Obstacol, lecție și o măslină

Obstacolul e calea”, ar spune stoicul Marcus Aurelius, și cine sunt eu să-l contrazic? Despre stoicism putem vorbi altă dată (VOM povesti altă dată!), astăzi vreau să fac așa o notă scurtă (pentru mine, pentru voi) despre blocaje, ziduri, obstacole, opreliști, avioncumotor, și cum considerați voi să le numiți.

Se întâmplă des să ne aflăm într-o stare de stagnare, ce nu duce la nimic productiv, sau nu are rezultatele intenționate, ce în timp se transformă într-un zid. Suntem blocați! Încercăm, încercăm, și nu merge! Blocajul angrenat acolo duce la cumulări – de stres, de kilograme, de presiune, frustrare, de emoții nepartajate. Ce sens are, atunci, să facem același lucru în același mod și să ne așteptăm la efecte diferite? 

Zidul poate fi o treaptă, o ușă ascunsă, o poartă, cum zice romanul nostru împărat, sau pur și simplu un zid. Și poate că nu putem avansa respectând nordul, dar cine ne împiedică să facem un pas la stânga sau la dreapta, sau chiar înapoi, și să găsim o altă rută? Gândiți-vă la GPS. Dacă un drum e aglomerat sau sunt lucrări și nu putem trece pe-acolo, sistemul ne redirecționează. De ajuns, tot ajungem la destinație.

Soluția e să facem o schimbare. Dacă algoritmul nu dă un rezultat bun, schimbi ceva în algoritm. Substituiți algoritm cu rutină, dacă nu vă place varianta matematică. Ideea este de a introduce un lucru nou sau a scoate ceva vechi. Orice, dar să nu rămânem blocați. 🙂 Nici măcar nu necesită neapărat o schimbare mare – poate fi ceva minor, dar eficient.

Apropo, ați auzit de exemplul acela cu măslina și compania aeriană? Cum scoaterea unei măsline din meniul de mâncare de bord (banal, ați spune, nu-i așa?) a reușit să producă economisiri pentru respectiva companie aeriană de aproximativ 40,000 dolari pe an? În primă fază e ceva aparent nesemnificativ, dar are efectele dorite. Concluzia aici e să nu subestimăm puterea unor mici schimbări habituale care ne pot propulsa înainte (peste zid, gen). Dacă acel item minor nu are urmările dorite, poate se cere o ajustare mai amplă, dar trecem deja la un exercițiu în timp.

Cea mai importantă componentă a iterării unei acțiuni diferite este de a avea o altă perspectivă – practic, înainte să ajungem să schimbăm o rotiță, e necesar să ne revizuim atitudinea. O abordare axată pe ieșirea din blocaj face loc gândirii practice, din care ne putem da seama că ceva nu funcționează și trebuie modificat. Asta deschide ușa acțiunii propriu-zise. 

De multe ori m-am regăsit în situații (chiar recent, de aici rezultând acest articol împărtășit cu voi) în care am simțit că mă blochez sau că nu mă pot duce mai departe cum voiam, și așa am realizat că ori trebuie să renunț la ceva, ori trebuie să fac o schimbare mică (sau mai mare). Fie că e vorba de mâncare, băutură, cheltuieli, mod de lucru, program de somn/trezit sau orice altceva, putem uneori să ajungem la un punct inflexibil, de unde să nu mai știm cum să trecem mai departe. Nimic nu pare să MAI funcționeze, deși a funcționat la un moment dat. Nu e motiv de panică, poate corpul s-a obișnuit, poate mintea s-a obișnuit/dezobișnuit, poate oamenii sunt noi, lumea e altfel, tehnologia a evoluat … totul e dinamic. Important e să nu ne concentrăm la zid, ci la schimbare. 

Extrapolând, nu ne putem aștepta ca tot mai multe mașini circulând prin oraș (același lucru, mod repetat) să reducă traficul și să răcorească mediul (rezultat diferit), nici măcar dacă se lărgesc străzile și se fac pasaje doar pentru mașini. Ele doar se vor înmulți, blocajul va fi același. Trebuie acționat, așadar, în alte părți, asta știți și voi, schimbarea să fie de altă natură (trebuie să și știi unde să introduci elementul diferit, dar asta poate e o altă discuție). Nu se putea să nu adaug un element eco la această poliloghie. 🙂

Gândurile de azi mi-au amintit de participarea mea la conferința de Solution-focus de anul trecut (care mi-a plăcut foarte mult, apropo), însă nu e taman același lucru. Dar poate vreți să citiți.

Așa că, dacă aveați nevoie de vreo reamintire în caz că simțiți că ați ajuns la un zid, gândiți-vă la măslina din exemplu, la schimbări mici, la ce puteți renunța, la ce v-ar ajuta în plus față de ce e acum ca să vă atingeți țelul? 🙂 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *