Când eram mai tânără și iobagă aici pe blog, scriam mult mai mult despre filmele pe care le vedeam sau pe care plănuiam să le vizionez. Asta nu înseamnă că dacă scriam mult, nu scriam și prost, să ne înțelegem. Iobagul a evoluat, dar și scrisul pe acest subiect s-a diminuat. Constatând la câte filme majoritar faine am fost fizic în cinema anul trecut, mi s-a părut păcat să nu revin asupra acestei teme, chiar dacă într-o altă formă.
Pasiunea mea amatoricească pentru filme se trage din adolescența timpurie, culminând atunci cu un proiect la care am fost voluntară în liceu: Cinemateca CLTTm (Consiliul Local al Tinerilor din Timișoara). Pe vremea aceea, organizam seri de vizionare de filme în Scârț, și nu orice filme. Am început la un moment dat și un fel de serie de articole cu un screenshot din filme, dar nu am putut fi consecventă.
Cred că, amatoare fiind (ca să nu ziceți că mă supraestimez), am văzut multe filme în ultimii douăzeci de ani, filme clasice, filme contemporane, independente, comerciale sau obscure. Mi-am format un oarecare gust și o oarecare critică, de aceea îmi permit uneori să mă transform într-o păreloloagă cinefilă pe internet și să comentez unele filme văzute (deși nu o fac activ pe blog, ci pe stories pe insta). Odată cu redeschiderea Cinema Victoria, Timiș și Studio în Timișoara, mi-am reluat avântul de a merge mai des fizic la cinema și de a scrie despre.
Anul trecut am văzut 25 de filme la cinema, subliniez asta deoarece filmele de pe Netflix sau închiriate pe Rakuten nu le încadrez în această retrospectivă. Practic, aproape un film la câte 2 săptămâni, ceea ce nu e chiar rău. Au fost atât de variate, încât nici nu știu cum să le grupez, dar cred că voi ierarhiza în funcție de gust: cât de mult mi-au plăcut și cât au rămas cu mine.
Faine si memorabile
Aici le putem împărți în filme clasice și filme contemporane. Clasice, deoarece aceste cinema-uri de artă din oraș proiectează deseori și filme vechi, de cele mai multe ori restaurate, sau pentru a le aduce în atenția publicului ori pentru a cinsti vreun regizor. (o practică ce mi se pare deosebit de importantă, doar așa putem crește cultura / educația cinematografică)
Clasice
Fiecare din filmele de mai jos mi-a plăcut în alt mod, sunt pur si simplu ‘iconice’, cum se spune.
In the mood for love – În mod amuzant, văzusem acest film când eram adolescentă și nu mi-a plăcut, n-am inteles nimic din el. Eram sigura ca, prin niște ochi formați de adult, îmi voi schimba părerea. Acum e un film preferat. Nat King Cole pe coloana sonora a acestui film este cireasa de pe tortul de cireșe. Mi-a placut diferentierea culturala, scenele geometrice, folosirea unor simboluri repetate și comicul ocazional de situație, dar și tensiunea subtilă și fină de dragoste dintre protagonisti. Nimic exagerat, nimic prea ‘’hollywoodian”.
Dirty Dancing – Acesta e un film clasic pe care m-am bucurat să-l revăd pe ecran mare. Efectiv a fost o încântare, din nou una însoțită de coloana sonoră. E un film ce merge la inimă și deși nu are o intrigă foarte complexă, pur și simplu este grozav de bine realizat pentru o romanță credibilă, cu actori ce au o chimie care transcende ecranul.
Taxi Driver – Robert de Niro tânăr este fantastic în acest film clasic al lui Scorsese, care are și el două filme în acest top al meu. Cum ajunge Travis taximetristul la ‘nebunie’ și scenele noaptea din taxi sunt extraordinare. Iar Cybil Shepherd îți fură ochii de fiecare dată când intră în scenă.
8 și ½ – chiar dacă nu sunt atât de familiară cu cinematografia lui Fellini, mi-a plăcut să văd 8 și ½, desigur l-am cam admirat pe Mastroiani si delirul pe care îl creează. Poate în vreo 10-15 ani o să-l revăd cu alți ochi, și mai formați, și voi înțelege mai multe.
Pulp Fiction – Puține filme sunt inegalabile în această lume, iar Pulp Fiction e unul din ele. Nici nu are rost să mai spun cât e de perfect totul: coloana sonoră, distribuția, replicile ce par stupide, dar sunt genial de comice. E a nu știu câta oară când îl revăd, dar de data aceasta să fie pe ecran mare a fost foarte satisfăcător.
Paris, Texas – domnul Wim Wenders are două filme în această retrospectivă personală din 2024, unul fiind acesta, despre care nu știam nimic anterior. Dar m-a surprins prin poveste, jocul actoricesc și cadrele extrem de romantice ale Texasului american al anilor 80, precum și acordurile de chitară care însoțeau anumite puncte critice din film.
Contemporane
Killers of the Flower Moon – Memorabil prin cum a dat viață poveștilor anumitor triburi indigene americane și prin actrița Lily Gladstone din rolul principal. Mi s-a părut un film deși lung, foarte captivant, dar dureros.
Poor Things – despre acest film am scris totul aici.
Dune: Part Two – L-am văzut și la cinema Timis și în IMAX la Cinema City. Mi-a plăcut mult! Noroc cu viziunea lui Villeneuve, altfel risca să cadă în capcana prea-comercialului.
Perfect Days – un film neobișnuit, în care ‘’nu se întâmplă nimic’’, dar foarte frumos realizat (de către domnul Wim de mai sus), pe ideea că e ok să exiști fără să ai alt scop măreț atașat, fără să-ți faci griji pentru mâine, și că e ok să te bucuri din lucruri mici și simple.
Midsommar – un alt fel de film neobișnuit, chiar destul de horror aș zice, însă de neuitat. Florence Pugh are un rol excelent în film, iar povestea e stranie rău, dar mi s-a părut totuși o combinatie de mistic-păgân-crimă bine închegată.
Anul nou care n-a fost – Deși am cam obosit cu repetarea laitmotivului comunist în filmele românești, evenimentele din ultima vreme mi-au arătat că nu avem voie să uităm. Anul nou care n-a fost reușește să ne aducă aminte de ce.
Trei kilometri până la capătul lumii – Și despre acesta am scris pe larg aici.
The Lobster – și domnul Lanthimos, ca Wenders și Scorsese mai sus apare în acest articol cu un al doilea film pe care am încercat să-l văd acum câțiva ani și nu reusisem, mi se păruse o prostie. Totuși. Având acum o altă perspectivă asupra lui, l-am perceput ca o ridiculizare bună a relațiilor amoroase din societate.
Interstellar – Nu se putea să nu vad Interstellar în varianta sa IMAX, așadar a fost un festin să mă bucur de acest film și sub această formă.
Inside Out 2 – Mi-a plăcut mult primul Inside Out, iar al doilea mi s-a părut la fel de reușit, și în continuare cred că aceste două filme ar trebui să fie obligatoriu de văzut de oricine.
Faine, dar probabil le voi uita
Extrasezon (Hors-Saison) – Film franțuzesc făinuț, din care am reținut-o pe Alba Rohrwacher care apare și în filmul Maria.
Fly me to the moon – Comedie tipic americană, dar simpatică.
Akira – Animație SF japoneză, apocaliptică, foarte bine realizată, dar sincer vă spun că peste câțiva ani nu cred că o să mai știu despre ce a fost vorba.
Maria – un rol excepțional al Angelinei Jolie ca Maria Callas, într-o lumină și un decor de mare stil, dar cam atât.
Faine cam deloc
Longlegs – Thrilleruț ok.
Gladiatorul II – O reciclare penibilă a filmului original Gladiatorul.
The Zone of Interest – Într-un fel am înțeles ‘’ce-a vrut să spună autorul’’, dar nu a rezonat stilul filmului cu mine. Desigur, subiectul e unul teribil, dar reprezentarea a lăsat de dorit, din punctul meu de vedere.
Mad Max: Furiosa – O să mă rezum la a spune că filmul Mad Max: Fury Road mi-a plăcut de o mie de ori mai mult.
Deadpool and Wolverine – Am obosit cu rebuturile Marvel, deși eram fan nevoie mare pe vremea când încă erau ok.
Cam atât. Ce ați văzut din lista de mai sus, ce v-a plăcut și nu prea? Ce ați văzut altceva și vi s-a părut că a meritat? Sunt aici să vă încurajez să mergeți și la filme altfel, cred că nu veți regreta!
