Mentenanță personală de luni

Dragilor, dacă tot e luni, m-am gândit că cel mai bine e să încep săptămâna cu niște gânduri reflexive, mai ales că intrăm în ultima lună din an și ne pregătim încet (sau mai rapid, fiecare în ritmul său) pentru anul următor. Participarea mea la SOL Conference, despre care vă povesteam acum câteva articole, s-a soldat cu niște perspective foarte faine, pe lângă multiplele conversații frumoase pe care le-am avut la eveniment. Țin neapărat să îi mulțumesc Ancuței Coman pentru invitație, și deci organizatorilor, deoarece mi-a plăcut enorm să fiu acolo. Cum mă așteptam, au fost niște zile potrivite acestei mentenanțe personale pe care o menționez în titlu, și mă bucur că mi-au venit în ajutor atât profesional, cât și personal.

Înainte de toate, de ce cred că avem nevoie de această întreținere a minții și sufletului? Eu țin foarte mult la mișcare ca opus al status quo-ului. Mișcarea, în cazul acesta, o reprezintă învățarea continuă, expansiunea ideilor și judecăților, sau chiar procesarea anumitor lucruri care ni se întâmplă. De-a lungul vieții, trecem prin foarte multe situații care ne afectează mai ales emoțional, și atunci este nevoie de momente cheie care să ne ajute să translatăm niște lecții din ele și să ne înțelegem pe noi altfel. Poate fi vorba despre o carte mai profundă, sesiuni de terapie, meditație, călătorii, sau conferințe cum este aceasta: Solution focus conference, care la noi s-a ținut în Timișoara timp de 3 zile la Hotel Timișoara. Felicit organizarea și apreciez enorm că nu s-a adresat doar oamenilor experimentați în coaching, astfel nu am simțit deloc diferențele de nivel adresate.

Am promis că vă las, și îmi las, totodată, mie, niște lucruri pe care le-am notat, niște ”Aha-uri”, și le grupez pe cele două categorii în care mi-au fost cel mai de ajutor: Profesional și Personal.

Profesional

Din punct de vedere profesional, prima zi de ateliere mi-a deschis ochii cât cepele cu privire la un subiect poate banal, dar important: Câți bani pierde o companie în întâlniri inutile, prea lungi, sau ineficiente, fără un rezultat, sau fără o decizie luată?

Nu vi se pare că pierdem foarte mult timp în ședințe prost organizate, care implică oameni ce nu au ce căuta acolo (și deci, PIERD timp de lucru efectiv), și în care se vorbește foarte mult și fără rost? Care sunt obiectivele măsurabile ale lor? Există, se pun în aplicare? Exact.

Facilitatorii ne-au pus să definim, în grupuri, factori de succes ai unei întâlniri, apoi ne-au dat o listă a lor cu 12 puncte ale ședințelor de calitate. Eu mi-am subliniat 3 aspecte care mi se par esențiale și le vreau implementate în cazul meu:

  1. Prezența persoanelor invitate este o necesitate absolută.

Practic, nu are rost să inviți la o ședință oameni cu care nu ajungi să interacționezi, oameni care nu au ce raporta, pentru că o fac alții. Ei ajung să stea doar pe telefon și o oră trece degeaba, apoi vine prânzul… știți și voi cum e. Hai să fim sinceri.

  1. E important să stabilești cadrul la începutul întâlnirii.

Mai precis, cât durează, ce se vorbește, cine ține timpul, și care sunt obiectivele întâlnirii: De ce ne-am adunat azi? Trebuie să luăm o decizie, să facem o clarificare, sau trebuie doar să raportăm ceva? Dacă trebuie doar să raportăm, atunci nu mai bine putem face asta în scris? Vizual, poate avea mai mult impact decât într-o adunare fizică.

  1. Discuția are un rezultat care e dus mai departe.

Cred că e important să discutăm în ședințe atât progrese din decizii trecute, cât și ce ducem mai departe ca acțiune: Cine și ce face, și până când?

Una din facilitatoare a spus ceva de genul, care mi-a rămas în minte: Meetings are like blood vessels of the company. Și eu am tradus de-aici că dacă rămâi blocat în ele, se formează cheaguri și organismul nu mai poate funcționa cum trebuie, sângele nu mai circulă, organele mor încet. 🙂

Sper ca întrebările de mai sus să vă ajute și pe voi, dacă e cazul, să propuneți anumite schimbări în felul în care derulați asemenea întâlniri în viața voastră profesională. Știu că propoziția asta a sunat foarte apretată, dar n-am avut cum s-o întorc altfel.

Personal

Aici am avut nevoie să îmi reiterez niște lucruri pentru mine, mai ales în cadrul unei sesiuni în care am depășit granițele vulnerabilului într-un grup cu alte trei femei puternice și grozave. Necunoscute, de altfel, dar pe care am fost nevoită să le simt la un nivel mai profund, dincolo de cel superficial. Am fost pusă să mă gândesc pentru ce mi-aș da nota 10 în momentul de față și de ce anume sunt mândră, și mai apoi, dintre toate lucrurile pe care încerc să le îmbunătățesc, cu care sunt cel mai fericită?

Am auzit mai apoi răspunsurile doamnelor din fața mea și de la fiecare am simțit că am ceva de învățat – un lucru pe care mi-e greu să-l transmit aici pe blog. Cred că unele persoane ajung foarte târziu la acea încredere de sine care să ne propulseze frumos în viață,și e păcat, cumva. Știu, fiecare avem timpul nostru, dar tocmai de aceea spuneam de mentenanță personală – din când în când, câte un proces din acesta de autocunoaștere nu strică. Măcar ca prim pas.

Vreau să mai evidențiez niște aspecte legate de feedback-ul constructiv, care pornește de la intenții bune, fără falsitate. Redau o idee:

Water the flowers, not the weeds. Să udăm florile, nu buruienile.

Asta pentru că deseori, mai ales în relație cu ceilalți, tindem să arătăm cu degetul, să scoatem ochii, uneori pe nemerit, și atunci această relație de feedback (atât cu cei dragi, dar și cu colegi, sau alți oameni) ar fi ideal să vină dintr-un punct de dezvoltare, nu de critică și atât – pentru că ea nu ajută pe nimeni. Implică neapărat sinceritate, dar și DIALOG. Feedback-ul nu e o stradă cu un singur sens, și muuuuulți, muuuuulți uităm asta. Și eu mă includ aici.

Și de aici mai trag o linie ca să încerc un sumar legat de această metodă de ”solution focus” ce poate fi aplicată oriunde – să ne gândim mai degrabă la viitorul preferat, pentru că el ne va împinge să acționăm înspre el. Să ne uităm la resursele pe care le avem la îndemână și la ce este (nu la ce nu e), să cultivăm relații bune și sincere care ne pot ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Iar o frază apretată. Neaoș: Să ne învățăm să nu mai vedem atât de mult răul întâi, ci să aducem mai întâi soluțiile în conversație. Răul nu ajută pe nimeni, pe bune. 🙂 Răul e un ambuteiaj, te prinde acolo și te încetinește.

Cam acestea sunt gândurile mele principale legate de această conferință binevenită în viața mea în punctul în care mă aflu. M-am bucurat de această reîmprospătare de perspective înspre final de an, o ultimă mentenanță înainte de ultima: Ce fac la anul? Despre acest subiect, mai prin Decembrie – și m-am gândit chiar la un model care sper să vă ajute și pe voi. 🙂 Voi ce metode aveți, dacă aveți, de mentenanță personală? Sunt curioasă. 🙂

O săptămână minunată vă doresc!

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *