Primul pas către …

Mă simt puțin … hmmm, proastă. Unii din voi ar putea zice ”da fată, chiar ești!” și e probabil să aibă oarecare dreptate. Mă gândeam acum, în timp ce discutam cu o bună prietenă, la ce citesc eu și la ce citesc alții – comparam. Și mă întreb dacă ar trebui să prioritizez câteceva. Îmi răspund singură: da !

Ce citesc eu ? Cam ce îmi cade la îndemână, ”randomly”, cum s-ar spune. Despre unii scriu, despre alții nu, depinde – vedeți la secțiunea ”Books”. Dar, în mare, citesc beletristică. Nu filozofie, nu istorie, nu dezvoltare personală, nu spiritualitate sau așa ceva ( nu că n-aș vrea, dar … vid ). Cu toate astea, nici măcar beletristică nu citesc ”cum trebuie”. Să zicem că de mică n-am ratat nicio carte a copilăriei și adolescenței timpurii. Apoi … a venit liceul, cu lecturile lui idioate. N-am citit Moromeții de drag, de plăcere – nu mi-a plăcut. N-am citit Frații Jderi. N-am citit Cărtărescu. N-am citit nici Eliade – Maytrei sau Istoria Religiilor ( doar La Țigănci, care mi s-a părut o idioțenie ). Autorii români în general îmi displac. Sau, în fine, cei pe care i-am făcut la școală. Doar Camil Petrescu și Călinescu mi-au plăcut, din câte îmi amintesc. Apoi a urmat filozofia, în clasa a 12-a. Singurul filozof pe care l-am citit vreodată și pe care îl urăsc: Nietzsche ( Amurgul Idolilor ). Și pe Kafka îl detest, dar el nu era chiar filozof. Nu știu, poate m-ar fi încântat Kant, dar nu l-am citit. De ce ? N-am nicio idee. În rest, nimic. Nu știu nimic despre filozofia greacă, spre exemplu. N-am citit Platon, deși mi-a trecut prin cap deseori să o fac. Numai că nu e suficient.

Dar e bine, m-am delectat atâția ani din viață cu Dumas, cu Jane Eyre, Madame Bovary, cu Jules Verne, Moll Flanders, Dostoievski și Tolstoi – mare mirare că am citit măcar o carte a lor, John Fowles – altă mirare, la fel și D.H. Lawrence și Thomas Hardy, Balzac, Defoe, Cireșarii, La Medeleni, Agatha Christie … etc. etc. Și nu i-am citit doar o dată, ci două, trei, patru, cinci ori. Dar de Shakespeare, Edgar Allan Poe, Stephen King, Gabriel Garcia Marquez, Coelho, Hugo, Albert Camus, Zola, Hemingway și hai și un român, dacă tot ziceam de filozofie, Noica, și apoi etc. etc. n-am citit nimic. Am auzit doar. Numai că nu e suficient.

Îmi vin în minte următoarele idei:
Poate sunt prea imatură, zic. Mă preocup de ”prostii” și mai pierd și timpul recitindu-le, fără să acord importanță lucrurilor care ”trebuie”. Același ”poate” – ar trebui să mă maturizez, să trec la următorul nivel.
Sunt la facultatea de științe economice și nici măcar ”Capitalul” lui Marx nu l-am citit.
Mă simt ca și când ce-aș fi citit nu are valoare, deși știu că asta nu e adevărat.
Toată lumea citește felurite cărți, care mai de care, și eu citesc … ce să zic, autori japonezi și iacă, ultimul, israelian, niște ”necunoscuți”, dacă e să întrebi pe cineva. Nu știu ce să zic.
Rectific ”prostia” de la început cu ”ignoranța”. Să zicem că nu mă simt proastă, ci doar ignorantă. Foarte ignorantă. Nu e puțin trist ? Măcar bine că recunosc !

Retorica mea deplorabilă a ajuns la sfârșit, dar mai am de pus niște întrebări: Există o ordine pe care ar trebui să o parcurg, sau e mai bine să las totul să curgă firesc ? Chiar există un ”trebuie” și în lumea cărților ?

*de ceva zile tot neg cum că m-aș fi dilit. Ori trec într-o stare zen, ori chiar e adevărat ce încerc să neg.

33 de comentarii

  1. Cred că este un trebuie.
    Consider că trebuie de pildă ca un copil să citească basmele, poveștile, eventual niște mitologii gen Legendele Olimpului.
    Consider că un om matur trebuie să fi parcurs cărțile sfinte ale mai multor religii (eventual un compediu ca Istoria Religiilor; sau măcar cea a religiei pe care pretinde că o are), să fi citit Constituția propriei țări, istoria propriei țări, un compediu de ideologii politice.

    În rest… eu cred că e bine să citească măcar o carte din fiecare stil, pentru a descoperi ceea ce i se potrivește. Nu niște autori anume, ci din multitudinea de cărți dintr-un stil, să încerce ceva.

    1. Ca și copil, da, sunt de-acord. Ca și om matur … pfff, sincer, asta cu Constituția e grea. Măcar un rezumat, hm ? 😛
      Cât depre stilurile potrivite … da, să zicem că ar putea să încerce să vadă dacă îi place ficțiunea, drama, teatrul etc. Dar poate ar trebui să încerce autori anume, măcar cei reprezentativi ai stilului, cred că ar putea da o notă mai bună.

      1. Grea?
        Constituția nu e așa grea. Și nici nu e o carte de citi la rând. Poți citi pe parcursul unor ani… plus ce se mai schimbă. 😆
        Ideea e că dacă nu știi legislația propriei țări, ce drepturi ai, mulți poți profita de tine. Și majoritatea nu ne putem permite un avocat consultant mereu. Câte puțin din toate trebuie să știi, adică acea cultură generală, nu ca să fii deștept neapărat, ci ca să nu fii destul de neinformat cât să te fraierească alții. 😆

        E adevărat, ar trebui ceva reprezentativi… că dacă pui exact mâna pe cel mai prost din genul respectiv… s-ar putea să îți faci o impresie greșită.

  2. Of of, tare ma superi, tare ma necajesti. Si ca sa iti dai seama ce se petrece, vezi raspunsul dat de DianaEmma si vezi ce iti voi spune eu. Sunt de o cu totul alta parere decat ea. Cititul se produce din placere, curiozitate si dintr-o nedefinita nevoie de a „calatori”. Vreau sa il vad eu pe ala caruia ii place Kafka si care il intelege pe Nietzsche. Nu ma refer la a-i aprecia ci la a le face placere textul lor (in fine, Nietzsche e mai placut, mai „comestibil”). Exista oameni carora le plac cei doi luati spre exemplu dar cati oameni? Se pune problema firii, a „arhitecturii” interioara, a unui „ritm” personal, a unei „texturi” a ingemanarii de IQ si EQ proprii si o rezultare a unui SQ de o anume calitate, forma, mereu altul, mereu altfel, mereu mai deschis, mai cuprinzator, mai „agil” si mai capabil de a percepe. Tu insati esti si vei fi la acest nivelul acestei muchii de imbinare cognitivo-senzitive, mereu, alta. Cititul ce inseamna? Ca intri in contact cu ideile altora, cu o anume estetica a altuia si ca absorbi niste informatii transmise prin scris, da…dar in cate feluri? E foarte normal ca unele chestii sa iti placa si altele sa nu iti placa. E chiar bine asa! Altfel ai fi un receptor pasiv, fara simt critic, fara personalitate, fara opinie. Ori omul care citeste fara sa aiba o parere, citeste degeaba.
    Si mai este ceva: nu vei termina niciodata cu cititul, cu aceasta actiune „de aflare”, cu interactionarea ta cu alte minti, alte suflete, alte puncte de vedere. Asa cred eu, ca pana murim tot asta facem: aflam lucruri. Un sfat pe care imi permit sa ti-l dau este sa iti gasesti un om in care ai incredere si cu care te potrivesti nu pentru a-ti indica titluri sau teme de citit, ci pentru a discuta cu el despre acestea, tu fiind cea care decide ce va citi. Intotdeauna tu decizi si apoi, cititul (ca vbim de el in particular) va deveni un fel de plimbare printr-un labirint, in care uneori vei descoperi si culoare care nu iti plac, pe care nu vrei sa le mai revezi si, alteori, culoare minunate, culoare a caror descoperire inseamna o piatra de temelie la formarea ta ca personalitate, ca om, ca si capacitate -nu de a gandi!- dar de a privi lumea. Si plimbarea prin labirint nu presupune iesirea din labirint. Oricum, cea te va conduce va fi curiozitatea dar e bine sa ai si o calauza buna. Nu un papagal care citeste o carte a unui autor si sustine ca ar cunoaste autorul. Adreseaza-te unui om modest si vesnic dornic sa devina si mai bun, un om care nu-si va da aere de superioritate asupra ta.
    Pentru Platon, sa te adresezi la mine. Mi-ar face placere sa te calauzesc altfel, in lumea unor idei pe care, fara sa stii, deja le cunosti. Imi exprim o placere si o onoare personala pe care as dori sa mi le faci.
    Iar faptul ca ti-a dat prin gand ceea ce tocmai ai scris, e dovada faptului ca nu esti o ignoranta (aia cu prostia era mai mult o figura de stil..), ca nu te scalzi intr-o stare de autosuficienta -o stare la moda- si ca vrei sa fii mai mult. La toate acestea adaug ca faptul ca nu stii, nu ai citit cate ai fi vrut sa citesti nu inseamna ca nu ai citit deloc … sa nu cazi nici in extrema asta. Imi vine sa te pup! Nu te mai necaji degeaba!

    1. Da, corect, Lostinho, nu mă voi opri vreodată din aflat lucruri. 🙂 Numai că mna, mă gândeam la cum sunt eu acum, la 20 de ani, vorb-aia, și ce-am scris în articol nu se regăsește în ”paleta” mea de lecturi.
      Greu de găsit un astfel de om de care zici tu … încă testez pe cineva. :)) Știi tu.
      Cât despre Platon, mai mult ca sigur mă voi adresa ție. Onoarea este, bineînțeles, de partea mea.
      Te pup și eu :*

  3. Nu cred ca TREBUIE sa citesti o lista de carti pe care o faci alese din cateva domenii pe care TREBUIE sa le cunosti. Doar intreaba-te despre ce vrei sa stii mai multe si asa cum zicea Irs, intreaba cateva persoane ce carti ar fi esentiale in acele domenii. Plus ca iti vor iesi in cale si carti care nu TREBUIE sa le citesti, ci te atrag, ele sunt cele care vin asa cum ziceai, firesc. Iar faptul ca ai recitit niste carti, inseamna ca ti-a placut ceva la ele. Intreaba-te ce 🙂 si o sa iti gasesti raspunsul la intrebarile tale. Spor la citit, cartile sunt prietene de nadejde 🙂

    1. Asta cu recititul … pfff ! Nu există ceva comun ce îmi place, de exemplu la unele îmi place ușuritatea lecturii, la altele, dimpotrivă, psihologia complexă abordată, la altele lumea magică creată, aventura etc. etc. Deci știu ce-mi place la fiecare. Și n-aș putea spune că eu caut asta mai apoi în cărțile pe care le citesc dup-aia. Nu întotdeauna, cel puțin. Aștept ca fiecare carte să mă surprindă 😀
      Hehe, prietene de nădejde ? Word ! Așa le consideram încă de când eram mic copil și tâmp 😛

  4. Nu stiu de ce zici asta. Doar nu trebuie sa citesti doar autorii cunoscuti. Eu sunt pentru „citeste orice”. Eu as vrea sa mai am timp sa citesc cum citeam altadata. Si cum citesti tu. Acum trag cate 2 luni la o carte, citesc cateva pagini pe zi.

    1. Vezi să nu cumva să pierzi firul ideilor dacă tot o lungești atât … mie mi s-a mai întâmplat așa și de atunci încerc să citesc cartea într-un interval bun de timp. 🙂

  5. Eu nu cred ca trebuie. Pai atunci care mai e placerea? Citeste ce iti place, ce te inspira, ce ti se potriveste. Cititul trebuie sa fie o placere, nu o corvoada :).

  6. Buna,
    Am descoperit intamplator blogul tau, imi place ca scrii despre cartile citite. Imediat ce voi avea timp o sa iti citesc si impresiile despre diferite lecturi.
    Referitor la citit, consider ca e bine sa citesti ceea ce iti face placere, dar cum nu ai de unde sti dinainte ce efecte va avea lectura asupra ta, acorda-i credit fiecarui titlu. Eu de obicei pornesc de la premisa ca va fi o carte placuta, si voi gasi in ea macar cateva aspecte care sa merite. Nu prea tin cont de ce parere au altii, mi s-a intamplat sa fiu dezamagita de titluri celebre in opinia unora…

    1. Bună, Vali, mă bucur că ai descoperit blog-ul, bine-ai venit !! Chiar te rog să te exprimi, dacă vrei, cu privire la micile și puținele recenzii pe care le-am făcut ( nu am început de mult timp asta ). Eu nu pornesc de la nicio premiză, să știi. Pur și simplu încep să o citesc și îmi dau seama pe parcurs, încerc să nu-mi creez așteptări ca să nu fiu dezamăgită după aceea. 😀

  7. Parerea mea este ca nu exista o ordine. Nu ti-a placut filozofii pe care i-ai citit? Pai incearca si tu cu Marx, Engels, Lenin….
    Noica e foarte greu de inteles. Dar trebuie sa citesti „Ciuma” a lui Camus, e obligatoriu.
    Mda….ce sa zic, mare pacat ca literatura predata la scoala a ramas in linii mari cam tot aia pe care am invatat-o si eu cu multa vreme in urma. Nici mie nu mi-au prea placut autorii predati la scoala si am citit altii, mai apropiati sufletului meu.

    1. Ciuma … am înțeles ! 😛
      Păi da, Dragoș, știi că asta e marea mea problemă cu limba și literatura română din școală … există o programă tâmpită și tot mai puțini profesori care recomandă lecturi bune !!!! Sau cititul, în general.

      1. Realizezi cât de greu ar fi să se facă în școală o programă care să satisfacă toate gusturile de lectură? E aproape imposibil.
        Nici cel mai bun profesor nu poate avea în vedere mai mult de 2-3 lecturi pentru fiecare gen.
        Singurul lucru pe care îl poate face e să îi îndrume pe fiecare ce să citească după gusturi, în timpul liber.

        Și apoi… e foarte greu de definit și relativ ce înseamnă lecturi bune.

        1. Nu sunt de-acord. O programă școlară ideală, în opinia mea, căci la asta m-am referit, ar putea cuprinde lecturi cu adevărat interesante și potrivite pentru fiecare generație de copil, lecturile primare, gimnaziale, liceale. Iar asta nu înseamnă musai autori români. Repet, dacă nu eram eu educată să citesc, nimic din ce-aș fi făcut la școală nu mi-ar fi trezit apetitul pentru asta. Cu atât mai puțin un profesor. De-asta spun, există două deficiențe: profesorii și programa. Tot ideal ar fi ca un profesor de limba și literatura română să stea toți anii cu clasele respective, ca să ajungă să și cunoască firea elevilor săi, ca să știe ce să le recomande mai bine etc. etc. Ar fi mai multe …

          1. E destul de greu cu programa.
            Nu poți include 30 de cărți recomandate pe gustul a 30 de elevi la un anumit stil. E enorm de greu să faci documentația, de la proiecte de lecție la planuri de evaluare, pentru 10, nu 30 de cărți. Ar însemna ca măcar în primii ani săracul profesor să nu doarmă.
            Interesante și potrivite înseamnă multe și diverse. Tocmai de asta există lectura de acasă, lectura suplimentară, pentru ca fiecare să citească ce vrea.
            Și e enorm de muncă la oră. Crezi că ajung orele pe săptămână să faci nu 10, ci 2-3 autori cu cărți diferite pentru un gen, pentru a te mapa pe diferitele gusturi din clasă?
            Nu e uman posibil.

            Mereu va fi cineva nemulțumit, nu va considera interesantă o carte, nu o va considera potrivită… iar ca să mulțumești pe toți e imens de greu. Dacă nu imposibil.

            Da, e corect să se ajungă la nivelul în care profesorul cunoaște clasa și recomandă fiecăruia lecturi; dar nu pentru lecții, ci pentru lectura suplimentară, de plăcere a fiecăruia.

          2. Diana, cred ca tu ai impresia ca profesorii au de-a face cu niste mici academicieni. E vorba de elevi, iar elevii nu au o paleta de gusturi atât de diversificata, sunt in formare. Si oricum, atunci când mai toti elevii sunt nemultumiti de programa, inseamna ca ai o baza statistica. Personal mi-a fost foarte greu la limba româna cu lecturile impuse. Ma rog, eu, treaca-mearga. dar stii ce e definitoriu? Ca nici macar elevii care se bazau pe literatura (dorind ca ulterior sa faca o facultate de profil sau ceva de genul asta) nu apreciau lecturile impuse. Dar invatau pentru ca asta ar fi vrut sa faca mai departe. Se purtau ca un fel de medici. Faceau analize de text la rece. Asta trebuiau sa faca, asta faceau. Dar fara placere.

            Eu cred ca se poate flexibiliza programa. Sigur, necesita munca din partea profesorului, dar hai sa fim seriosi: cât de diversificata e literatura?

          3. Dragoș, eu nu vorbeam că nu trebuie schimbată programa.
            Spuneam că nu se poate să faci la clasă 4, 5, 10, 30 de cărți, în loc de una, la un capitol, pentru ca să te asiguri că e respectat gustul fiecărui elev. Chiar dacă asta ar înseamnă să recomanzi fiecăruia ce citește, să discuți niște concepte generice la clasă și să asculți elevii pe cartea aleasă.

            Sunt totuși niște motive practice pentru care încă se merge pe lecturi impuse.
            Iar unul e tocmai faptul că elevii nu sunt mici academicieni. Majoritatea au nevoie ca profesorul să vină la clasă să le aplice pe un text niște noțiuni, nu să le ceară lor să citească o carte la alegere și să își extragă singuri noțiunile pe baza acelei cărți; pentru că, repet, la clasă e foarte greu ca pentru fiecare gen să discuți mai multe cărți ca să ajuți fiecare elev.
            Poate ar fi aplicabilă metoda la clase intensive de filologie, cu multe ore, unde elevii deja știu să extragă dintr-o carte informații relevante studiului.

            Sunt multe de lucrat la programă… dar nici să introduci Harry Potter și Twilight, pentru că asta preferă majoritatea elevilor.

          4. Ca o sinteză … prin schimbarea programei ar trebui incluse, sau cel puțin așa văd eu, ore de literatură și limbă română ( în special gramatică ) în fiecare zi. O oră.
            Apoi, chestia cu gusturile elevilor … normal că nu îi poți mulțumi pe toți. Dar decât să nu încerci să prinzi în ”mreje” vreo 7-8, comparativ cu ”deloc”, e bine și așa. Încă nu am o structură exactă în minte, Diana, dar nu vorbesc deloc de ”să faci la clasă 4,5,10,30 de cărți” și de ”să-și extragă singuri noțiunile pe baza acelei cărți”.
            Chiar crezi că lectura suplimentară e urmată de copiii cărora nu li se trezește apetitul ? Și deseori lectura suplimentară tot de Minister e făcută !! Cel puțin așa o primeam eu când eram mai mică – total neinteresantă.
            Nu m-am referit nici la introducerea Harry Potter și Twilight … dar gândește-te: dacă în 4 ani de zile, la gimnaziu, s-ar face în fiecare zi literatură și gramatică română, copiii să zicem că ar avea o bază de unde să plece. Astfel, tot în 4 ani de zile la liceu, tot în fiecare zi, s-ar putea descurca mult mai ușor. Nu-ți trebuie sute de mii de planuri de lecții …

          5. Eu una n-am avut parte de lecturi suplimentare de la minister. Nouă la fiecare gen literar, când era lecția aia introductivă, ne spunea profa de română câteva cărți specifice, interesante.
            Nu am spus că ai tu ceva de acele două cărți… era o glumiță să se descrețească frunțile. 😀

            Eu nu cred în accentul așa mare pus pe literatură în școală. Cred că o oră-două de literatură și două ore de gramatică ar fi suficiente. Pentru că în primul rând, normal, trebuie să știi să vorbești. Iar în al doilea, la literatură trebuie să ți se predea pe un exemplu, niște concepte literare, iar dacă un elev vrea să le dezvolte pe ceea ce îi place lui, să o facă acasă. Eventual profesorul să îi stea la dispoziție pentru 2-3 întrebări.
            A… că sunt clase de filologie, unde faci și literatură străină, intensiv, asta e altceva.

            Dar la școală, pe un nivel mediu, nu ai ce face prea multe. Că trebuie și puțină biologie, și puțină geografie, și puțină istorie, și puțină din aia…
            Trebuie să faci puțin din toate și elevul dacă vrea mai mult, să studieze la cercuri, prin pregătire personală.

            Pasiunea pentru lectură nu o va stârni niciodată o programă. Elevii, orice cărți le-ai da, se simt constrânși că sunt la școală, că trebuie să citească aia și ailaltă. Când pui condiții, și cea mai bună carte o să fie urâtă; dragostea cu sila e urâtă… când o găsești tu singur e mai plăcută. 😛

            Profesorul e cel care printr-o tehnică anume inspiră. Și aici profesorii sunt în multe cazuri o problemă mai mare decât programa. Pentru că iar, degeaba ai cea mai bună carte în față, dacă persoana care trebuie să te inspire să o citești nu știe să își „vândă” marfa.

  8. Chiar nu trebuie sa ai o reteta ce sa citesti, si ce nu.Lectura nu e un lucru matematic.Si eu am citit autorii romani tot de nevoie, si nu imi place decat Calinescu si Caragiale.In schimb, profa mea de filosofie ( la care am dat si bac-ul ) m-a facut sa iubesc filosofia si ii ador pe Camus, Sartre, Kant, Nietzsche. In schimb tot timpul am fost ”certata” ca pe Aristotel il consider un naiv, pur si simplu mi se parea mie ca lucrurile pe care le spune sunt de o viata ( probabil pentru ca ma raportam la ce tarim noi in prezent, nu ca, la timpul lui era ceva revolutionar).Coelho mi l-a dat tot profa de filo, e altceva, dar nu e greu de digerat.Nici mie nu imi place Marquez, si ce sa mai zic ca urasc rusii.Toata lumea ma crede si pe mine la fel de ”proasta” cand spun ca nu imi plac rusii, na si ce? ete chiar nu imi plac, aaa da… si uitasem nici Eminescu nu imi place.Probabil fugim de literatura romana pentru ca in liceu numai asta ni se dadea, cel putin eu care ma duceam la olimpiade ii uram .Gandeste-te ca era mai mult decat obligatoriu sa citesc opera, si de aia nu mai puteam eu.Citeam un rezumat , foarte multa critica si uite asa aflam si eu despre ce e vorba in roman.La bac mi-a cazut Petrescu si am crezut ca fac atac de cord :)). Nu iti face griji, si-ar dori multe fete sa citeasca pe jumatate cat ai citit tu, literatura e simtire si suflet , nicidecum o ecuatie.

    1. Tot profesorilor le suntem recunoscători pe undeva, nu-i așa ? Cum îi ziceam și lui Dragoș, păcat că există atât de puțini care încearcă să le insufle elevilor dorința sau pasiunea pentru citit.
      Nici mie nu-mi place Eminescu.
      Petrescu … Cezar ? :)) Păi ce ți-a căzut la bac de el ? Cred că nouă ni l-au scos de mult,dacă nu mă înșel. Nu mai țin minte exact.
      Cât despre multitudinea de fete care își doresc să citească ce am citit eu .. pff, încerc să nu mă compar cu ”mulțimea” mai ignorantă decât mine, ci cu limita superioară, cumva, știi. Eu mă consider acum undeva puțin dedesubt de mijloc. 🙂

  9. Misce draga, citesti ce iti vine, ce simti ca te intereseaza, cand simti ca ai starea potrivita pentru asta. Nu esti nici ignoranta, nici ,,in aer”. Uite, comparandu-ma cu tine sau cu oricare altul, as putea si eu sa ma simt ingnoranta, caci inca nu am citit Nietzsche, Kafka, Jane Eyre, Madame Bovary, Moll Flanders, Dostoievski, Tolstoi, nu am citit Agatha Christie si nici Thomas Hardy. E chiar comic, eu am citit mai mult dintre cei pe care tu nu i-ai citit. Intelegi, sunt prea multe carti, prea multi autori in lumea asta, de-a lungul timpului, pentru a reusi sa ii acoperim pe toti. Dar gandeste-te ca ai abia 20 de ani si ai timp sa citesti si mai mult. Nu cred ca ar trebui sa existe un ,,trebuie” in lumea cartilor 😛 Fiecare rezonam diferit la anumite lecturi…, iar faptul ca anumite carti sunt ,,consacrate” nu presupune automat ca trebuie sa le citesti si sa iti placa.
    Eu am o lista cu vreo 300 de carti pe care vreau sa le citesc, mereu mai adaug cate ceva la ea, dar asta nu inseamna ca ma tin scai de ea. De multe ori simti nevoia sa citesti o carte, acum, pentru ca asa vrei, chiar daca e o opera necunoscuta, neapreciata etc. Am preferat mereu astfel de lecturi spontane, sunt si cartile a caror lectura am savurat-o in mod mai special 🙂

    1. :)))) Ieeiii, uite, în sfârșit, o diferență ! 😛 Păi nici nu trebuie să te simți ignorantă, măi ! Și cum am spus asta, cum am simțit că m-am adresat mie, ce ciudat !
      Am impresia că noi două stăm pe un fel de frânghie, așa, în spațiu. Eu într-un capăt, tu în celălalt. Fiecare din noi mănâncă din frânghia cărților, din partea ei. :)) Ca să ajungem, într-un final, spre mijloc sau așa ceva. Doamne, ce comparații prin capul meu.
      Auzi, Colorblissuco !!! Profit de ocazie să te întreb ceva. Am un verișor de aceeași vârstă cu noi la Cluj … sunt curioasă dacă îl cunoști pe Dan Bursașiu, așa îl cheamă … Poate ați fost colegi de școală și atunci să vezi ce mică-i lumea. :)))))))

      1. Hihi, asta era si scopul, sa vezi ca nu esti ignoranta, doar pentru ca ai citit alte carti decat persoana X sau Y, sa vezi ca asa cum tu nu ii consideri ignoranti pe cei ce au citit alte carti, nici ei nu te considera pe tine, deci nici tu nu ai motive sa te consideri 😛 Of 😀
        Daaa, lma gandeam si eu la ceva similar, ca parca ai fi in partea cealalta a ,,bibliotecii lumii” si ca urmeaza sa ne intalnim la ceva raft 😀 Hiii, ce frumos!
        Ioi Misce, esti shoada tare :)) Nu il stiu, dupa nume cel putin, chiar nu 😛 Dar lumea e mica intr-adevar. Poate l-am vazut pe strada cel putin o data :))

  10. Eu sunt constienta ca am lipsuri mari la unele capitole (cum ar fi si lectura) 🙂 Acum, ce sa fac, nu sunt perfecta, insa incerc sa evoluez in permanenta. Asa ar trebui sa faca orice om.
    Probabil un prof de romana ti-ar spune ca exista o ordine anume, dar eu spun: just go with the flow! :-j Ai timp sa citesti si ce-ti place si ce-ti trebuie – cine stie, poate ca, mai incolo, ceea ce trebuie va ajunge sa-ti placa!
    Nu sunt fan al lecturilor romanesti, dar Ciresarii chiar mi-au mers la suflet in mod semnificativ (cand eram mai mica).
    Nu pot decat sa sper ca treci intr-o stare zen :)))) >:D<

    1. :)))) Mulțumesc, Andreea, pentru vorbe, ești figură :* Și mie mi-au mers la suflet Cireșarii foarte mult, de vreo 5 ori așa. :))
      Să știi că n-am uitat de leapșa ta … 😛

  11. Nu, nu Cezar Petrescu, ci Camil Petrescu cu Ultima Noapte de dragoste, prima noapte de razboi, o idiotenie totala dupa parerea mea.Apropo, tu si color sunteti fenomenale. :))

    1. Ah, da, mă miram ce naiba să caute Cezar Petrescu la bac. :)))) Într-adevăr, Camil, mi-a scăpat. 😀 Păi să știi că mie mi-a plăcut ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. N-am fost de-acord cu ”iubiții au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”, dar mi-a plăcut, totuși. 🙂
      Mulțumesc pentru ”fenomenalism”. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *