Orașul meu de suflet, Timișoara

Dacă nu aţi ştiut până acum, eu sunt din Timişoara. Timişoara e oraşul meu de suflet, şi deşi îl uram când eram mică – îl consideram şi eu … mic – cu timpul mi`am dat seama că rădăcinile mele întotdeauna vor fi aici şi că la bătrâneţe, dacă oi mai fi pe`atunci, vreau să vin înapoi la mama mea Timişoara să mor, în cazul în care o să mă stabilesc în străinătate într`un viitor apropiat. Zău că îmi place Timişoara, atât vizual, cât şi spiritual. Probabil că mai există şi alte oraşe minunate, ba chiar mai mirobolante decât EA, dar pe mine asta nu mă interesează. Odată ce seva mea se trage de aici, nu simt că aş aparţine altui loc. Oamenii din Timişoara … ce să spun, oameni şi oameni întâlneşti peste tot. 🙂 Mai dai peste un nesuferit, peste un politicos, peste un prost etc. Timişoara e şi un oraş multicultural, aici funcţionează trei teatre de stat: român, german şi maghiar. Aici întâlneşti oameni de toate religiile şi uneori, de prin alte culturi, că mai vezi câte un negru pe stradă sau câte un asiatic. ( veniţi la studii, în majoritatea cazurilor ) Nu e un oraş extraordinar de mare. În comparaţie cu Bucureşti, aş spune chiar că e mic. Atât de mic încât există fenomenul pe care eu îl numesc „toată lumea se cunoaşte cu toată lumea”, lucru ce nu reprezintă întotdeauna un avantaj. În comparaţie cu alte metropole …eh, mai bine nu compar. 😀 Daaar, pentru că fără o imagine, nu vă puteţi face o idee completă, o să vă arăt câteva locuri importante din oraş. Pe`aici i`am dus pe tinerii de la Summit, dar s`a cam stricat vremea, şi nu am reuşit să fac poze şi celorlalte puncte turistice.


Încep cu Piaţa Unirii. Eterna Piaţă a Unirii … cea mai veche din Timişoara. Construită în stil baroc, Piaţa Unirii adăposteşte, pe de o parte, Domul Romano-Catolic, iar opus, Catedrala Ortodoxă Sârbă ( că tot ziceam de interculturalitate ).

În centru se află Monumentul Sfintei Treimi, sau Statuia Ciumei, şi aminteşte de epidemia de ciumă ce a lovit oraşul nostru acum o sută de mii de ani. ( glumesc, sunt vreo 3-4 sute de ani, cred ) Statuia cică a fost construită la Viena şi adusă la noi pe Dunăre, Tisa, până la Bega. Bega îi canalul care trece prin Timişoara, dacă nu ştiaţi.

De menţionat şi că aici „zac” Palatul Baroc, Casa cu Lei, Casa Brück, o fântână cu apă … da` pe care nu prea le`am pozat, am fost neinspirată, din păcate. În „Unirii”, cum îi spune lumea, se găsesc o grămadă de localuri, baruri şi băruleţe care mai de care. Vă spun aşa, ce`mi vine în cap acum: Irish Pub ( aici îmi mai petrec eu câteodată veacurile cu nişte prieteni ai mei băieţi ), Bierhouse, Bunker, Van Graph, Aether, Papillon ( Papi ), Cafe Cuza ( asta e în clădirea fost hotel Trompeta, unde şi`a petrecut Al. I. Cuza ultimele două zile înainte de abdicare ), Time, Funky şi nu mai ştiu. Oricum, fain loc. Aici se ţin uneori concerte, şi, în general evenimente ale ONG`urilor, târgul de Carte Gaudeamus în fiecare lună mai a anului, ş.a.m.d. Se numeşte Piaţa Unirii pentru că în 1919, trupele armatei române au desfăşurat o paradă militară aici, urmând ca în următoarea zi să se unească Banatul cu Regatul României. ( în imagine, Palatul Baroc )


Din Piaţa Unirii trecem în Piaţa Libertăţii, un alt locşor emanând istorie. 1848 a cam fost anul revoluţiilor în Europa, aşa că nici Imperiul Habsburgic nu a scăpat de o revoltă a maghiarilor. Aşa că se dau lupte între ei şi austrieci, şi Piaţa Libertăţii poartă numele libertăţii pentru că aici au crezut ungurii că au înfrânt. Din păcate sau nu, trupele imperiale au înăbuşit răscoala lor ( şi cele din Transilvania ), iar Piaţa Libertăţii a redevenit Piaţa Eugen ( prinţul Eugeniu de Savoya ). În poză vedeţi Primăria Veche, acum clădirea Direcţiei Agricole şi a Facultăţii de Muzică, precum şi statuia Fecioarei Maria din centrul pieţei, construită tot în amintirea ciumei.

Mai observaţi şi Casa Armatei, unde se zică că locuia prima iubire a lui Beethoven, Jeanette d’Honrath, soţia comandantului cetăţii Timişoara.


Mergem noi frumos spre „pasajul” Alba Iulia, care face legătura între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Victoriei sau Operei. E mai mult un spaţiu comercial, aici se află şi Fântâna Prieteniei, un cadou din partea oraşului german Karlsruhe, simbol al prieteniei dintre cele două oraşe. Merită să te uiţi puţin în sus la arhitectura clădirilor din stânga şi din dreapta.


Ajungem imediat în Piața Operei. Aici s`au strâns oamenii la revoluţie, în decembrie `89. Tot aici mă opresc și eu, dar voi continua cu partea a II`a mâine. 🙂 Fiţi pe fază !

0 comentarii

  1. dacă Timişoara ţi se pare mică şi că există fenomenu’ de „tătă lumea ştie pe tătă lumea” ar trebui să vii la noi în Ardeal să vezi:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.