Valuri perlate albastru-turcoaz, străduțe strâmte, pietruite, pistruiate, secretoase, balcoane impunătoare, gelatto de mango, focaccia, pasticiotto, Fiat… Italia e o plăcere de fiecare dată, atât prin cultură, artă, gastronomie, dar și frumusețe naturală. Puglia (sau Apulia, în românește) e mica regiune unde am fost și despre care scriu azi – inclusiv cu câteva detalii tehnice, care poate vă ajută dacă vă gândiți să planificați o excursie aici.
Puglia e o regiune sudică în Italia, cu capitala la Bari, oraș ce are deschidere și la Marea Adriatică. Este zbor WizzAir direct din Timișoara spre Bari. Deși nu știam exact la ce să mă aștept, poate nefiind o zonă atât de populară, mi-a depășit dorințele. Nu am stat doar în Bari, am vizitat și Alberobello, Matera și Polignano a Mare, despre care vă scriu mai jos – toate cu puncte de legătură în Bari.
Eu (noi, familia) sunt o călătoare ”ieftină”, nu stau în cazări fandosite sau luxoase, mă interesează să dau bani pe experiențe și eventual mâncare, nu pe cazare… criteriul pe care-l caut este ”să fie curat și decent”, așa că noi am ales să stăm într-o cameră din Macchia Mediterranean Guest House – preț foarte ok pentru iunie (undeva la 85 lei/noapte de persoană), o casă enormă, cu bucătărie și băi comune. Nu am avut probleme absolut deloc, totul a fost foarte curat, la locul său, am avut prosoape – recomand, dacă e genul vostru.
Bari în sine e un oraș destul de măricel, poate un pic mai mare ca Timișoara, foarte fermecător în stilul său – combinând ieșirea la mare și având un port, cu orașul vechi, istoric, dar și cu locuri moderne deopotrivă. Ca mod de transport de la aeroport, există tren (5 euro), dar și un autobuz de oraș – numărul 16 – care merge până la gară – Bari Centrale, sau Piazza Aldo Moro – tot acolo, același lucru (mulți erau dezorientați de asta).
Nouă ne-a plăcut mult prin Bari și dacă e să recomand ceva, aș spune că puteți arunca un ochi peste:
- Centrul vechi și străduțele micuțe;
- Plaja Pane e Pomodoro, cu apă curată și mică (nu este loc de umbră), e gratis;
- Plimbarea pe faleză (Lungomare Nazario Sauro îi spune);
- Pentru ceva mai ”artsy”, Pinacoteca din Bari e intersantă și e 3 euro intrarea;
- Pentru ceva religios, Basilica Sf. Nicolae – e frumos înăuntru;
- Mastro Ciccio, un loc hip, cu sanvișuri și salate foarte interesante;
- La Uascezze – mi s-a spus direct despre acest loc, dar l-am și văzut recomandat la un moment dat în topuri de alte sugestii de mâncare prin Bari, însă e de verificat orarul. Când am vrut noi să mergem (ziua) era închis;
- Înghețată de peste tot! 😀
După cum spuneam, nu am stat mereu în Bari, ci am făcut excursii și în locuri apropiate. Toate le-am organizat din gara Bari Centrale – care are alăturat și gara Bari Norte (e în aceeași piațetă). Toate biletele, inclusiv cele de autobuz, tot de la tonomatul din gară le-am luat. Prin Bari Norte am mers cu trenul în prima destinație: Matera. Aflasem că e Capitală Culturală Europeană în 2019 și am fost tare curioasă! Și pe bună dreptate, Matera e un oraș superb, rămâne preferatul meu din această vacanță!
Matera e faimoasă pentru ”sassi” – locuințe săpate în piatră, în grote, în care trăiseră oamenii preistorici – și care, până nu demult, erau considerate nevrednice, sărăcăcioase, mizerabile. În anii 90, însă, s-au desfășurat eforturi de a aduce înapoi în atenția publicului bogăția culturală și istorică a acestor locuri, iar astfel locul a intrat în patrimoniul UNESCO. Aparent, Patimile lui Cristos, filmul de Mel Gibson, s-a filmat în mare parte aici, în Matera.
Orașul în sine s-a modernizat între timp (și da, există acum o gară – conexiunea nu e prin TrenItalia, ci prin Ferrovie Appulo Lucane, bilete de la tonomat din Bari Nord), dar părțile vechi din grote încă se pot vedea – e o aglomerație splendidă de culoare bej-alb-gălbui, cu străduțe marmorate, cu suișuri și coborâșuri și peisaje superbe. Unele grote se pot vizita, noi nu am intrat în nici una. La fiecare colț este un ghiveci ori cu flori, ori cu plante verzi, ori ceva cochet ce-ți fură ochiul. E o minunăție să te plimbi printre acele străduțe, inclusiv să intri în biserici – este una care ne-a plăcut mult, simplă, din piatră, parcă binecuvântată de orice forță universală vreți voi. 🙂 Este a Sf. Ioan Botezătorul (Church of Saint John Baptist pe Maps).
Cum te uiți înspre orașul de piatră, vezi și partea de natură – dealul cu grotele din Paleolitic, și chiar poți traversa un pod pentru a ajunge acolo și a face o scurtă drumeție – noi nu am fost, însă dacă aș mai merge o dată, mi-ar plăcea să fac asta. Cert e că ai nevoie de minim o zi pentru a explora zona și orașul – nu vreau să spun ”trebuie”, dar e călduros recomandat. M-am simțit aproape ca în Minas Tirith, din Lord of the Rings. 😛
În următoarea zi am legat un circuit Alberobello cu Polignano a mare – Polignano e mai aproape de Bari și se ajunge ușor cu trenul, dar pentru Alberobello și legăturile spre Polignano a fost un pic bătaie de cap – vă explic. Am luat, din spatele gării (stația Bari Largo Sorrentino, sau L. Sor. cum apare pe tonomatele din gară de unde iei biletele), autobuzul/autocarul de ora 8 dimineața spre orașul cu casele trulli, acele case din piatră, albe, cu acoperiș rotund, tot un patrimoniu UNESCO.
Stația de autobuz e fix cum traversezi subteran gara și ajungi la suprafață, e vizavi. Noi era să pierdem autocarul din cauză că nu e nici un semn clar niciunde. 🙂 Mulțimea de oameni și întrebând pe cineva ne-au lămurit. Drumul ia cam o oră și jumătate, și e destul de pitoresc așa – iar când ajungi în Alberobello, se merge vreo 10 minute maxim până la complexul de case trulli, care e zona patrimoniului UNESCO.
Totuși, ce e cu casele acestea, de ce sunt așa speciale? Metoda lor de construcție le face atât de deosebite, deoarece constituie un stil vechi de secole, de case fără mortar, din piatră de calcar, cu acoperișuri rotunde, care sunt răcoroase și păstrează o temperatură relativ constantă înăuntru. Acoperișurile au uneori tot felul de simboluri interesante, despre care nu se știe exact ”ce a vrut să spună autorul”, dar pot fi interpretări religioase sau pur și simplu simbolice.
Citisem pe internet că sătenii care construiseră trulli voiseră să facă o șmecherie și să nu plătească pentru locuințele lor – ele fiind ușor de dărâmat, nu erau considerate case pe bune, și nu erau impozitate.
În Alberobello poți, deci, să te plimbi alene și să descoperi aceste căsuțe, care mai de care mai cochete, iar în unele se poate și intra. Sunt și multe magazine de suveniruri (să aveți cash la voi, semnalul pentru carduri bancare e slab), care au și țesături din piața locală, făcute manual (eu am luat un prosop de bucătărie) și săpunuri și evident multe produse artizanale (paste, biscuiți etc). Mi s-a părut un loc adorabil, merită vizitat!
Apoi, din Alberobello, știam că la ora 12 trebuia să avem următorul autobuz spre Polignano a Mare – vreo 30 de minute distanță. Din nou, trebuie avut grijă că pe autobuze nu scrie nimic, șoferii trebuie întrebați mereu dacă merg în cutare loc ori ba. 🙂 Am ajuns iată și în orașul stâncos Polignano a Mare, cu faimoasa plajă între stânci.
Nefiind o fană a statului la soare îndelungat sau a plajelor cu pietre, și cum nici nu știu să înot, pentru mine plaja respectivă nu a fost mare lucru, mi s-a părut mai degrabă ”overrated”. Orașul însă este frumos, tot așa, cu străduțe pietruite și cu priveliștea către marea care are o culoare înnebunitoare. 🙂
Aici în Polignano am mâncat cel mai bun cannolo din viața mea, bogat în textură și cremă, cu o crustă relativ moale, dar suficient de crocantă, ah, o nebunie! 🙂 Nu știu cum fac italienii să nu se îngrașe de la propria mâncare! Totul e delicios! 🙂 Și dacă e să menționez mâncarea, mai trebuie să spun ceva: în această zonă apuliană este un desert (sau unul dintre…) faimos, și anume ”pasticciotto” – care e o mini prăjitură cu cremă înăuntru… dar vai, ce cremă, ce frăgezime, vă recomand să încercați (depinde dacă vă place ciocolata sau vanilia), mi s-au topit în gură!
Gata cu poftele… încheia istoria italiană aici, sper că am reușit să menționez tot ce e relevant, dar oricând aveți întrebări sau altele, vă stau la dispoziție în comentarii. 🙂 Evident că mai sunt locuri frumoase de vizitat în această regiune (mi s-a spus despre Ostuni), dar poate altă dată. Weekend fain vă doresc!
Ah, Italia! Una dintre țările mele preferate, ce poftă mi-ai făcut. N-am fost în zona asta, dar m-ai convins. Fain tare! Prețurile cum sunt? Cazarea arată foarte ok, și eu prefer cazările decente în locul celor luxoase. Adică nu mă înțelege greșit, stau și la 5 stele, dar atunci nu petrec tot timpul bănănăind prin oraș, ci stau mai mult la hotel, la spa, la piscină. Dacă iau ceva scump, apăi să apuc să mă bucur.
Ti-am zis ca mai inspirat cu pozele astea si abia asteptam articolul. Deja pandesc zboruri pe la mijloc de septembrie si sper sa-mi iasa planul 🙂
Nu pot decat sa iti doresc multa distractie, Simo draga. Sper ca ti-a fost de folos! 🙂
Anca, aveam un dinte anti Bari. Mi se părea că prea a fost toată lumea acolo, dar acum vreau să merg și eu :)). Mulțumesc!
Si pentru mine a fost la fel, dar era un zbor low-cost pe care ni l-am permis si am zis why not, asa ca… ne-a intrecut asteptarile. 😀
Foarte frumoase pozele si tu esti asa … flower power, ce bine arati! 😀
Multumesc frumos:)