O să adaptez faimoasa zicală cu ”Life is like a box of chocolates, you never know what you’re gonna get.” în ”Love is like a box of chocolates, you never know what you’re gonna get.” Și aici nu mă refer la ”nu știi peste cine dai”, ci la ”cadoul” descoperirii unui alt om treptat și a nu-l lua de bun, ca și când ni se cuvine. Așa că din romantica de mine, pentru romanticii din voi, un articol dedicat astăzi cu câteva gânduri despre asta. 🙂
Încep direct cu concluzia: dincolo de bomboanele de ciocolată oferite mai ales într-o zi atât de obișnuită* trebuie să stea ceva mai profund ca lucrurile să meargă. Iar această profunzime, îmi permit eu să zic, este și ea dincolo de ecranul care pare o placă stricată: ne arată mereu fericiți.
*(disclaimer! Singurul lucru pe care îl condamn la această ”sărbătoare” este impactul de gunoi și poluare pe care îl produce, altfel, n-am treabă, nici nu mă bucur, nici nu plâng.)
Să fii într-o relație cu cineva iubit poate fi cel mai frumos lucru din lume. Unele lucruri frumoase nu sunt ușoare, așa cum putem spune că iarba crește primăvara. 🙂 Eu văd o relație ca pe un spațiu unde te simți în siguranță să fii tu, să fii iubit și pentru părțile care consideri că nu merită a fi iubite, un spațiu de joacă sau explorare, nu un câmp de luptă. Un spațiu în care te simți totodată liber, în care chiar și când luna nu se plină, știi că luna rotundă e toată acolo.
Nu trebuie să fii ”orb” în dragoste. Cred că vezi CLAR atunci când chiar iubești pe cineva. Totodată, nimeni nu e perfect și cred că e inutil să căutăm așa ceva. Asta nici nu înseamnă să nu avem standarde de respect de sine, până la urmă. Doar să apreciem mai mult ceea ce avem și deși claritatea ne arată ”defecte”, să le privim cu blândețe, nu cu reproș.
Dragostea e și în momentele mici, despre care nu se postează, când nu se uită nimeni, când nu se caută validare, laudă sau competiție. Nu judec: fiecare face absolut ce vrea sau cum simte. Vreau doar să zăbovesc cu voi asupra celei din urmă: simțirii. Dar oare cât de des ne oprim să simțim, sau să ne gândim la ceea ce simțim față de omul de lângă noi, și ce emoții ne trezește asta în interior? Cum arătăm că NE PASĂ, dar pe bune, nu doar așa că … iei din obligație o cutie cu bomboane de ciocolată. 🙂 Și fără a simți presiunea a ”uite la alții ei ce fac”.
Tot la un nivel profund, nu spiritual, de data asta, stă și altceva la bază: chimia. Este un cod acolo în creier care e ca un mic catastif cu niște cerințe. Cerințe PRIMORDIALE și cerințe SECUNDARE. Când cerințele primordiale se împlinesc, PAC, codul începe să ruleze. La unele secundare mai face rabat, că deh, am zis doar, nimeni nu-i perfect. Dar e așa frumos să iubești imperfecțiuni. 🙂 Totuși, e important să înțelegem că dacă partea asta nu merge, poți cheltui oricâți bani pe un om și tot să nu fie ”ce trebuie”. Și nu e vina nimănui, e doar un fapt.
Iar toate realizările conștiente de mai sus poate ne ajută să fim un partener mai bun la un moment dat. Eu însă nu o mai lungesc mult, poate aveți treabă: vă invit să reflectați în afara ecranelor la cele de mai sus, poate chiar cu omul de lângă voi, dacă e cazul. Să vă gândiți la ce e cu adevărat important, la ce simțiți despre voi, despre ei, și la ce încă găsiți frumos sau al naibii de atrăgător la acel cineva. 🙂 Azi, mâine, oricând. Să vă gândiți și la elementul surprizei din când în când. Și no, enjoy the box of chocolates.
Recomand: Malcolm & Marie, pe Netflix. Un articol de pe TED pentru cei singuri. Melodia asta pentru oricine, îmi mulțumiți voi mai târziu. 😛
