Cum ar fi … dacă aș fi vânzătoare ? Întrebare întrebătoare. :))
Exercițiu de imaginație.
În principiu, urăsc vânzările și tot ce implică ele – să-l convingi pe client că are nevoie de produsul ăla, să i-l bagi pe gât, dacă poți. Say what ? Thanks, but no, thanks. Bine, știu că vânzările nu implică doar asta, dar generalizez, bineînțeles. Suntem în imaginația mea acum.
În primul rând, refuz să vând ceva în ce nu cred, cum ar fi … pastile de slăbit sau produse de proastă calitate. Dacă aș vinde ceva, aș vinde ceva bun.
Apoi, nu aș folosi ”orice mijloace” ca să-mi ating scopul, adică acela de a vinde. Nu mă duc la cei săraci să-i vrăjesc să cumpere ceva ce e prea scump pentru ei și evident, poate inutil. Nu m-aș duce nici la cei disperați să scape exact de lucrul pe care vreau eu să-l vând, cumva încercând să-i fac să recidiveze. Nu vreau să folosesc psihologia, să manipulez omul doar ca să cumpere, să cumpere, să cumpere.
Nu aș încerca să îmbrac produsul pe care-l vând într-o altă imagine decât este, adică să-l supraevaluez – reclama. Îl prezint așa cum este, fără împopoțonări.
Ar fi trebuit să precizez asta întâi, dar mneh … nu aș utiliza natura feminină pentru a duce la capăt o vânzare. Sună amuzant, probabil, să mergi cu cămașa deschisă la sâni când vrei să închei un contract, dar eu aș avea o mână fermă și un zâmbet deschis. Dacă nu-i suficient .. mna, ghinion. Oricum nu-s dotată la sâni, n-ar merge așa, dar dacă aș avea, zic, nu i-aș folosi. Nu m-aș folosi pe mine ca obiect să vând un alt obiect. Pentru ce ?
Cam atât cu NU-urile.
Totuși, ce-aș face, ca persoană de vânzări ? În condiția în care aș vinde ceva în ce cred, aș fi foarte sinceră și flexibilă cu clientul, recomandându-i cu încredere produsul respectiv. Mi-aș folosi și șarmul inexistent, zic eu, vizibil, zic alții, mă rog, zic tot eu, l-aș numi ”simpăticie”, pentru că, trebuie să recunoașteți, sunt a naibii de simpatică ! De ce aș face asta ? Pentru a detensiona atmosfera, normal. Acuma … dacă un client e mitocan, pervers, nesimțit, tupeist, idiot și așa mai departe, nu m-aș enerva. Dar deloc. Ori l-aș face să-mi simtă … furia :)) ori aș rămâne enervant de calmă și de ironică. Nu permit nimănui să-și bată joc de mine. Iar dacă asta înseamnă că nu se încheie vânzarea, ei bine, îmi pare rău să o spun, dar nu se încheie. Altceva ce-aș mai pune în aplicare: aș fi amabilă, încercând să îndrum clientul spre ce ARE NEVOIE, nu spre ce vrea Stan Pățitu să aibă nevoie. Și dacă n-are nevoie de produsul meu, nu o să fac din asta o tragedie. ”Target-urile” mă lasă rece, mai rece decât mă lasă orice tip de care nu-s atrasă. Aș negocia, desigur, dacă situația ar cere-o, dar atât în favoarea mea, cât și a clientului. Și aș sta cât mai puțin în picioare, e horror să-i ceri cuiva să stea 8-10-12 ore în picioare. Aș alterna statul jos cu statul în picioare, e mai echilibrat, cred.
Bun, deci asta-i. Deocamdată, când mă gândesc, mi-ar plăcea să lucrez, spre exemplu, la un magazin de pantofi, să vând pantofi. Și nu la orice magazin, dar la Deichmann. Îmi plac pantofii Deichmann, că au mărimi 41 pe care pot să le port, eu având între 40 și 41 și sunt confortabili și de calitate. Majoritatea pantofilor sunt ”chipeși” și chiar cu tocuri foarte înalte, oferă o stabilitate acceptabilă. Varietatea e și ea destul de mare … deci da, categoric mi-ar plăcea să vând pantofi. Mai ales că am și eu câteva perechi cumpărate, pe care le port cu mare drag. Dacă aș fi vânzătoare într-un magazin de pantofi, cred că aș pune condiția să pot purta pantofii care-mi plac, măcar la serviciu – așa aș face și reclamă. În rest … mă mai gândesc.
În concluzie, dacă aș fi vânzătoare, în lumea noastră, aș fi una foarte proastă și pe cale să fiu concediată, de asemenea. :))
Un nu categoric si din partea mea. Dar nu neaparat din motivele enumerate de tine, ci pentru ca nu ma vad facand altceva decat profesia actuala. Totusi, ca exercitiu de imaginatie, poate as accepta sa lucrez intr-o parfumerie sau un magazin de cosmetice. Nu stiu cum as reactiona in cazul in care as fi abordata de clienti tupeisti, necivilizati, mitocani, perversi… Ma tem ca as fi rapid concediata.
Mmmm, parfumerie, da !! 😀
Da păi nu e visul meu să fiu ”sales consulting”, ci făceam doar un exercițiu, pentru că mă văd făcând cu totul alte lucruri. Care îmi plac, bineînțeles.
Hmmm, Nice ! Deci să înțeleg că îți place, totuși, job-ul tău ? 😀
Misce, mama lucreaza ca vanzatoare la un magazin cu haine de gala, majoritare fiind costumele pentru barbati. Trebuie sa iti spun ca exercitiul tau de imaginatie o descrie foarte bine. Nu incearca sa vanda o haina doar pentru ca trebuie, chiar indruma clientii si eventual le spune daca nu le sta bine, evident dandu-le o alternativa, poate un alt model de costum le-ar veni mult mai bine, si in general se pricepe. Le spune care sunt minusurile si plusurile fiecarui model, iar pe mitocani ii expediaza rapid din magazin :)) am asistat o data la asa ceva, a fost grozav! :)) Cu toate astea, sediul lor de acolo face vanzari mai bune decat alte sedii din alte locuri ale orasului, mama nu e concediata ci, dimpotriva, e angajatul cel mai de incredere 😛 Nu stiu cum se explica, probabil un client care a fost indrumat sincer, i s-a spus ca produsul nu i se potriveste, apreciaza si revine si alta data sau e dispus sa incerce mai multe modele… avand siguranta ca nu i se baga pe gat un produs. Deci, eu cred ca nu ai fi chiar asa teribila ca vanzatoare 😀
Si acum, musai sa adaug laude, Deichmann a devenit singurul loc din care imi cumpar incaltaminte. Caci pot merge acolo, au zeci de modele, multe frumoase, probezi cate vrei si decizi in liniste, fara presiune. Iti iei cutiuta si mergi la casa 😀 E un rai! :)) Plus ca sunt si calitate, eu mereu aveam probleme cu incaltamintea, ca ma jeneaza in general, la ei mai gasesc modele care imi fac mai putine probleme 🙂 Grozav, grozav! 😀
Hehe, înseamnă că da, mama ta este chiar o vânzătoare bună. Am uitat și eu să adaug asta cu ”îndrumări pentru măsura clientului”, adică n-o să-i vând vreunei grase, să zicem, o rochie ca să pocnească pe ea …
Daaa, Deichmann ! Nu vorbesc prostii 😀 Acum îmi imaginam cum ar fi să mergem la cumpărături de pantofi împreună :))) 😛
Domnisoara, imi dati si mie o paine? Mai bine… niste lapte. Ba nu, cred ca vreau cafea. Inmulteste asta cu 10-15 astfel de clienti pe zi si zi-mi rezultatul :))) nici eu nu as fi un bun vanzator. De aia fug de munci ca agent de vanzari. No way!
Manuel, eu cred că ăștia sunt excepții, clienții de-aceștia nehotărâți. Și să știi că aș avea răbdare, pentru că am trecut și eu prin faze de-astea ca și client, și mă bucuram mai mult să mi se acorde încredere și nu dispreț pentru că mă răzgândesc în 2 minute. 😛
Cea mai nasoala parte a vietii de om care vinde lucruri este ca, pana la urma tot ajungi sa privesti fiecare om ca fiind un client, indiferent de relatia ta cu el.
Si oricum ajungi sa fii in stare s-o vinzi atat pe mama cat si pe tata.
Sunt unii care sunt facuti pentru asta.
Sunt de-acord că există unii oameni făcuți pentru asta. Eu am concluzionat că nu sunt. 😀
Ar fi foarte probabil, într-adevăr, să fii concediată dacă ai lucra în domeniu 😛 Dacă e vorba de vânzător de magazin, pe mine m-ar dispera clienţii cu întrebări de genul: „dar portocalele astea sunt dulci?”. Unu la mână, că poate mie nu-mi plac portocalele şi nu gust toată marfa din magazin şi doi la mână, tu chiar vrei să crezi că eu îţi zic dacă-s acre şi să rămân cu ele acolo? Nu, serios acum 😛
„[…] să îndrum clientul spre ce ARE NEVOIE, nu spre ce vrea Stan Pățitu să aibă nevoie.” – eh, cu asta e mai greu, pentru că tu, ca să vinzi, trebuie să-ţi convingi clientul că are nevoie de produsul tău, să-i şi creezi nevoia. Sunt o groază de produse inutile pe piaţă, care se vând tocmai datorită tehnicilor ăstora de vânzare 🙂
Dar, oricum, din lucrurile în care am văzut eu că eşti implicată, nici nu trebuie să intri în vânzări, nu-ţi face griji 🙂
Păi nu, Miss I. la asta cu nevoia m-am referit că nu i-aș vinde și o cravată pe lângă costum, dacă el are deja una și a venit strict să cumpere un costum. Ceva de genul acesta.
Nu îmi fac griji, mă amuzam doar, pe seama incompetenței mele în lumea vânzărilor actuale :))
Am revenit si eu dupa o absenta motivata…sper sa pot recupera tot ce am pierdut.
Si da, ai fi o vanzatoare cu risc mare de concediere:))
Ideal e să ai un magazin cu chestii care se vând singure, oamenii să vină la tine gata convinși. Dar ce?
:)))) Bună, AnaAyana bine ai venit. Nu știu dacă asta e ideal, pare prea ”robotizată” treaba.
Pâinea se vinde singură, nu e treabă robotizată numai că trebuie bonetă pe cap și halat alb 🙂
Nu cred ca ti-ar placea sa lucrezi ca vanzatoare de pantofi :D. Am trecut eu prin asta in facultate, lucrand la Nike si a fost groaznic. Alege shopping-ul de la Deichmann decat jobul :P.
Mmmm … eu zic că Deichmann e altceva decât Nike 😛 Come on, la Nike se vând pantofi de sport .. la Deichmann sunt și femei și bărbați cu toată gama, plus că mereu găsești oferte speciale sau reduceri. Și simpatizez cu astfel de politici de magazine. 😀