectelor asociației Heritage of Timişoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat
Parteneri: Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Asociația de proprietari Bulevardul 3 August 1919 Nr. 3, Librăria Cărturești Timișoara, Asociația de la 4, Asociația Civic Access, Asociația pentru Capacitatea Abilităților Speciale
