Știți, e o vorbă că doar un grup unit de cetățeni implicați pot schimba ceva în lumea asta, și mi-o amintesc deseori când mă mai gândesc la civism, voluntariat, sau altele. Aș vrea să cred că fiecare avem o slăbiciune pentru ceva ce ne mișcă inimile, sau afinitate, dacă vreți să nu o numim astfel. Articolul de azi vorbește exact despre astfel de cauze care îmi hrănesc nevoia de contribuție, fie ea la depărtare sau apropiere.
Știam de inițiativa Via Transilvanica prin proiectul Asociației Tășuleasa Social, înființată de Alin Ușeriu, fratele lui Tibi Ușeriu – de care cred că am auzit cu toții. Însă, ca într-o poveste cu frați din care unul ia mai mult din lumina reflectoarelor decât celălalt (fără să o dorească neapărat), Alin Ușeriu e personajul principal aici. Prin Tășuleasa Social, a înființat o comunitate ca un motor: generatoare de schimbări mici, pozitive, și conectate cu natura. Nu am participat la absolut nici un proiect al lor până acum (rușine să-mi fie, un pic așa), dar i-am urmărit cu mare drag. Așa am aflat despre proiectul Via Transilvanica.
Cum unii fac pelerinaje pe Camino de Santiago și se duc la mii de km depărtare pentru a se regăsi, așa văd eu Via Transilvanica, dar o regăsire a poporului, a originilor, cumva. Practic, este vorba despre un drum de 1,000 km ce începe la Drobeta Turnu Severin și se termină la Putna, un drum de conectare personală și culturală, ce poate fi parcurs pe jos. Evident, o astfel de rută nu poate fi construită singură, se bazează pe fonduri private, și contribuțiile pot fi în diverse sume de bani, sau în achiziționarea efectivă a unei borne care va fi parte din pasaj. 140 de km sunt gata deja, în județul Bistrița-Năsăud, și alți 400 km sunt finanțați. 🙂 Mi se pare grozav!
Eu am primit simbolic borna mea, și vă invit și pe voi să aruncați o privire peste ce se întâmplă cu Via Transilvanica – sper să ajung la un moment dat să îl parcurg, într-un fel sau altul. 🙂
Un alt proiect care îmi place este, din nou, unul de care sigur ați auzit: Dăruiește Viața sau #noifacemunspital. Într-o țară în care lucrurile bune se mișcă prea încet de sus în jos (de la guvern spre populație) și schimbările de îmbunătățire sunt lente sau inexistente, două femei curajoase și-au luat inima în dinți: Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu.
Cancer e un cuvânt pe care nu dorim să-l auzim și care stârnește teamă, și mereu te rogi să nu fii tu sau copilul tău, dar este în același timp și o realitate. În România, în prezent, nu avem o facilitate specială pentru tratarea copiilor care suferă de cancer, dar va exista. Primul astfel de spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România se construiește în București, cu bani de la oameni așa ca mine și ca tine, din donații primite prin intermediul Bursei de Fericire (platforma de fundraising asociată Dăruiește Viața).
Banii nu se duc doar pentru spital, ci și pentru modernizarea și echiparea altor secții de oncologie din țară, astfel încât pacienții să beneficieze de tratamente avansate și să aibă o șansă mai mare la o viață frumoasă, cu speranță. O sugestie de susținere a proiectului este ca, atunci când e ziua voastră la serviciu, să vă rugați colegii să nu vă cumpere cadouri pe care oricum nu prea le doriți, ci să doneze banii strânși pentru această cauză. E o idee. 🙂
Cumva, legat, o altă inițiativă care-mi place și pe care o sprijin cât pot, când particip, este Charity Quiz-ul de la Asociația Little People, ce se desfășoară și în Timișoara (dar și în Cluj, București). Toate donațiile se îndreaptă înspre ajutorarea copiilor cu cancer – aici, implicarea este mult mai directă. Dacă prin Dăruiește viața se intervine îndeosebi la nivel de infrastructură și oportunitate, Little People ajută în direcția emoțională, socială, căutând să inspire și să motiveze copiii care petrec timpul sub tratament și mai ales în spital. Voluntarii Little People fac activități de grup, sau individuale, cu micii curajoși, această parte psihologică fiind foarte importantă în procesul recuperator.
Prin seara de caritate organizată în fiecare lună, banii se duc în sprijinul Asociației, și oamenii au ocazia să își demonstreze spiritul competitiv și chiar să câștige și ceva premii. Mi se pare o combinație perfectă între a face ceva bun și a lua parte la o provocare – nu aș fi zis despre mine că sunt foarte bătăioasă, dar îmi frâng buza când greșesc vreo întrebare, și îmi e ciudă un pic dacă pierdem. Însă mereu ajungem să petrecem o seară frumoasă cu prietenii, contribuind la o cauză în același timp. Un alt mod de a-i sprijini pe cei de la Little People este prin a trimite un SMS la 8844 cu mesajul CANCER și astfel se vor percepe 2 euro ca donație.
Nu în ultimul rând, un alt proiect pe care îl admir și care crește an de an este Timotion, un demers ce combină sportul și mișcarea cu ajutorul pentru comunitate. În schimbul achitării taxei de participare, oamenii pot alerga la diverse curse (de la mai mic la mai mare, cu copii sau fără), iar banii se duc pentru finanțarea diverselor proiecte locale. Practic, doritorii aplică scriind un proiect de impact, și oamenii, când se înscriu, aleg spre ce proiect vor să direcționeze taxa de participare.
(aici nu eram la Timotion per se, ci la alt eveniment de alergare legat de ei)
Din nou, consider că e metoda perfectă de a îmbina îndemnul la mișcare și spiritul de comunitate: nu alergi doar pentru tine, ci pentru un scop mai mare. Eu una am nevoie de motivație ca să alerg, sau o provocare, dacă vreți, și astfel de obiective mă țin alertă și îmi mențin curiozitatea pentru ce se mai întâmplă în oraș din punct de vedere civic. În fiecare an parcă sunt tot mai mulți oameni care participă (aproape 6,000 înscriși anul acesta), și dacă măcar 10% din populația Timișoarei ar veni la acest eveniment, ar ajunge de proporții fenomenale! Oricum proiectul e deja un succes și oamenii se pregătesc cu un an înainte.
Ca să agăț în cui articolul de azi, vreau să menționez că cele 4 proiecte menționate aici nu sunt exhaustive și sunt o grămadă de inițiative care merită sprijinul nostru. Farmecul e că putem să alegem să le ajutăm pe care dorim, și în felul în care dorim. Eu nu vreau să trăiesc într-o societate unde nu ai da de la tine și pentru cel de lângă tine, din puținul pe care îl ai. Unii din noi avem mult, dar nu realizăm asta – și oameni care fac lucruri în România există. Probabil că ei sunt mai puțin știuți, dar cât timp o să pot, voi scrie despre ele pentru a da mai departe binele, și, poate, pentru a-i convinge pe alții să se implice cumva. Nu uitați: un grup unit de cetățeni implicați pot schimba ceva în lumea asta. 🙂