Cum hlizesc ochii ca niște nasturi negri pe Facebook când apuc, uneori îmi sar în evidență anumite lucruri. În ultima vreme am tot văzut oameni întrebând pe alți oameni … ce să mai citească? Voia lumea recomandări de cărți cât cuprinde! 🙂 Apăi eu nu pot să le cuprind pe toate într-un ”comment”, și ce egoist ar fi asta? Așa că m-am gândit că cea mai bună idee e să vă împărtășesc aici lista mea de lectură pentru 2016. Poate vă inspiră unele lucruri, am încercat să le grupez într-o oarecare logică. N-o fi eu cine știe cine, dar cred că am o oarecare doză de spirit în alegerile pe care le fac. 🙂
Am încercat să diversific lista pe cât posibil, am ales autori suedezi, autoare africane, un sfert din cărți sunt scrise de femei, (un procentaj bun față de cât citeam eu, de fapt, de autoare femei – prea puțin), trei pictori, doi români (dacă știți ceva românesc mișto, aștept) e mai multă beletristică, dar nu am uitat nici de mâncarea predestinată minții și sufletului.
De asemenea, trebuie să știți că nu sunt guru în ale literaturii deloc. Am de recuperat la clasici multe, după cum veți vedea în următoarele, și cu cărțile ”moderne” nu mă prea înțeleg mereu, pentru că nu le prioritizez. Așa că poate mă ajutați voi la partea aceasta 🙂 Îmi place să citesc, însă, și ați văzut că dacă îmi trece prin mâini o carte bună, vă scriu despre ea. Unele le citesc în engleză, altele în română, după caz, unele le am, pe altele trebuie să le comand / găsesc alternative, le pun cum le-a lăsat Domnu să le trec. Dar să chiar să trecem odată la fapte!
Beletristică, mai tristă ori mai ferice, mai clasică
- Harper Lee – Să ucizi o pasăre cântătoare – To Kill A Mocking Bird (pe asta o citesc acum, îmi place mult!:))
- Selma Lagerlöf – Împăratul Portugaliei – The Emperor of Portugallia – știați că suedeza Selma a fost prima femeie din lume care a luat premiul Nobel pentru literatură în 1909? 🙂
- Selma Lagerlöf – Ierusalim – Jerusalem – și dacă ați auzit vreodată de Nils Holgersson … ea e! 🙂
- Hjalmar Söderberg – The Serious Game – Jocul Serios – o romanță neconvențională:)
- Jonas Jonasson – The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out of the Window and Disappeared
- Per Olov (PO) Enquist – The Visit of the Royal Physician (Livläkarens besök)
- NoViolet Bulawayo – We need new names – scriitoare din Zimbabwe
- Anne Frank – Jurnalul lui Anne Frank
- Jean Paul Sartre – Nausea – Greața (asta e și puțin filozofică, doar vorbim de Sartre aici, dar o pun totuși la beletristică)
- Aldous Huxley – Brave New World – distopie, uuuu
- Charles Dickens – Marile Speranțe – Great Expectations
- Charles Dickens – A Tale of Two Cities – Poveste despre Două Orașe
- Lev Tolstoi – Război și pace – War and Peace
- John Fowles – Magicianul
- Margaret Atwood – The Handmaid’s Tale – Povestirea Cameristei – o altă distopie
- George Orwell – 1984 – nici pe-asta n-am citit-o ÎNCĂ 🙂
- Chimamanda Ngozi Adichie – Americanah – autoare Nigeriană
- George Eliot – Middlemarch
- Herman Melville – Moby-Dick (teoretic pe asta am citit-o … dar când eram mică, nu am priceput nimic, vreau să o recitesc)
- Vladimir Nabokov – Pale Fire
- F. Scott Fitzgerlad – The Great Gatsby – Marele Gatsby (nu am citit decât Cei frumoși și blestemați de Fitzgerald)
- Marcel Proust – In Search of Lost Time – În Căutarea Timpului Pierdut
- James Joyce – Ulysses – Ulise – asta se spune că e o provocare 🙂 Vom vedea!
- Gabriel Garcia Marquez – One Hundred Years of Solitude – Un veac de singurătate
- Gabriel Garcia Marquez – Dragoste în vremea holerei – Love in the time of cholera
- William Faulkner – The Sound and the Fury – Zgomotul și Furia – cică e genială cartea asta:)
- Virginia Woolf – To The Lighthouse – Farul
- Virginia Woolf – Mrs. Dalloway
- Umberto Eco – Name of the Rose – Numele trandafirului
- Elif Shafak – Bastarda Istanbulului
- Ayn Rand – The Fountainhead
- Paul Gauguin – Noa Noa și alte scrieri
- Salvador Dali – Jurnalul unui geniu
Mai ”Moderne”
Vedeți … cam puțini la ”Moderne”. 🙂
- Graeme Simsion – The Rosie Project – Proiectul Rosie – e din 2013 asta și subiectul pare unul drăguț – tot o romanță, dar comică
- Sarah Waters – The night watch – Veghea – război și patru tineri londonezi care nu prea ”intră” în peisaj
- Lauren Groff – Fates and Furies – zice că iubire, artă, emoțională carte 🙂
- Dave Eggers – The Circle
- Gabriel Liiceanu – Ușa interzisă
- Sabin Bălașa – Deșertul Albastru
Filozofie, Economie, Știință sau așa ceva
Mi se pare că sunt în urmă rău și cu oamenii care au pus bazele marilor cercetări psihologice, filozofice, științifice etc. în lume aceasta, dar și cu noutăți / abordări diferite în economie sau tehnologie. (mai puțină tehnologie, de fapt) Așa că ce să vă spun … încerc să cârpesc și eu sacul ăsta lung al minții cu ce pot. Am tot citit în 24 de ani … dar nu știu ce tot am citit. Adică știu, dar nu aveam eu pe atunci idee cum să mă ghidez.
- Platon – Republica
- Sigmund Freud – Civilization and its discontents
- Friedrich Nietzsche – On the Genealogy of Morals
- Immanuel Kant – Pure Reason Critique
- Ayn Rand – Atlas Shrugged – am citit despre asta că e o carte grea, dar greu nu înseamnă imposibil
- Simone de Beauvoir – Second Sex – feminismul în stadiul incipient 🙂 o adevărată pionieră în mișcarea feministă, această Simone
- Voltaire – Candide, ou l’Optimisme (We must cultivate our garden)
- Franz Kafka – The Metamorphosis (Man is an insect)
- Clarissa Pinkola Estes – Women Who Run With The Wolves: Contacting the Power of the Wild Woman
- Conosuke Matshusita – Leadership
- C.K. Prahalad – Comoara de la baza piramidei – nu e vorba despre bogați ci despre … chiar săraci și cum abordăm sărăcia (nu, filantropia nu pare să fie o soluție)
- Julian Allwood and Jonathan Cullen – Sustainable Materials (With Both Eyes Open) – trebuia și ceva cu sustenabilitate, nu se putea:P Asta am luat-o de pe blogul lui Bill Gates.
- Clayton Christensen – The Innovator’s Dilemma: When New Technologies Cause Great Firms to Fail
- Peter Drucker – Innovation and Entrepreneurship
- Charles Eisenstein – Sacred Economics
- Nassim Taleb – Antifragile: Things that gain from disorder
- Thomas S. Kuhn – The Structure of Scientific Revolutions
- Richard Dawkins – The Selfish Gene
- John Medina – Brain Rules
- Al Ries and Jack Trout – Positioning: The Battle for Your Mind
- Christopher Ryan, Cacilda Jetha – Sex at Dawn
Spiritualitate și Dezvoltare Personală (hâc!)
Să lămuresc un lucru: îmi displac oamenii precum Robin Sharma, John Maxwell etc. cu leadership-ul și coaching-ul lor și NLP și alte prostii similare de dezvoltare personală. Nu cred în ele, părerea mea e că sunt făcute să ia ochii și banii oamenilor. Și cam atât. Cu toate acestea, din cauza unor ”autori” ca ei, nu e corect să primească toți stigmatul acesta. Așa că am încercat să aleg pe sprânceană cărți mai de Doamne-ajută de creștere personală și spiritualitate indiană – asta pentru că sunt curioasă despre filozofia lor și îl citisem pe Krishnamurti în Facultate și mi-a plăcut. Sper că următoarele cărți nu mă vor dezamăgi la partea asta și nu se vor dovedi a fi porcării. 🙂
- Herman Hesse – Siddhartha
- Nisargadatta Maharaj – I Am That
- Krishnamurti – Eliberarea de necunoscut (și pe asta am citit-o și mi-a plăcut, dar tot acum câțiva ani și nu am apucat să o diger bine, așa că o voi reciti)
- Eric Hoffer – The True Believer
- David Allen – Getting Things Done
- Rich Horwath Deep Dive: The Proven Method for Building Strategy, Focusing Your Resources, and Taking Smart Action
- Ernest Becker – The Denial of Death
- Daniel Gilbert – Stumbling on Happiness
- Chris Prentiss – Zen and the Art of Happiness
- Leslie Jamison – The Empathy Exams
- Novak Djokovic – Serve to Win (pentru că îmi place băiatul și sunt curioasă)
Sunt un pic mai multe decât 60, dar dacă reușesc să citesc 60 din acestea voi fi mulțumită. Și oricum lista e flexibilă, posibil să nu îmi placă unele și să le abandonez (deși cu greu pot face asta, că nu îmi plac lucrurile neterminate :)) ). V-au plăcut ceva sugestii din această listă, cum vi se pare? Dacă vreți să mă ajutați cu alte recomandări, cu dragă inimă primesc. 🙂
A Tale of Two Cities o am si eu pe lista. O carte despre care am auzit ca ar faina e Modern Romance de Aziz Ansari 😀 . Spor la citit! A, si The Rosie Project am citit-o si mi-a placut mult, are si continuare: The Rosie Effect :).
Hey Anca! 😀 Da, Modern Romance am auzit si eu de ea… o sa o caut 🙂 Citisem un articol despre si mi s-a parut interesanta! Multumesc 🙂
Hey, daca citesti To Kill A Mockingbird, trebuie sa citesti si continuarea, care a aparut anul trecut! 😀 To Kill A Mockingbird e una din cartile mele preferate si simt ca si Go Set a Watchman va fi touching (inca nu am facut rost de ea).
Legat de idei de carti, se pot obtine de pe reddit. Este un challenge de a citit 52 carti (https://www.reddit.com/r/52in52), cate o categorie pe luna, 4 din fiecare categorie si se voteaza cele 4. Asa dai de carti cat mai diverse 😀
Si eu am citit Cei frumosi si blestemati, in liceu, din cauza ca se facea referire la ea in Gossip Girl :))
Legat de non-fictiune, eu as vrea sa citesc Thinking, Fast and Slow de Daniel Kahneman. Am auzit lucruri bune despre ea 🙂
Mi-ar placea sa vad ce parere ai despre carti! Daca vrei, poti sa iti faci cont pe Goodreads si sa le dai rating-uri, dupa ce le citesti, si sa vezi ce mai citesc prietenii tai.
Citesti doar carti sau si e-books?
Ceau Andreea 😀 Nu stiam de continuarea To Kill A Mockingbird sincer, dar uite tocmai am cautat-o si wow, Scout as an adult, vreau! 😀 Clar o adaug!
Stii de ce nu prea particip in reading challenges? Chiar nu vreau sa par snoaba, dar imi place sa decid singura ce carti vreau sa citesc si cand, fara sa ma simt ca oala sub presiune. Dar de inspirat, ma inspir de oriunde, recomandari, liste ale publicatiilor, sunt abonata la books express newsletter si mai imi vin titluri si de la ei .. diverse:)
Nu mai stiu cum am pus mana pe Cei frumosi si blestemati, dar nu stiam ca sunt referiti in Gossip Girl:))) Insa … nu ma mira, e tot aristocratie aproape decadenta si jocuri de dragoste stupide.
Am cartea Thinking Fast and Slow, dar inca nu am citit-o – si eu am auzit lucruri bune despre ea, de aceea am si cumparat-o:)
Despre carti in general sau la ce te referi cand spui „ce parere am despre carti”? Ma mai bate lumea la cap sa imi fac cont pe Goodreads.. nu stiu ce sa zic. Inca nu m-am convins 😛 😛 😛 Poate ma convingi tu!
E-books as citi daca as avea un e-reader, dar nu am, mai citesc carti in format PDF cand am timp, dar nu des, pentru ca nu imi place formatul deloc. 🙂 Cred ca o sa investesc intr-unul curand, cu toate ca prefer oricand formatul fizic.
„Du-te sa pui un strajer” nu e tocmai o continuare, ci mai degraba un prim manuscris al romanului care a devenit apoi cunoscut sub numele „Sa ucizi o pasare cantatoare”. Un prim manuscris care dezamageste in loc sa incite. Un prim manuscris pe care Harper Lee nu l-ar fi vrut publicat, prim manuscris care nu se bucura de indrumarile lui Truman Capote. „Du-te sa pui un strajer” e o carte slaba, dezamagitoare de-a dreptul daca ai citit mai intai „Sa ucizi o pasare cantatoare”. Goodreads e foarte util datorita recomandarilor pe care ti le prezinta in functie de cartile citite sau in functie de cartile pe care vrei sa le citesti.
Ceau, Adi! 😀 Multumesc pentru comentariu si lamuriri. O sa o citesc oricum, macar cat sa stiu ca am facut-o si pe asta. 🙂
Apreciez sugestia pentru Goodreads… sunt deschisa la a ma gandi la asta! Daca ai si altele, sunt binevenite.
Nu stiu cum e cu continuarea, buna sau rea, for the sake of closure, tot trebuie sa o citesc! :))
E adevarat ca e destul de intens challenge-ul, dar cel putin pe mine m-a facut sa ma straduiesc sa citesc, chiar si cate putin, aproape in fiecare zi. Sunt in urma cu vreo carte, dar tot e ok 🙂 Simt ca ma face sa ies din zona de confort. De exemplu, o sa citim comic books la un moment dat! Nu cred ca m-as fi apucat sa citesc eu, din senin, comic books, chiar daca imi plac supereroii. As alege sa ma uit la filme, mai degraba. Cat despre alegerea cartilor, am votat si eu ce sa citim si majoritatea din cele care s-au ales pana acum erau carti din marele meu to-read list.
Mi-ar placea sa vad ce parere ai despre cartile pe care le citesti (rating, sau chiar review, daca merita :))). De asta am mentionat Goodreads; poti da „stele” la carti, poti sa vezi ce prieteni au mai citit ce ai citit si tu, sa va comparati gusturile. Si da, intr-adevar, primesti recomandari interesante. Eu am abuzat atat de mult de recomandarile lor incat slabe sanse sa mai primesc vreo recomandare care sa ma intereseze :)) (tot ce m-a interesat am adaugat deja in to-read list).
Si eu prefer formatul fizic 🙂 e dragut si cu e-reader, e mai compact. In ultima vreme, ascult audiobooks in timp ce fac alte lucruri ce nu necesita concentrare; e o alta idee ca sa citesti mai multe carti 😀 Dar functioneaza bine doar daca e usor de urmarit (tinand cont ca iti fuge gandul mai repede cand asculti) sau daca ai o concentrare foarte buna.
Teoretic, cu obiectivul de 60 pe care îl am pe an, și eu cam tot o carte pe săptămână trebuie să citesc. Și eu sunt un pic în urmă cu două sau trei cărți cred, dar faptul că am conștientizat asta mă impulsionează să găsesc strategii / feluri în care pot optimiza timpul pentru citit.
Bine, bine, îmi fac cont pe Goodreads!! 😛 Să vedem ce-o ieși.
Legat de audiobooks … nu cred că aș avea răbdare. E unul din motivele pentru care nu ascult nici podcast-uri. În sensul că nu am nici o activitate în timpul săptămânii în care să mă pot concentra suficient încât doar să….ascult. 🙂 Poate ar fi un exercițiu bun pentru ”active listening”, totuși, în viața de zi cu zi.
Tu ai e-reader? De care – ești satisfăcută de el?
Eu am un Amazon Kindle D01100 mai vechi, de prin 2011, cred. Nu are touch screen, asa ca e destul de anevoios de folosit, mai ales daca vrei sa navighezi pe Internet sau sa scrii. Strict pentru citit, e f bun 🙂 Dar o editie mai noua (cum ar fi Paperwhite), cu touchscreen, ar fi grozava! 😀 Usor de navigat, se incadreaza chiar si cu Goodreads, are lumina proprie si nu e nevoie sa tii becul aprins.. pretty cool 😀
Pai eu, de exemplu, ascult audiobooks cand spal vase, sau fac ceva de mancare, sau mananc, sau fac curat :))
Am vazut editia Paperwhite… nu-i tocmai ieftina, dar poate reusesc sa mi-l iau curand. 🙂 Tot Amazon Kindle planuiesc, desi sunt pe emag tot felul de alte e-reader-e… parca tot in Kindle am incredere!
Intr-adevar, nu e tocmai ieftina… :)) De asta ma multumesc cu editia pe care o am. Daaar, daca planuiesti sa iti iei unul acum, merita sa il iei pe unul dintre cele mai recente, ca sa te bucuri din plin de toate feature-urile 😀
Multumesc, cand o voi face, voi scrie despre asta:P Tare mi-e ca o sa-mi placa… mie, atehnoloaga :))
Să știi că și eu sunt cam pe niciunde cu marii clasici, poate doar la clasici români stau bine 🙂 Simt și la tine o ușoară tendință de a te justifica, o am și eu uneori, însă încep să cred că n-are sens. Adică da, cărțile respective sunt valoroase, însă citind începi să îți formezi anumite gusturi. Iar uneori gusturile tale sau direcția înspre care mergi cu lecturile nu coincide neapărat cu romanele clasice.
Am început să devin mult mai selectivă cu ce citesc. Cred că nu-i suficient ca o carte să fie apreciată de toată lumea, să îi fie recunoscută valoarea literară, să… etc. Trebuie să îmi chiar stârnească interesul cu ceva și să mi-l mențină. Mai am și eu de exersat arta de a mă opri din citit dacă nu îmi place, arta de a renunța :)) E tare greu.
Cam 50 de cărți mi-am propus și eu să citesc, dar nu mi-am stabilit titlurile. Oricum, am o listă de peste 200 de cărți în așteptare :)) Dacă nu ai ajuns încă pe Goodreads, îți recomand și eu, de data aceasta pentru listele și listuțele pe care ți le poți face acolo (,,rafturi”) – citite, de citit, în curs de citire, abandonate, preferate, etc. Am tot ezitat și eu să îmi fac un cont acolo, dar mă bucur că am făcut-o. E un fel de IMDB al cărților. Mi-e foarte ușor să țin evidența cărților acum, să nu uit de ele. Și e foarte fain că poți găsi și titluri mai puțin cunoscute, autori mici, aproape anonimi, dar care au vreo nuvelă scurtă drăguță etc. Tot felul de comori 🙂
M-a convins o cititoare să îmi fac cont pe Goodreads și am, darrr … nu îl folosesc aproape deloc. 🙁 Eu am propriul meu spreadsheet cu cărțile (știi…Fata cu Excel-uri:P) pe care le citesc, recenziile pe care le-am scris și cum mi le-am planificat… de aceea e mai dificil să văd o valoare adăugată la Goodreads – în afară de faptul că văd tiluri noi. Aia e ok. 🙂
Asta cu justificatul…. ai dreptate. Dar ideea e că eu vreau să le citesc și dacă nu mă stârnesc, tocmai pentru a căpăta o altă perspectivă. Să pot să nu fiu de-acord cu ceva. De aceea mi-e și greu să renunț la ceva dacă nu-mi place. Poate în timp o să ajung la concluzia că nu merită, momentan e greuț. 😛 Ce e însă și mai greu e să țin pasul. Sunt în urmă cu vreo jumate din cărțile pe care trebuia să le citesc până acum și trebuie să-mi recalibrez un pic focusul. 😀 Aș fi curioasă de lista ta din Goodreads – cum să te caut?
Hihi, a stat și contul meu vreun an singurel și părăsit înainte de a-l folosi :))
Daa, tu ești foarte organizată cu Excel-urile, m-am convins. Eu înainte aveam doar liste în word și mă gândeam și eu că nu am nevoie de altele, dar parcă e mai dinamic pe Goodreads. Totuși, tind să cred că ești mult mai organizată cu Excel-ul :))
Uite-mă: https://www.goodreads.com/user/show/48339057-iulia-marc 🙂
Asta funcționează pentru mine, dar de ex vorbeam cu un prieten azi și îmi spunea că el încearcă să facă totul mintal, să aibă listele în mintea lui și să le ”bifeze” de-acolo. Așa că …. whatever tickles our pickles :)) Ți-am dat add! 😀