Nici în lumile magice, iubirea nu poate exista la comandă

Stranii gânduri îmi trec uneori prin cap, iar zilele trecute am mai pescuit unul: anume că în nici o carte SF, sau fantasy, sau distopică, unde (aproape) orice e posibil, nu am întâlnit până acum – corectați-mă dacă greșesc – un scenariu unde iubirea se îndeplinea printr-o anumită formulă, o poțiune, sau o tehnică specifică.

Inspirație aici mi-a servit, cu toate că pare pueril, dar exemplul e serios – poțiunea ”Amortentia” din Harry Potter. Această poțiune se presupunea a fi cea mai puternică poțiune de dragoste din lume, DAR avea propria limitare: inducea băutorului doar obsesia dragostei, sau o admirație profundă, o dependență, nicidecum iubirea adevărată. Dacă persoana respectivă nu mai bea ”Amortentia”, efectul ei dispărea. Sau, în alte cuvinte:

Powerful infatuations can be induced by the skilful potioneer, but never yet has anyone managed to create the truly unbreakable, eternal, unconditional attachment that alone can be called love.Hector Dagworth-Granger regarding love

Mi s-a părut atât de interesant că inclusiv în lumi fantastice, sau unde magia poate chiar întoarcă timpul înapoi, practic unde aproape tot ce ne-am dori, s-ar putea îndeplini sau am fi capabili să realizăm, un singur lucru nu e admis: să creăm iubirea adevărată. Nu credeți că e pe puțin curios, și palpitant în același timp? Asta spune ceva despre ce forță are iubirea în lume, dar și despre cât mister o înconjoară. Nici măcar în mitologia greacă așa ceva nu era fezabil, oricât încerca Eros. 🙂 Deseori ne întrebăm: ”Ah, dar de ce nu mă iubește?!”, și oricât de dureroasă e iubirea neîmpărtășită, pur și simplu așa a fost să fie, și nici nu e vina noastră..

Sigur, există ”tactici” și strategii pentru a ÎNCERCA o apariție mai plăcută, câteva șiretlicuri de seducție, de conversație, însă rețeta iubirii adevărate nu există (încă). Nu se poate spune că X + Y + Z duce la doi oameni care se îndrăgostesc, se iubesc, și gata, aia este, adică o formulă general aplicabilă de toată lumea, care să aibă un rezultat bine definit, știut, așteptat.  Din păcate sau din fericire, nu funcționează așa, iar asta mi se pare fabulos mai ales în cadrul universurilor paralele descrise în cărți sau filme, unde aproape totul e posibil. Aș putea să pun pariu că nu ați urmat strict niște pași ca să fiți cu cine sunteți împreună acum, (dacă sunteți cu cineva, sau chiar ați fost) ci că în primă instanță, cumva, s-a întâmplat, în diverse circumstanțe, inexplicabil.

eternal sunshine of the spotless mind

Un film minunat. Ce îi face pe cei doi să se reîndrăgostească? Cine știe…

Oamenilor cărora le plac certitudinile și comfortul, soluțiile simple și rapide nu se mulțumesc cu ”așa a fost norocul”. Iubirea nu intră în determinism, zic eu, pentru că e mult prea complicat să trasezi niște ecuații, să pui niște soluții chimice, ingrediente, pentru a naște ceva atât de complex și, până la urmă, pur. Ar fi prea simplu și prea … plictisitor. Dacă tehnologia și știința ar rezolva toate misterele viitorului, și ar putea prezice consecințele, aș spera să ne rămână o ultimă așchie de magie, dacă vreți, în ceea ce reprezintă iubirea. Fiecare om o deslușește și o întâlnește în felul său, ca apoi să o crească pe mai departe (aia e altceva, vorbind de respect, încredere, comunicare, ca factori pentru a ocroti, păstra o relație de iubire, dar nu numai). Însă acel Big Bang, sâmburele focului, oul universal e magic, imprevizibil, imposibil de alcătuit urmând niște pași. E mai mult decât o ”supă primordială”.

Deasupra tuturor, pe lângă iubirea romantică ce nu poate fi planificată, mai e ceva ce nu vine ”la comandă”, și e la fel de importantă: iubirea de sine. 🙂 Poate că ar trebui să vină de la sine, să ne fie natural să ne iubim pe noi înșine, dar de cele mai multe ori, asta nu se întâmplă, și nici nu știm cum să ne iubim pe noi înșine (dar putem învăța). Aidoma în cazului de mai sus, nici nu există o poțiune sau o unealtă secretă prin care să dobândim această relație de iubire cu noi. Mă gândesc că singura diferență e că ne naștem cu sâmburele iubirii de sine, și nu e similar cu ”se întâmplă”, pe care trebuie să îl cultivăm în timp. Iar la un moment dat, cele două dimensiuni, cea a sinelui, și cea a altui sine iubit, se vor întâlni la momentul potrivit. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.