„I’m radioactive, radioactive„, cântă cu patos cei de la Imagine Dragons, și mulțimea în cor cu ei. Dar dacă e să o luăm literal, în sens propriu … nup, nu e deloc dezirabil să fii radioactiv. Cu toate acestea, folosim energia nucleară ca sursă pentru a ne împlini rutina zilnică (aproximativ între 10-15% din energia produsă global, iar la noi, energia nucleară asigură undeva la 18% din nevoile curente). Riscurile și consecințele utilizării acestui tip de energie sunt devastatoare … vedeți Fukushima, sau, poate mai familiar, Cernobâl.
Însă azi nu sunt aici să fac o predică, ci să împărtășesc câteva lucruri despre ce se întâmplă DUPĂ uzul energiei nucleare, și anume unde se duc deșeurile radioactive. Am urmărit un documentar danez zilele trecute (e în engleză), numit ”Into Eternity”, și vorbește exact despre asta: cum finlandezii construiesc un … mormânt radioactiv: Onkalo, însemnând ”Ascunzătoare” în finlandeză.
Pentru mine energia nucleară e fascinantă, ocupându-mă de ea și la job (printre altele), dar terifiantă în același timp, tocmai din cauza toxicității acestor deșeuri, care au nevoie de ani buni să-și piardă nivelul ridicat de radioactivitate. Resturile radioactive, de orice fel (inclusiv apa care se poate scurge dintr-o facilitate nucleară) sunt periculoase pentru ființele vii deasupra solului, și cu toate acestea ele sunt stocate tot în jurul nostru. Dar sub…? Motorașul curiozității s-a pornit odată cu informația că finlandezii sapă la 500 m adâncime în pământ o ascunzătoare unde, începând cu anul 2020, să își îngroape deșeurile radioactive acolo, urmând ca după 100 de ani de depozitare, aceasta să fie închisă permanent, și lăsată așa pentru 100,000 de ani. Doar perspectiva anului 2100 m-a lăsat mască, pentru că … cine are idee cum va fi lumea atunci?
Ne-am putea imagina o societate în viitor unde știința și tehnologia să nu conteze atât de mult precum contează azi pentru noi? Dacă, deși punem un semn la intrarea în depozit, conținând toate limbile Națiunilor Unite, acesta va dispărea în timp? Cum comunicăm cu generația viitorului, dacă aceasta folosește alte simboluri? Ce-ar fi dacă Onkalo, în loc să intre în memoria lumii, s-ar scufunda în uitarea ei? Într-o negură ce să n-o mai știe nimeni. Sunt niște lucruri la care nu ne gândim toată ziulica… mi se par atât de misterioase, scoase parcă din viitoare legende. 🙂
Acestea sunt câteva dintre întrebările din documentar. Into Eternity e un pic dramatic, intens, dar bine realizat, și își închipuie cumva scenariul ca un testimonial pentru o generație de viitor – căreia îi transmite să NU meargă în Onkalo, că nu e în siguranță, că nu au ce căuta acolo. Periculos, dar cumva magnetic – încă nu înțeleg de ce mi se pare atât de palpitant și aventuros. 🙂
Pe lângă iubire, ce face lumea să se ”învârtă”, e energia, și dacă trebuie musai să ne reducem global emisiile de C02 și aferent, poluarea, energia nucleară e o variantă adoptată de mulți, fiindcă emisiile rezultate în urma ei sunt mici (reactorul nuclear în sine nu emite CO2, să fim clari, însă aici se consideră la pachet transportul sau activitatea de a mina uraniumul). Vine însă cu un preț … cumva, tai dintr-o parte, și adaugi în cealaltă. 🙂 Poate că vor exista metode mai eficiente care să îmbunătățească procesul sau să reducă impactul toxic, dar … cine știe? Până atunci, deșeurile radioactive se adună, se tot adună, și sunt depozitate temporar pe suprafața Pământului, un loc tare instabil … Cât de temporar? Nu știm. Dar Onkalo pare cel puțin un alt mod de a acționa asupra acestei provocări.
Sper că nu v-am plictisit prea mult – nu mă uit des la documentare, dar uite că acesta mi s-a părut suficient de interesant pentru o poveste aici …
„You are now entering a repository with spent nuclear fuel from the 21st century.
It must be stored in a safe place.
It should not be disturbed.
Don’t go there. It’s dangerous. It’s radioactive.
You can’t see it. You can’t smell it.
Don’t touch anything.
Go back up to the surface.
Take better care of our world than we did once.
You will be safe if you stay away from it.
Good luck.”
Imagini preluate de pe site-ul companiei Posiva.
