Să vă ”spui” ce îmi displace mie cel mai mult în lumea aista. 🙂 Incertitudinile. Bineînțeles că nu mă refer la cele care se preocupă de mistere de genul ”de ce m-am născut, ce se află după moarte, ce rol are cealaltă parte de 80% din creierul nostru” și alte cele, nu, nu. Sunt anumite lucruri care dacă sunt neclare, mă paralizează psihic și emoțional. Să vă explic. :))
Mie îmi place limpezimea, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Să-mi fie spus DIRECT ce și cum, nu să mi se dea să interpretez eu în ce fel vreau. Pentru că mintea mea face atâtea conexiuni că nici nu vă puteți imagina. Mă gândesc și sucesc în fel și chip lucrurile alea care nu-mi sunt limpezi. Degeaba, desigur, pentru că neavând un răspuns clar, rămân cu … incertitudinea. Nu-mi plac mesajele subliminale, destinate mie, că poate eu sunt mai toantă așa, și nu mă prind!!!! Alteori mă prind, dar mă întreb dacă e bine că m-am prins sau dacă trebuia să mă prind de ceva anume … Uneori nici nu știu dacă-mi sunt destinate mie mesajele și-atunci să vedeți proces de judecată la mansardă … Ce să mai, tortură!
Problema este că îmi plac subtilitățile și ironiile, chiar și eu le folosesc … din plin, dar când nu sunt însoțite și de câteva declarații / afirmații concrete … mă blochez, pur și simplu. Programul meu dă eroare și cu virgulă. :)) Sunt ca Mario ce nu poate să sară peste un oarecare obstacol și se-nvârtește neputincios în jocul lui colorat. Ca să fac o comparație și mai sugestivă, aș spune că mă simt ca și când aș păși pe un teren minat cu incertitudini. Mi-e pur și simplu frică să fac vreun pas, ca nu cumva să fiu spulberată în mii de bucăți. Așa că stau locului. Mereu stau locului până se schimbă peisajul.
Cam asta e păsul meu cel mai mare – că nu știu unele lucruri și că uneori nu pot să le aflu pentru că nu depinde de mine. Alteori sunt prea orgolioasă ca să le aflu, deci tot din vina mea! Nu sunt culmea ? Ziceți și voi. Și majoritatea … adică nu, pardon! Toate au legătură cu dileme nerezolvate cu oamenii din viața mea, foști sau prezenți, că așa supersonică, să am și din viitor, nu prea sunt. Numai când văd pe cineva pe stradă, numai când îmi AMINTESC pur și simplu de cineva, cineva pentru care păstrez goluri, fix golurile-mi trec prin minte. Cu o grămadă de ”de ce-uri” îndeosebi. Și cu mulți de ”nu înțeleg”. Și asta mă consumă enorm.
Încerc să mă debarasez de orice fel de interpretare, dar NU POT ! 🙁 Roata morii se-nvârtește, țac, țac, țac … la mine-n cap! Mă macină îngrozitor de mult, nici nu știți. Poate să fie doar și un aspect al vieții mele, unul singur, dar căruia dacă îi acord importanță … să fie ca și când ar reprezenta TOT, toată preocuparea și toată atenția mea. Așa că dacă vreți să-mi faceți rău, nu vă dați peste cap căutând peștele din Marea Moartă. Vă zic eu: oferiți-mi incertitudini.
Nici eu nu pricep cum pot să trăiesc cu atâtea în creier, zău. Cred că de-aia am capul așa de mare.
E timpul sa iti explic cum se face un rulou…
Exista rulouri pe care, pentru a sta infasurate nu e nevoie sa le „fixezi cu nimic” -pur si simplu stau asa-, mai sunt unele pe care trebuie sa le „fixezi” cu o singura scobitoare, si mai exista rulouri pe care trebuie sa le „fixezi” cu mai multe scobitori…ca-s alunecoase si e umplutura prea multa…si oricum, nu vor deveni niciodata rulouri adevarate…
Tu, in loc sa te invarti in jurul ruloului ca sa-l faci sa-ti dea naiba de inteles daca vrea sa stea fara sa se desfaca, inteapa-l!
In relatiile interumane bine e sa clarifici cum stai, testand! Nu sa intreprinzi chestii ca sa creezi situatii …, aia e o prostie. Sa testezi situatia pentru a constata care ESTE situatia si sa stii pe ce camp te afli. Metoda e de genul mersului pe aratura: „direct la tinta”. Rezultatul trebuie interpretat asa cum ESTE…nu asa cum speri tu sa fie si e fara „da, dar…nu cumva….totusi”. Este da sau nu, atat.
Mai tii minte cum am ajuns noi doua sa ne cunoastem? Ca tu nici nu ma bagai in seama. Ce a fost asa de rau? Ador mersul pe aratura atunci cand zic:”omul asta imi place si as vrea sa il cunosc, sa il am printre ai mei”. N-a meritat?
Da, putea si sa nu „iasa”. E si? Nu poti fi in relatii de prietenie cu toata lumea, asta e clar. DAR poti sa incerci sa vezi cu care poti si cu care nu.
:)))))))))))))) Am râs de am murit la comentariul tău, Lostinho. Înțeleg și accept ce îmi scrii, dar nu pot să aplic. Nu sunt capabilă.
Și ba da, să știi că te băgam în seamă, doar că mi-era și mie la fel de frică precum îți era ție. 😛 Nu vroiam să fiu evidentă!