Șezând frumos pe cerdac, mă gândeam la board games (jocuri de societate le spunem, nu?) și la ce plăcere îmi face să le joc. Dacă vreodată aveți nevoie de cineva ca să faceți o echipă, count me in!
Nu știu, în schimb, dacă e doar o presupunere și o prejudecată a mea (foarte posibil), însă mi se pare că românii nu sunt atât de fani ai jocurilor de acest gen. Nici măcar prietenii mei, cu excepția a câtorva, nu se dau peste cap după asemenea activități și uneori sufăr că nu am cu cine să mă joc. Poate sună infantil, dar nu e! 😛 Chiar vorbeam cu o colegă de la lucru că și ea e în aceeași situație ca mine: în Anglia, la facultate, oamenii erau înnebuniți după jocuri și aici, niet. Când am fost și eu în Liban, în fiecare weekend, vineri, mergeam la unul din colegii din echipă acasă și găteam împreună iar apoi ne jucam Cranium – unul din cele mai FAINE board games ever! (e cumva, mama tuturor jocurilor, unde trebuie să și mimezi, să răspunzi la întrebări de cultură generală, să sculptezi, să spell words, să imiți personaje celebre etc. și vi-l recomand maxim și puteți citi despre el și fondatorii lui aici!) Dacă vreți să știți ce-mi doresc de ziua mea, aia e. (varianta nouă a jocului Cranium, nu aia veche, ok?)
Mă gândesc că o fi și o moștenire a copilăriei (pentru că a mea copilărie mi-a lăsat multe moșteniri pe care le încă le culeg și azi) de când mergeam la Sibiu și mă jucam Monopoly cu verii mei și uneori tușa, mama lor, sau când stăteam cu bunicii din Timișoara și ne jucam cu bunica ”Nu te supăra, frate” sau Moara sau Remi. Doamne cât îmi plăceau zilele acelea! Îmi plăcea să și câștig, desigur, dar pe atunci, de cele mai multe ori, era doar simplul fapt de a fi împreună și de a ne juca. Pe măsură ce am crescut, rata jucatului de board games s-a diminuat rău și a devenit o raritate (cu excepția liceului unde jucam foarte des cărți – Cruce la școală, în pauze, și Uno acasă la colegi). A compensat, v-am spus, acum în Liban și cam atât.
Bine bine, dar ce e așa interesant la board games? Mie îmi place că în primul rând, sunt amuzante, mai ales dacă joci cu oameni amuzanți – atâtea glume și râsete pot ieși dintr-un joc de genul, pentru că evident, nu doar stai să te joci, mai ”dai o dumă” între timp și e mult mai distractiv! Cred că dezvoltă niște abilități creative sau de gândire strategică (în funcție de joc), de decision-making și lucru în echipă, unde e cazul și stimulează creierul. Nu refuz o oarecare provocare intelectuală, deci jocurile de societate se încadrează perfect pentru mine. Știu că e vorba și de oamenii cu care ești, bineînțeles, dar jumătate din toată treaba asta o face jocul, sincer. Dacă jocul e bun, stați să vedeți ce mă entuziasmez, nici nu contează cine e în jurul meu. 😛
Cam așa … credeți că e doar în capul meu că nu e prea popular în România? Vouă vă plac jocurile de societate? Poate nu mă învârt eu în cercurile care trebuie … N-o să-mi reneg prietenii, e ok, ne leagă pe noi alte lucruri mai importante, și am spus oricum că am câțiva pasionați printre ei! Nu uitați, deci, că accept orice invitație! :))
De ce îmi plac board games-urile
