Așa. Mi-a trecut prin minte un subiect extraordinar de simpatic (pentru mine, normal, dooh) și anume mă gândeam la treaba aia cu dorințele, că toți își doresc să fie invizibili, să vomite bani, să zboare și toate cele. Eu îmi propun mie, și vouă, dacă vreți, să ne gândim la dorințe mai interesante. Dacă o singură dorință din viața voastră vi s-ar putea îndeplini, oricât de absurd ar suna, care ar fi ?
Eu i-aș formula unui imaginar djin dintr-o lampă fermecată următoarea: fără să aibă consecințe asupra sănătății, igienei și mirosului scalpului meu, vreau să am un păr care nu se unge niciodată, să fie deci mereu frumos, strălucitor și bine mirositor.
Ar fi … pfoa, dorința vieții mele! Să nu trebuiască să mă îngrijorez că stau 5 zile la munte cu cortul și trebuie să mă spăl pe cap. Să port iarna căciulă și dacă o scot să nu am părul lipit de cap. Să-mi flutur frumosul păr cât de mult vreau și să cadă muștele la vederea lui 😛
Cred că ar fi mereu așa, proaspăt, și chiar și dimineața de m-aș trezi, părul meu tot ar arăta extraordinar. Bineînțeles că fumul de țigară nici nu s-ar putea atinge de el ca să-l îmbâcsească …. ah, ce frumos, ce frumos 🙂
Asta da dorință 😛 Adică mna, nu de-alta, că eu am păr frumos și gustos, dar din 2 în 2 zile îl spăl, că apoi nu mai e așa. Și dacă vreodată un duh m-ar întreba .. i-aș spune că vreau să fie pentru totdeauna valabilă treaba, nu pentru 2-3 zile.
Voi cam la ce v-ați gândi dacă v-aș întreba acum de dorințe mai ciudate, nu cele tipice și clișeice?
Forever young! 😛
Este frumos ca o fata sa aiba un par bogat.
Este o dorinta la fel de veritabile ca si cele cliseice doar ca mai atipica. De regula ne dorim lucruri pe care le admiram la altii, parul, ochii, genele, buzele, muschii, sau trupul cuiva.
Uneori suntem frustrati si ne dorim sa avem si noi dorinte ca cele mai sus amintite :))
Cred ca tu ai un par frumos chiar daca il speli din doua in doua zile….Nu trebuie sa fie ca in reclamele Wash&Go (sunt fan reclame) :))
:)) până ți se va îndeplini dorința.. ți-l ofer drept înlocuitor, pe Aladin, pe șamponul spray de la Balea, costă 15 lei(îl găsești la DM), și te scoate din necaz.
http://farm5.static.flickr.com/4097/5451760520_d4eca360be.jpg
Eu sunt o fană înrăită și dependentă de el.
Dar varianta cea mai bună este de la Batiste, doar ca nu găsești decât în Anglia(sau la magazinele Boots) http://www.tumblr.com/tagged/batiste%20dry%20shampoo
Chiar nu stiu ce mi-as dori..da mi-am adus aminte de bancul asta =)))
Un rus statea pe malul unui rau, la pescuit.La un moment dat prinde pestisorul de aur.
-Rusule, daca-mi dai drumul, iti indeplinesc 3 dorinte.
rusul se gandeste si-i zice:
– Prima dorinta… e sa-mi dai 100 de vodka!!!
Pestisorul da din coada si ii da la rus 100 de vodka.
-A doua dorinta… sa curga in raul asta numai vodka, toata apa sa se transforme in vodka!!!
Pestisorul da din coada si raul se transforma in vodka.
– A treia dorinta…. mai da-mi 100 de vodka !!!
Eu nu am fantezii cu parul. Este foarte des si bogat, chestie admirata de toata lumea, in afara de mine. Tocmai ce m-am tuns (bun, acum 2 saptamani), pentru ca era imposibil de suportat. Nu ma deranja sa-l spal, ca oricum, daca fac dus nu e mare problema sa pun si niscaiva sampon, dar sa-l usuc este o tragedie. M-am apucat recent de inot si, pentru ca e inca frig, nu pot iesi cu el ud de la ‘sala’. Asa ca mai aveam de pierdut amboulea timp sa-l usuc, cat sa nu ma ia cu raceli, ca de uscat complet nu cred ca am avut vreodata rabdare. Acu’ e usor de ‘gestionat’, se usuca repede si mi-e mai comod.
Ce dorinte din astea ascunse as avea? Habar n-am .. poate sa am o casa undeva langa malul unei mari. SAu macar un loc de casa, ca in rest ma descurc eu 😀